OSMANIC adj. v. turc, turcesc.

OSMANESC adj. v. turc, turcesc.

OTOMANICESC adj. v. turc, turcesc.

OTOMANESC adj. v. turc, turcesc.

PAGANESC adj. v. turc, turcesc.

BEI, bei, s. m. Guvernator al unui oras sau al unei provincii din fostul Imperiu otoman. ♦ Titlu dat de turci domnilor tarilor romanesti; p. ext. print oriental. – Din tc. bey.

BEILIC, beilicuri, s. n. 1. Casa in care erau gazduiti beii si alti trimisi oficiali ai Portii otomane in tarile romanesti. 2. Vanzare fortata de oi in tarile romanesti, facuta in favoarea sultanului la preturi fixate de turci; dijma (in oi). 3. Munca efectuata gratuit in folosul unui bei sau al feudalilor autohtoni. – Din tc. beylik.

CAIMACAM, caimacami, s. m. 1. Loctiitor al unor demnitari (turci). ◊ Compus: caimacam-aga = loctiitor al marelui vizir. 2. Loctiitor al domnului, insarcinat cu administrarea Moldovei si Tarii Romanesti pana la instalarea pe tron a noului domn. 3. Loctiitor al banului Craiovei, incepand din 1761. [Var.: caimacan s. m.] – Din tc. kaymakam.

CEAUS, ceausi, s. m. 1. Functionar inferior la turci, care indeplinea functia de usier, de curier sau de aprod (1) al curtii. 2. Nume dat, in evul mediu, in Tara Romaneasca si in Moldova, unor functionari publici: a) sef al unei cete de slujitori; b) capetenie de surugii; c) capetenia vanatorilor domnesti; d) aprod (3). 3. (Inv.) Om de serviciu la sinagoga. – Din tc. cavus.

CETNIC, cetnici, s. m. 1. Participant la lupta armata de partizani a popoarelor slave din Peninsula Balcanica in sec. XIX impotriva asupritorilor turci. 2. Membru al unor organizatii de tip fascist care au activat in Iugoslavia. – Din scr. cetnici.

GHIAUR, ghiauri, s. m. Denumire dispretuitoare data in trecut de turci persoanelor de alta religie decat cea mahomedana. – Din tc. gavur.

IURTA, iurte, s. f. Locuinta demontabila, specifica pentru populatiile nomade mongole sau turcice, de forma conica (la mongoli) sau semisferica (la turci), alcatuita dintr-un schelet din zabrele de lemn in forma de cerc, acoperit cu pasla. – Din rus. iurta.

SERAI, seraiuri, s. n. 1. Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci; p. restr. apartament destinat cadanelor intr-un palat turcesc. ♦ P. gener. Palat. 2. (Reg.) Sura, sopron. ♦ Camara, hambar. [Var.: sarai s. n.] – Din tc. saray, seray.

PASA, pasi, s. m. Functia de guvernator al unei provincii din Imperiul Otoman sau titlu al vizirilor si al unor inalti demnitari turci din trecut; persoana care detinea functia sau titlul de mai sus. ◊ Loc. adv. Ca pasa sau ca un pasa = fara grija, foarte bine, ca un boier. [Var.: (inv.) pasa s. f.] – Din tc. pasa.

PAGANATATE s. f. 1. Paganism (1). 2. Multime de pagani; paganime; p. restr. multime de turci; turcime. – Pagan + suf. -atate.

PAGANI, paganesc, vb. IV. Tranz. si refl. A (se) converti la paganism; p. ext. a face sa devina sau a deveni ateu; p. restr. a (se) turci. – Din pagan.

PESCHES, peschesuri, s. n. 1. (Inv., pop. si fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva pesches (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dusmanului. 2. Spec. Dar anual, in bani sau in natura, pe care domnii tarilor romane il ofereau Portii Otomane (impreuna cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii tarilor romane sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (inv.) peschis s. n.] – Din tc. peskes.

