A bea paharul până-n fund = a îndura un necaz, o durere până la capăt
A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi
A cădea pe gânduri = a deveni îngândurat
A face epocă = a marca o modă, a lăsa o amintire durabilă
A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab
A fi topor de oase = a avea de îndurat greutăți mari, a suferi mult
A i se umple (cuiva) paharul sau a(-i) fi plin paharul = a îndura prea multe suferințe morale, a nu mai putea suporta durerea, suferința etc. 3) Ventuză (pentru bolnavi)
A intra într-o belea (sau încurcătură, impas, necaz) = a avea de îndurat un necaz (sau o încurcătură etc.)
A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac
A nu avea (sau a nu cunoaște) moarte = (despre obiecte) a fi foarte durabil
A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil
A se arunca (sau a se agăța etc.) de gâtul cuiva = a) a îmbrățișa (cu căldură) pe cineva; b) a copleși, a obosi pe cineva cu manifestările de dragoste
A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp
A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți
A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea
A-și strânge fruntea (sau sprâncenele) sau a strânge din sprâncene = a-și încreți fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurării, nemulțumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî
Cu neîndurare = crud, aspru, fără milă
Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament durabil
De-a dura = peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul
Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător
Pe pământul gol sau pe scândura goală = fără așternut, direct pe pământ sau pe scândurile patului
de-a prăstăvala = de-a berbeleacul, de-a dura, de-a rostogolul, de-a tumba
de-a prăvălacul = de-a dura, de-a berbeleacul, de-a rostogolul, peste cap
DURÁ2,durez, vb. I.Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare. (Sursa: DEX '98 )
DURÁ3, pers. 3 durează, vb. I. Intranz. 1. (Despre acțiuni în desfășurare) A ține un anumit timp, a se desfășura într-o anumită perioadă de timp. ♦ A persista, a dăinui, a se menține. 2. (Despre lucruri) A se menține (multă vreme) în stare bună; a fi trainic. – Din fr. durer, lat. durare. (Sursa: DEX '98 )
DÚRA1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un lucru care se rostogolește sau se învârtește repede. ◊ Loc. adv. De-a dura = peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. ◊ Expr. Dur în jos, dur în sus sau dur la deal, dur la vale sau dur în car, dur în căruță sau dur încoace, dur încolo, exprimă o mișcare continuă sau un schimb de vorbe prelungit, o ezitare, o chibzuire îndelungată. [Var.: dur interj.] – Onomatopee. (Sursa: DEX '98 )
DÚRAinterj. v. DUR2. ◊ De-a dura de-a rostogolul; de-a berbeleacul. /Onomat. (Sursa: NODEX )
DURÁvb. I. tr.1. A ține, a se desfășura un anumit timp, o anumită perioadă. 2. A dăinui, a se menține. 3. A se menține în viață, a trăi. 4. (Despre obiecte) A fi trainic, tare, rezistent, durabil. [< fr. durer, it., lat. durare]. (Sursa: DN )
DURÁvb. tr. 1. a ține, a se desfășura un anumit timp. 2. a dăinui, a persista, a fi rezistent, durabil. (< fr. durer, lat. durare) (Sursa: MDN )
DURÁ vb. v. construi. (Sursa: Sinonime )
DURÁ vb. 1. v. dăinui. 2. v. menține. 3. a ține. (Spectacolul ~ două ore.)4. a se păstra, a rezista, a ține. (O încălțăminte care ~ mult.) (Sursa: Sinonime )
durá (duréz, durát), vb. – 1. A ciopli lemnul. – 2. A edifica, a construi. – Mr. dor, durari. Lat. dolāre (Cihac, I, 84; Pușcariu 560; Candrea-Dens., 524; REW 2718), cf. alb. duruem, calabr. dulare, sp. dolar. – Der. durătură, s. f. (surcele de cioplitură, așchii). (Sursa: DER )
durá (a construi, a face, a se desfășura în timp) vb., ind. prez. 1 sg. duréz, 3 sg. și pl. dureáză (Sursa: Ortografic )
DUR1, -Ă,duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus. (Sursa: DEX '98 )
DUR2 interj., v. dura1. (Sursa: DEX '98 )
DÚRĂ,dure, s. f. Roată, rotiță (metalică masivă); spec. rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. – Cf. dura1. (Sursa: DEX '98 )
