A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popă tuns = a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a se face mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva
A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare
A fi clei = a) a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.); b) a fi foarte beat
A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna
A o tunde = a fugi (pe furiș), a dispărea, a o șterge
A râde prostește = a râde fără motiv sau atunci când nu trebuie
A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol
A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în față cuiva
A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece
A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun
A sta lăstun pe capul cuiva = a plictisi pe cineva, a se ține scai de cineva
A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la 1) a face scandal; a trânti și a bufni
A tunde (pe cineva) pilug = a tunde (pe cineva) până la piele
A(-și) băga nasul (în ceva sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în treburi care nu-l privesc, a interveni inoportun într-o discuție
A-și da cu degetul în ochi (din cauza întunericului) = a nu vedea nimic
A-și vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-și vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-l privesc
Cu vijelie = cu putere, furtunos
La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit
Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci
Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci
Tot doi bani (sau lei) și un ort = totuna, la fel de neînsemnat
a se îmbăta crup = a se îmbăta tun
a tunde pilug = a tunde până la piele
În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine
În clipa aceea = chiar atunci, chiar în momentul de care este vorba
TUN,tunuri, s. n. 1. Armă de artilerie care aruncă proiectile la distanță mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scăpa ca din (gură de) tun, se spune când cineva reușește să fugă (scăpând de o situație neplăcută). (Poți) să dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adânc și nu se trezește ușor sau despre un loc unde nu se află nici o ființă vie. ◊ (Pus pe lângă un verb, îi intensifică acțiunea; pe lângă un adjectiv, îi dă valoare de superlativ; adverbial) A înghețat tun. Sănătos tun.2. (În sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeași viteză. 3. (Înv. și pop.) Tunet. – Lat. tonus. (Sursa: DEX '98 )
TUN s. (MIL.) (reg.) top, (înv.) pușcă, (înv., în Mold. și Bucov.) harmată. (Trage cu ~ul.) (Sursa: Sinonime )
TUN s. v. tunet. (Sursa: Sinonime )
tun s. n., pl. túnuri (Sursa: Ortografic )
TUNÁ,tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. (Sursa: DEX '98 )
A TUNÁ pers. 3 túnăintranz. 1) A se produce un tunet (în urma unei descărcări electrice în atmosferă); a răsuna tunetul. 2) A produce un zgomot mare; a scoate un vuiet puternic. 3) fig. (despre oameni) A vorbi pe un ton ridicat; a striga; a țipa. ◊ ~ și a fulgera a-și descărca mânia prin țipete și strigăte. 4) înv. A trage cu tunul (sau cu o altă armă de foc). /<lat. tonare (Sursa: NODEX )
TUN ~urin. Armă de artilerie care aruncă proiectile grele la mare distanță. ~ antiaerian. /v. a tuna (Sursa: NODEX )
IARBA-TÚNULUI s. v. urechelniță. (Sursa: Sinonime )
TUNÁ vb. 1. (Ban.) a durăi, a urla. (Plouă, fulgeră și ~.)2. v. bubui. (Sursa: Sinonime )
TUNÁ vb. v. detuna, trăsni. (Sursa: Sinonime )
tuná (-n, át), vb. – 1. A bubui, a asurzi. – 2. A trăsni. – 3. A intra, a pătrunde. – 4. (Trans.) A coborî, a veni de la munte. – 5. A bate tunul. – Megl. tuna, tunari. Lat. tŏnāre (Pușcariu 1771; REW 8778), cf. it. tonare, prov., cat., sp. tronar, fr. tonner, port. troar. Semantismul sensurilor 3 și 4 nu este clar, cf. tuli. – Der. tun, s. n. (înv., tunet; gură de foc de artilerie; Arg., furt prin efracție; adv., cu putere), postverbal sau din lat. tŏnus (Pușcariu 1643); tunaci, adj. (Banat, agresiv, îndrăzneț); tunar, s. m. (artilerist, servant de tun); tunări, vb. (a trage cu tunul), rar; tunărie (var. tunărime), s. f. (artilerie, mulțime de tunuri); tunător, adj. (care tună puternic); tunet, s. n. (zgomot puternic, bubuit; canalul tunului), cu suf. -et, ca sunet de la suna, răcnet de la răcni etc. (după Diez, Gramm., I, 208 Tiktin și Candrea, din lat. tŏnĭtru). (Sursa: DER )