EUNUC, eunuci, s. m. (La turci) Barbat castrat care facea serviciul de paznic (al haremului) la curtea sultanului; hadamb, famen. [Pr.: e-u-] – Din fr. eunuque, lat. eunuchus.

turc, -A, turci, -ce, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a turciei sau este originara de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul si pistolul = cum e omul, asa sunt si faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neintemeiata a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte incapatanat, a nu vrea sa inteleaga, a nu tine seama de nimic. Turcul plateste, se spune despre cineva care este silit sa plateasca, vrand-nevrand, paguba sau cheltuiala facuta de altii. ♦ P. ext. Persoana de religie mahomedana. 2. Adj. Care apartine turciei sau turcilor (1); privitor la turcia sau la turci; originar din turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de turci (1). – Din tc. turk.

MUSELIM, muselimi, s. m. Loctiitor de guvernator al unui district la turci. – Din tc. musellim.

turcESTE adv. Ca turcii, in felul turcilor; in limba turca. ◊ Expr. A sta (sau a sedea) turceste = a sta jos cu picioarele incrucisate sub corp, ca orientalii. A vorbi (sau a grai, a bolborosi) turceste = a vorbi o limba neinteleasa; a rosti cuvintele neclar, incat nu este inteles. – turc + suf. -este.

turci, turcesc, vb. IV. Refl. si tranz. A (se) asimila cu populatia turca (si cu religia mahomedana). ♦ Refl. (Fam.) A se imbata. – Din turc.

turcIME s. f. Multime de turci; totalitatea turcilor. – turc + suf. -ime.

turcIRE, turciri, s. f. Actiunea de a (se) turci. – V. turci.

turcIT, -A, turciti, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile si, in special, religia turcilor. – V. turci.

RAIA, raiale, s. f. 1. Teritoriu ocupat si administrat direct de autoritatile militare turcesti. 2. Nume dat de catre turci locuitorilor din Moldova si Tara Romaneasca, datori sa le plateasca tribut. [Pr.: -ra-ia] – Din tc. rāyā.

SEMILUNA, semiluni, s. f. 1. Parte a discului Lunii, in forma de semicerc, luminata de Soare in timpul uneia dintre fazele astrului; Luna privita in faza primului si a ultimului patrar. 2. Semn simbolic al islamismului reprezentand forma pe care o are Luna in faza primului patrar. ♦ Fig. Imperiul Otoman; turcii; mahomedanismul. – Semi- + luna.

SURGUCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panas din pene (de strut) impodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la islic de sultani, de inalti demnitari turci sau de unii domni romani. 2. S. m. Planta erbacee cu frunzele divizate in numeroase segmente liniare si cu florile albastrui-violete, roz, albe sau pestrite, cultivata ca planta ornamentala (Consolida ajacis). – Din tc. sorguc.

CULOGLU, culogli, s. m. (Inv.) Soldat pedestru (la turci). – Din tc. kuloglu.

IMBATA vb. a (se) ameti, a (se) chercheli, a (se) turmenta, (livr.) a (se) griza, (pop.) a (se) turlaci, (prin Transilv.) a (se) amnari, (Mold.) a (se) chefalui, (Transilv. si Ban.) a (se) sumeni, (fam.) a (se) abtigui, a (se) invinosa, a (se) matosi, (fam. fig.) a (se) afuma, a (se) aghesmui, a (se) cali, a (se) ciupi, a (se) carpi, a (se) magnetiza, a (se) pili, a (se) sfinti, a (se) tamaia, a (se) trasni, a (se) turti, (rar fig.) a (se) tarnosi, a (se) turci, (reg., fig.) a (se) flecui, a (se) oteli, (arg.) a (se) mahi, a (se) matoli. (S-a cam ~ cu rachiu.)

PAGANI vb. v. turci.

