(A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) cu vază, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav
(Așa) de-al dracului! = fără nici un motiv, fiindcă așa vreau! 2) Om plin de păcate, rău, crud; om poznaș, isteț, vioi
A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva
A călca popește = a fi mândru fără motiv, a-și da ifose, a face pe grozavul
A face pe râiosul = a fi mândru sau înfumurat fără motiv; a-și da aere
A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.)
A i se tăia cuiva genunchii = a avea senzația că nu se mai poate ține pe picioare (de emoție)
A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.)
A plânge (sau a râde) cu hohot (sau în hohote) = a plânge (sau a râde) foarte tare, zgomotos
A pufni în (sau de) râs sau a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos
A pune pricină = a invoca motive, pretexte pentru justificarea unei acțiuni
A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi
A râde prostește = a râde fără motiv sau atunci când nu trebuie
A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.)
A se face mototol = a se strânge, a se ghemui (de durere etc.)
A se face sau a fi) galben ca ceara = (a deveni) foarte palid din cauza unei emoții sau a unei boli
A se scula (sau a fi etc.) cu dosul în sus = a se trezi (sau a fi) indispus (fără motiv)
A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa
A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva
A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș
A umbla (sau a păși, a merge) în vârful degetelor = a umbla pe furiș, tiptil, fără zgomot
A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei
A-i merge (cuiva) numele că = a se spune despre cineva că 4) Pretext, motiv
A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente)
A-i pieri (sau a-și pierde) graiul = a nu mai putea să vorbească (de emoție, de frică etc.), a amuți; a nu mai avea ce să spună
A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare
A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = a i se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima
A-i veni moș Ene pe la gene = a i se face somn, a începe să moțăie
A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, , creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit
A-l trece pe cineva (toate) nădușelile = a) a munci din greu (transpirând din abundență); b) a fi cuprins de spaimă, de emoție
A-și reveni în fire (sau în sine) = a-și recăpăta cunoștința în urma unui leșin, a unei crize, a unei emoții etc. 3) A se ocupa din nou de un subiect, de o idee, a se opri din nou la...
A-și veni în fire = a-și reveni (după un șoc, o emoție puternică, un leșin)
A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpâni) răsuflarea = a se sili să nu respire sau a respira ușor, fără zgomot
Cu (sau fără) socoteală = (ne)chibzuit, cu (sau fără) motiv
Cu inima strânsă = stăpânit de o emoție puternică; cu teamă
Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat
Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte
Cu surle = cu zgomot mare, cu scandal
Cu sânge rece = fără emoție; calm, liniștit
Cu înfrigurare = cu neliniște, cu emoție
Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu nici un preț, sub nici un motiv, în nici un caz
Numai așa = a) în mod simplu, fără complicații; b) fără motiv, fără sens; c) în mod dezinteresat
Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit
Până la lacrimi = până la cel mai înalt grad de înduioșare, de emoție etc.
a veni cu toată poșmotea = a veni cu toții, cu mic cu mare
cu frică, cu prudență etc. A dormi iepurește = a dormi foarte ușor, sculându-se la cel mai mic zgomot
În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.)
În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni
În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; fără a face zgomot, tiptil