A DURÁ1 ~éztranz. 1) (clădiri, case etc.) A realiza prin lucrări de construcție; a ridica; a clădi; a zidi; a înălța; a construi; a edifica. 2) (stoguri, girezi, dăi) A ridica prin așezarea materialului în straturi; a clădi. 3) (obiecte) A produce prin muncă. 4) (foc) A face să se aprindă. /<lat. dolare (Sursa: NODEX )
A DURÁ2 ~ézintranz. 1) (despre acțiuni) A se desfășura în timp; a ține; a continua; a se prelungi. 2) A-și perpetua existența; a continua să fie; a dăinui; a stărui; a persista. /<fr. durer, lat. durare (Sursa: NODEX )
DUR1 ~ă (~i, ~e) 1) (despre corpuri solide) Care nu se lasă a fi distrus cu ușurință; rezistent la actiunea unor forțe din exterior; tare. 2) Care este greu de suportat. Climă ~ă. Pedeapsă ~ă. 3) (despre apă) Care conține săruri peste limita admisă; aspru. 4): Consoană ~ă consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 5) fig. Care se caracterizează prin lipsă de indulgență; sever; aspru; exigent. /<fr. dur, lat. durus (Sursa: NODEX )
DUR2interj. reg. (se folosește pentru a reda zgomotul unui obiect ce se rostogolește) ◊ Dur în jos, dur în sus(sau dur încoace, dur încolo) a) se spune despre o mișcare continuă dintr-o parte în alta, despre o agitație fără rost; b) se spune despre un schimb de păreri continuu și contradictoriu. /Onomat. (Sursa: NODEX )
DURA MÁTERn. anat. Membrană externă, fibroasă și rezistentă a meningelui. /<lat. dura-mater (Sursa: NODEX )
DÚRĂ ~ef. Roată (sau rotiță) având numai gaura din centru. /Din dur (Sursa: NODEX )
DUR, -Ăadj.1. Tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat. ◊ (Fon.) Consoană dură = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei. 2. (Despre ape) Bogat în săruri, cu mare proporție de săruri. 3. (Fig.) Aspru; crud, neomenos. [< fr. dur, it. duro, lat. durus]. (Sursa: DN )
DUR2, -Ăadj. 1. (despre corpuri) tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat. ♦ consoană ~ă = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei. 2. (despre ape) cu mare proporție de săruri de calciu și magneziu. 3. (fig.) aspru; crud, brutal. (< fr. dur, lat. durus) (Sursa: MDN )
DUR adj. 1. v. tare. 2. agresiv, bătăios, brutal, coleric, impulsiv, iute, nestăpânit, violent, (fam. fig.) belicos. (Un om, un temperament ~.) (Sursa: Sinonime )
dur interj. – Exprimă zgomotul produs de rostogolirea unui obiect rotund. Creație expresivă. – Der. dur(a)-vur(a) (var. tura-vura), adv. (inutil, degeaba); dură, s. f. (felie, bucată rotundă; Olt., dans popular); de-a dura, adv. (de-a rostogolul); duriță, s. f. (rotiță, stea la pinteni); durigă, s. f. (roată, scripete); duriga, vb. (Trans., a arunca; a face să se rostogolească); durilă, s. f. (Olt., mîner de vîrtelniță); durui (var. durăi, durdui), vb. (a se rostogoli cu zgomot; Trans. de Vest, a tuna), a cărui ultimă formă indică o confuzie cu dudui); durăt (var. durăit, duruit), s. n. (Mold., larmă, harababură); durăitură, s. f. (harababură); duruitoare (var. durăitoare), s. f. (morișcă; cascadă); durduca, vb. (a învîrti), rezultat din încrucișarea cu durdă; durdulica, vb. (Trans., a învîrti), cuvînt identic cu cel anterior, cu infixul expresiv -li; durligi, s. m. pl. (Mold., picioare), pare o încrucișare a lui durigă cu tîrlici (cf. Bogrea, Dacor., IV, 812). (Sursa: DER )
dur (dúră), adj. – Tare, aspru. Lat. durus (sec. XIX). – Der. dura, vb. (a ține, a fi, a dăinui); duritate, s. f. (tărie, rezistență); durabil, adj. (care durează); durabilitate, s. f. (trăinicie, rezistență); durată, s. f. (interval, răstimp), din it. durata, sau traducere din fr. durée. (Sursa: DER )
de-a dúra loc. adv. (Sursa: Ortografic )
dur adj. m., pl. duri; f. sg. dúră, pl. dúre (Sursa: Ortografic )
dúra / dur interj. (Sursa: Ortografic )
dúră s. f., g.-d. art. dúrei; pl. dúre (Sursa: Ortografic )
DURA LEX, SED LEX (lat.) legea e aspră, dar e lege – Adagiu din dreptul roman, care exprimă caracterul obligatoriu al legii, oricât de aspră ar fi. (Sursa: DE )