PAPADIE s. (BOT.; Taraxacum officinale) (reg.) buha, cicoare, crestatea, laptuca, lilicea, mata, papalunga, pilug, turci, c**u-gainii, floarea-broastei, floarea-gainii, floarea-malaiului, floarea-sorului, floarea-turcului, flori-galbene (pl.), galbinele-grase (pl.), gusa-gainii, ouale-gainilor (pl.), papa-gainii, parasita-gainilor, pui-de-gasca.

ROB s. 1. v. sclav. 2. captiv. (~ la turci.)

ROBIE s. 1. v. sclavie. 2. sclavie, (fig.) lanturi (pl.). (Aflat in ~ la turci.) 3. v. subjugare. 4. v. captivitate.

SUBJUGAT adj., s. 1. adj. aservit, inrobit, robit, supus, (fig.) ingenuncheat. (Popor ~.) 2. s. aservit, rob, sclav, (rar) serv, (inv.) pradat, serb. (A ajuns ~ la turci.) 3. adj. v. incantat.

turcI s. v. papadie.

turcI vb. (inv. si pop.) a se pagani.

turcI vb. v. ameti, chercheli, imbata, tur-menta.

turc s. m., adj. m., pl. turci; f. sg. turca, pl. turce

turca (joc popular) s. f. art., g.-d. turcii

turci vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. turcesc, imperf. 3 sg. turcea; conj. prez. 3 sg. si pl. turceasca

BEI ~ m. inv. 1) Titlu nobiliar, purtat in tarile din Orientul Apropiat si cel Mijlociu. 2) Guvernator al unui oras sau al unei provincii din fostul Imperiu Otoman. 3) Titlu dat de turci dom-nitorilor din Principatele Dunarene. /<turc. bey

CIOHODAR ~i m. (in Moldova medievala) 1) Dregator la curtea domneasca care avea in grija incaltamintea domnului. 2) Sluga la turci care insotea pe demnitari. [Sil. cio-ho-] /<turc. cuhadar

DELIU² ~i m. 1) inv. (la turci) Ostas dintr-un corp de cavalerie usoara. 2) la pl. (in perioada fanariota) Garda domneasca alcatuita din arnauti. [Sil. de-liu] /<turc. deli

GHIAUR ~i m. Nume batjocoritor, dat in trecut de catre turci popoarelor de alta credinta decat cea mahomedana (mai ales crestinilor). /<turc. gavur

ROB (roaba (robi, roabe) m. si f. 1) (in oranduirea sclavagista) Persoana aflata in dependenta totala de un stapan; sclav; serv; serb. ◊ Calea (sau Drumul)-~ilor constelatie constituita dintr-o ingramadire de stele in forma de brau luminos; Calea Lactee. 2) ist. Prizonier de razboi folosit la munci grele; captiv. ~ la turci. 3) fig. Persoana care munceste din greu. 4) fig. Persoana foarte supusa, care asculta si executa orbeste ordinele cuiva; sclav. ◊ ~ul lui Dumnezeu se spune, in limbajul bisericesc, oricarui credincios. 5) fig. Persoana obsedata permanent (de o preocupare); sclav. ~ al pasiunii. /<sl. robu

SERAI ~uri n. inv. Palat al sultanului sau al unor mari demnitari turci. /<turc. seray, saray, fr. serail, germ. Serail

turcesc ~easca (~esti) Care este caracteristic pentru turci; propriu turcilor. ◊ Cafea ~easca bautura preparata din cafea macinata fin si fiarta in apa cu zahar. /turc. + suf. ~esc

turcESTE adv. 1) In felul turcilor; cum obisnuiesc turcii; ca turcii. ◊ A sedea (sau a sta) ~ a sedea cu picioarele incrucisate sub corp. 2) In limba turca. A vorbi ~. ◊ A vorbi (sau a bolborosi) ~ a vorbi neclar; a spune ceva de neinteles. /turc + suf. ~este