mot- Rădăcină expresivă care arată ideea de „măciulie” sau de „obiect rotund” în general. Creație spontană, cf. bot. – Der. motan, s. m. (pisoi, cotoi), pentru al cărui semantism cf. sp. morro (de la mîță, după Cihac, II, 204; de la un lat. *maritanŭs, după Crețu 338; imitator al glasului pisicii, după Tiktin; de la motoc cu schimb de suf., după Candrea și Scriban); motîntan (var. motîntoc), s. m. (nătăfleț); motoc, s. m. (motan), pe care Cihac, II, 189 îl confundă cu motcă, cf. cotoc (după Iordan, Dift., 214 și Scriban, din rut., rus. motok, dim. de la mot „fuior”); motocel, s. m. (pisoi; minge, moț; plantă); moțochină, s. f. (baros, ciocan); moțochinos, adj. (căpățînos); motocol, s. n. (Bucov., minge); mototol, s. n. (minge; ghemotoc; nătăfleț); mototoli, vb. (a boți, a cocoloși); motofleașcă, s. f. (Arg., gură, plisc); motolog, s. m. (tont, nătăfleț); motoflete, s. m. (tont, nătărău); motoșcă (var. motoașcă, motîlcă, modîlcă), s. f. (minge,; umflătură), ultimele var., probabil prin încrucișare cu gîlcă; motroașcă, s. f. (Trans., umflătură); motroc, s. m. (Trans., prost): motrună, s. f. (Mold., femeie încotoșmănată, varietate de pere și de prune), pe care Scriban îl leagă în mod echivoc de lat. matrona; motocoși, vb. (Trans., a boți, a răvăși, a perturba); motroși (var. mitroși, mătrăși), vb. (a zvîrli în dezordine; a se strica; a șterpeli, a fura). Legăturile încercate între aceste cuvinte și termeni străini nu sînt concludente: mototol, legat de sl. motati sę „ a se agita” (Cihac, II, 189) sau motati „a depăna” (Tiktin); motîlcă, cu bg. motaja „a depăna” (Conev 97). Pentru motîlcă, cf. motîrcă, metearcă. Cf. moț, moacă, morman, mozoc, mont. (Sursa: DER )
MOȚ2, MOÁȚĂ,moți, moațe, s. m. și f. Român din Munții Apuseni; moțogan. – Cf. moț1. (Sursa: DEX '98 )
MOȚ1,moțuri, s. n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ◊ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) cu vază, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el = se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie, o cârpă etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, cârpă, hârtie etc. folosită în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară, ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe.] – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
MOȚ1 móțurin. 1) Smoc de fire din frunte sau din creștetul capului. ◊ A lua (sau a apuca) de ~ pe cineva a trage de păr pe cineva; a părui. 2) Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3) Pielea roșie de pe capul curcanului care atârnă ca un ciucure. ◊ ~ul curcanului plantă erbacee ornamentală cu flori purpurii, grupate în spice lungi. 4) Ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la căciulițe, bonete, fesuri etc. 5) Parte proeminentă (ascuțită) a unui lucru. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )
MOȚ2 moáțen. 1) Tub special (din hârtie sau din metal) în jurul căruia se răsucește o șuviță de păr pentru a o ondula; bigudiu. 2) Șuviță răsucită în acest fel. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )
MOȚ3 ~im. Nume dat românilor din Munții Apuseni. /cf. moț (Sursa: NODEX )
MOT A MOTadv. (Fam.) Cuvânt cu cuvânt; literal. [< fr. mot à mot]. (Sursa: DN )
MOT À MOT [MOTAMÓ]adv. (fam.) cuvânt cu cuvânt; literal. (< fr. mot à mot) (Sursa: MDN )
MOȚ s. (reg.) moțogan. (~ din Apuseni.) (Sursa: Sinonime )
MOȚ s. 1. (reg.) moțoc, moțochină, (Transilv., Mold. și Bucov.) cucui, (prin vestul Transilv.) pup, (prin Transilv. și Ban.) pupui, (Mold.) țuluc. (~ de pene, de păr.)2. (BOT.) moțul-curcanului = a)(Polygonum orientale) = (reg.) creasta-cocoșului, nasul-curcanului; b)(Amaranthus angustifolius) știr. (Sursa: Sinonime )
MOȚ s. v. inflorescență, matcă, matiță. (Sursa: Sinonime )
MOȚUL-CURCÁNULUI s. v. busuioc-roșu, răculeț. (Sursa: Sinonime )
moț (moáțe), s. n. – Vîrf, smoc, panaș. – Var. (pl.) moțuri. Creație expresivă, pusă în legătură cu mot-, ca boț față de bot. Intenția expresivă pare să fie cea de „obiect care se balansează”, cf. moțăi, bîț, fîț. I s-a atribuit o origine dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 32), sau din sl. motŭ „smoc” (Tiktin; Byck-Graur; după această ipoteză, ț s-ar explica prin pl. moți, care nu apare). Der. moța, vb. (a da formă de vîrf); moțat, adj. (cu moț; încrezut, fudul); moțoc, s. n. (vîrf, conci, nod de păr); moțochină, s. f. (vîrf; nod; umflătură, tumoare); moțăi, vb. (a da din cap, a mișca din cap; a dormita), a cărui relație cu moț apare evident (Tiktin; Candrea); moțăială, s. f. (dormitare, balansare; toropeală, somnolență); moțăilă, s. m. (somnoros); moțăitură, s. f. (picoteală); muțuțui, s. m. (Banat, creștet, vîrf); muțuțuiat, adj. (Banat, clonțos, țuguiat). – Din rom. provine bg. moc (Capidan, Raporturile, 227). – Cf. mot-. (Sursa: DER )
moț (persoană) s. m., pl. moți (Sursa: Ortografic )
moț (șuviță de păr, smoc de pene, ciucure, vârf) s. n., pl. móțuri (Sursa: Ortografic )
moț (fundă în cap, bigudiu rudimentar) s. n., pl. moáțe (Sursa: Ortografic )
móțul-curcánului (bot.) s. n. (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
mot
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
