A (se) lămuri buștean = a lăsa (sau a rămâne) nedumerit în urma unei explicații neclare
A avea ceva în vedere = a avea o intenție, a-și face un plan, a urmări realizarea unui scop
A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva
A da (sau a se lovi, a se izbi) cu capul de pragul de sus = a se convinge de unele adevăruri în urma unei triste experiențe
A lua (cuiva) maul = a) a ameți; a face (pe cineva) să-și piardă cunoștința (în urma unei lovituri); b) a pune (pe cineva) în situația să nu mai poată spune nimic
A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva
A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt
A paște (pe cineva) cu prăjina = a urmări (pe cineva) pentru a-i face rău
A paște pe cineva = a urmări pe cineva, pândind momentul potrivit pentru a-i face un rău
A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmări cu privirea pe cineva sau ceva care pleacă, trece, se îndepărtează; a observa
A pierde (sau a nu mai ști, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva
A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări
A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva
A rămâne de căruță = a rămâne în urmă; a pierde ocazia
A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă
A scăpa ieftin = a scăpa dintr-o situație dificilă fără urmări serioase sau neplăceri (prea mari)
A se da la fund = a se lăsa în adâncul apei, a se scufunda; a dispărea din viața publică, a se retrage; a se ascunde pentru a scăpa de urmărire
A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai știe nimeni de urmă și fără să-i mai dorească revederea)
A se duce pe-aici încolo = a pleca, a o șterge; a pleca fără urmă, a dispărea
A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite
A se lua după capul cuiva (sau după capul său) = a urma sfatul cuiva (sau propriul său îndemn)
A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva
A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva
A se ține de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de dânsa; b) a urmări cu insistență pe cineva, a se ține scai de cineva
A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul (de oaie) = a nu lăsa pe cineva în pace, a urmări (pe cineva) pretutindeni
A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii)
A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor
A tăia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorbă
A tăia în carne vie = a) a tăia, a lovi din plin, fără milă; b) a curma fără cruțare un rău, a stîrpi răul de la rădăcină
A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite
A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un câștig exagerat
A ști papara cuiva = a cunoaște felul aspru de a fi al cuiva, a fi avut de suferit de pe urma asprimii cuiva
A ține pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la modă, a fi în spiritul vremii, a nu rămâne în urmă
A(-i) da cuiva stupai = a goni pe cineva, a mâna din urmă, a alunga
A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai ști unde se află, unde poate fi găsit
A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat
A-i lua (sau a tăia, a curma) (cuiva) piuitul = a) a reduce (pe cineva) la tăcere, a lăsa (pe cineva) perplex, a pune cu botul pe labe; b) (rar) a ucide pe cineva
A-și băga mințile în cap = a-și da bine seama de urmările faptelor sale; a se cuminți
A-și face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de învățământ; a urma cursurile unei școli, instituții de învățământ
A-și pierde (sau, , a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi găsit; a dispărea
A-și reveni în fire (sau în sine) = a-și recăpăta cunoștința în urma unui leșin, a unei crize, a unei emoții etc. 3) A se ocupa din nou de un subiect, de o idee, a se opri din nou la...
A-și rupe (sau a-și frânge) gâtul = a) a se accidenta (grav) sau a muri în urma unui accident; b) a-și pierde situația (bună) în urma unor greșeli; a fi arestat, condamnat în urma săvârșirii unei fapte ilegale
A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar
A-și vârî (sau a-i vârî cuiva) mințile în cap = a-și da bine seama (sau a face să-și dea seama) de urmările faptelor sale; a se cuminți sau a se face să se cumințească
Care va (sau vra) să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare
Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția
Cu prima poștă sau cu poșta viitoare (sau următoare) = cu prima corespondență care urmează să vină sau să plece
Fără (de) suflare = a) cu respirația oprită (ca urmare a unei stări psihice sau fizice neobișnuite), foarte uimit, speriat etc.; b) fără viață, mort
Fără istov = fără încetare; nesfârșit, necurmat
La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie
URMÁ,urmez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoți. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acțiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat. ♦ Tranz. și intranz. A respecta o anumită indicație primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma. 3. Tranz. și intranz. A frecventa o formă de învățământ. 4. Tranz. și intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. și intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă. (Sursa: DEX '98 )
URMÁ vb. 1. (înv.) a sledi. (L-au ~ cu toții.)2. v. însoți. 3. v. perinda. 4. v. continua. 5. v. trebui. 6. a se înșira, a se înșirui, a se perinda, a se rândui, a se succeda. (Zilele ~ unele după altele.)7. a-i succeda. (I-a ~ în funcție.)8. v. studia. 9. v. frecventa. 10. v. rezulta. 11. v. decurge. 12. v. conforma. 13. v. respecta. (Sursa: Sinonime )
urmá vb., ind. prez. 1 sg. urméz, 3 sg. și pl. urmeáză (Sursa: Ortografic )
ÚRMĂ,urme, s. f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ◊ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecință a... ◊ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ◊ Expr. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calitățile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai ști, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de)... = deloc, nici un pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obține unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârșit. ◊ Loc. adj. Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârșit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. ◊ Loc. adv. În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârșit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârșitul unui șir, unei succesiuni; în sfârșit. ♦ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârșitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moștenire de la cineva. ◊ Expr. A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecință, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafață. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață. – Lat. *orma. (Sursa: DEX '98 )
A URMÁ ~éz 1. tranz. 1) și fig. (ființe) A însoți mergând în urmă. 2) (indici ai direcției) A ține fără abatere. ~ drumul. 3) (indicații, recomandări, sfaturi) A respecta, având ca orientare. 4) (în îmbinări cu substantive care indică un domeniu sau o formă de învățământ) A frecventa făcând studii. ~ cursuri de filologie. 5) (acțiuni începute mai înainte) A desfășura în continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propoziții completive) A decurge în mod firesc; a reieși; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propoziții subiective) A impune ca ceva necesar (rezultând din anumite premise). ~ează să susțină examenele. 8) A succeda, luând locul. L-a ~at în postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urmă (după cineva sau după ceva). ~ după trăsură. 2) (construit cu dativul) A succeda într-o funcție (cuiva). A-i ~ unui șef de secție. 3) A succeda în timp sau în spațiu. După sâmbătă ~ează duminică. ◊ Va urma formulă care se scrie la sfârșitul unui fragment dintr-un text pentru a indica că va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligația; a trebui. ~ează să plece. /Din urmă (Sursa: NODEX )
ÚRMĂ ~ef. 1) Semn lăsat de cineva sau de ceva pe o suprafață oarecare. ~e de animal. ~ de tractor. ~a unei lovituri. ◊ A da de ~ a dispune de informația necesară. A-i da (cuiva) de ~ (saua ști de ~a cuiva) a găsi locul unde se află cineva. A nu-i (mai) da (cuiva) de ~ a nu mai avea nici un fel de date despre cineva. A dispărea fără ~ a pleca fără a lăsa vreun indiciu despre sine. Nici ~ de... deloc; nici un pic. 2) Fază de la sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen. ◊ ~a alege un lucru poate fi apreciat just numai la sfârșit. Ceasul din (saude pe) ~ ultimele clipe din viață. La ~ a) cel de pe urmă; ultimul; b) în încheiere; la sfârșit. La ~a ~ei (sau~a ~elor) în definitiv. În cele din ~ (saupână la ~) în (la) sfârșit. În (saudin) ~a cuiva (saua ceva) în (sau din) spate, îndărătul cuiva (sau a ceva). Pe ~ mai târziu; ulterior. A rămâne (saua fi) în ~ a) a nu se putea ține de alții; a merge mai încet; b) a se prezenta mai rău decât alții într-un domeniu de activitate. [G.-D. urmei] /<lat. orma (Sursa: NODEX )
ÚRMĂ s. 1. (fig.) pistă. (Se află pe o ~ falsă.)2. întipărire, tipar, (fig.) amprentă. (Picioarele lăsau ~e adânci în noroi.)3. v. dâră. 4. v. relicvă. 5. semn. 6. v. cicatrice. 7. (fig.) umbră. (Nici o ~ de tristețe.)8. v. sfârșit. (Sursa: Sinonime )
ÚRMĂ s. v. consecință, efect, repercusiune, rezultat, urmare. (Sursa: Sinonime )
A urma ≠ a preceda (Sursa: Antonime )
úrmă (-me), s. f. – 1. Dîră, semn. – 2. Călcătură. – 3. Vestigiu, amprentă. – 4. Puncte, măsură a piciorului și a încălțămintei. – 5. Loc de obîrșie. – 6. Rezultat, consecință. – În urmă, în spate, apoi; la urmă, la sfîrșit, la sfîrșit de tot; pe urmă, apoi, mai tîrziu. – Mr., megl. urmă. Origine incertă. Coincidența cu it. orma și cu alb. gyurmë arată că-i vorba de un cuvînt vechi. Ar putea fi gr. ỏρμή, care apare cu sensul de „impuls”, dar care ar fi putut însemna și „impresie”, ca ỏρμάω „a presa, a exercita o presiune” (Cihac, II, 721; Schuchardt, ZRPh., XX, 252; cf. Pușcariu 1835, și împotrivă Meyer 142). După Diculescu, Elementele, 463, dintr-o formă ionică ỏὐρμή. Altă explicație, care se menționează mai des, din gr. ỏσμή „miros” (Diez, I, 296; Densusianu, Hlr., 201; Roesler 577; Tiktin; Philippide, II, 740; REW 6112; Rohlfs, EWUG, 1557; Rosetti, II, 69), este mai greu de admis (cf. rezultatele fonetice și semantice semnalate mai inainte față de ven. usmar, v. fr. osmer, sp. husmear, port. husmar), cf. adulmeca. În realitate, toate rezultatele cu r se bazează în mod clar pe sensul de „călcătură vizibilă”, în timp ce der. cu s indică ideea de „miros”, în așa fel încît diferența fonetică ar putea indica desigur o diversitate de origini. Der. urma, vb. (a veni după; a continua; a rezulta, a proveni; a frecventa, a studia; a succede); urmărelnic (var. urmăretic), adj. (se zice despre oile care rămîn în urmă mereu); urmări, vb. (a merge pe urmele cuiva, a goni, a fugi după; a observa, a fixa, a reclama, a chema în justiție), cu sensurile fr. poursuivre; urmăritor, s. m. (persoană care urmărește); urmaș, s. m. (descendent, progenitură; moștenitor al tronului); urmatic, adj. (Olt., care e cel mai tînăr dinte frați); următor, adj. (care urmează); urmi, vb. (a moșteni), înv. – Din rom. provin rut. urma (Candrea, Elemente, 400), și poate, rut. húrma, húrba „buluc, în grabă”, pol. hurm „turmă” (cf. Berneker 378). (Sursa: DER )
în úrma loc. prep, (Sursa: Ortografic )
pe úrmă loc. adv. (Sursa: Ortografic )
prin urmáre loc. conjcț. (Sursa: Ortografic )
úrmă s. f., g.-d. art. úrmei; pl. úrme (Sursa: Ortografic )