A turci, turcesc tranz. A face sa se turceasca. /Din turc

A SE turcI ma ~esc intranz. A adopta limba, cultura si obiceiurile turcilor; a deveni asemanator cu turcii. /Din turc

turcIME f. depr. 1) Totalitate a turcilor. 2) Multime de turci. /turc + suf. ~ime

TURCOFIL ~a (~i, ~e) Care aproba, admira tot ce este turcesc, ce vine de la turci. /<fr. turcophile

TURCOFOB ~a (~i, ~e) Care dezaproba, uraste tot ce este turcesc, ce vine de la turci. /<fr. turcophobe

turcOFOBIE s.f. Ura maniacala fata de turci. [Gen. -iei. / cf. fr. turcophobie].

chesedar, chesedari, s.m. (inv.) 1. (la turci) casier la Ministerul de Finante. 2. (in Moldova) arhivarul Divanului.

chiurci-basa s.m. (inv.) 1. (la turci) blanarul seraiului. 2. (la romani) starostele cojocarilor.

gaziu adj. m. (inv.) victorios in razboaie (la turci).

hazran, hazrane, s.n. (inv.) baston pentru demnitarii turci, boierii romani de rang mare si episcopi; buzdugan, carja.

hogeghean, hogegheani, s.m. (inv.) functionar de clasa a doua (la turci).

EMIR s.m. 1. Titlu dat guvernatorilor unor tari musulmane. 2. Titlu dat de turci acelora care pretind ca se trag din neamul lui Mahomed. [Cf. fr. emir, ar. amir – print].

jirit s.n. (inv.) sulita folosita de turci in jocul „gherid” (gerid).

naip, naipi, s.m. (inv.) judecator de rang inferior la turci; loctiitor al unui cadiu.

pilafgiu, pilafgii, s.m. (inv.) 1. cel ce mananca pilaf mult (porecla pentru turci). 2. persoana care facea sau vindea pilaf.

sandal¹, sandale si sandaluri, s.n. (inv. si reg.) luntre lunga pentru transportat marfuri (la turci).

sangeangiu, sangeangii, s.m. (inv.) portdrapel (la turci); sangeactar, sangeagas.

selam s.n. (inv.) 1. salut. 2. (in sintagme) selam-aga = reprezentant al sultanului sau al vizirului insarcinat sa raspunda la salutul trimis acestora de catre domnitorul unui stat; seleam-agasi; selam-ceaus = reprezentant al domnului, pe care il preceda, ii anunta sosirea si raspundea, in numele publicului, la salutul adresat de domn; sef al garzii domnesti. 3. (inv.; ir.) parte a casei (la turci) rezervata barbatilor si musafirilor; selamlac.

silihtar, silihtari, s.m. (inv.) 1. mare demnitar la turci, care purta sabia sultanului; demnitar turc care avea in grija armele unui mare vizir. 2. spatarel sau armas in ierarhia imperiului otoman.

caplan (-ni), s. m. – 1. Caciula din blana de tigru pe care o purtau anumiti soldati turci. – 2. Soldat turc, in general. Tc. kaplan „tigru” (Seineanu, II, 28).

spahiesc, -easca, adj. (inv.) caracteristic spahiilor (cavaleristilor turci), ca de spahii.

spahilar-agasi, spahilari-agasi, s.m. (inv.) comandant de spahii (cavaleristi turci).

tefterdar, tefterdari, s.n. (inv.) 1. ministru de finante la turci. 2. controlor financiar in Tarile Romane.

turca, turci, s.f. (reg.) 1. stafie, naluca. 2. (la sg. art.) masca unui cap de cerb cu care copiii colinda de Craciun.

fes (fesuri), s. n. – Acoperamint al capului pentru barbati, purtat mai ales de turci. – Mr. fese,megl. fes. Tc. fes (Seineanu, II, 170; Lokotsch 596; Ronzevalle 124), cf. ngr. φέσι, alb. fese, bg. fes, fr., sp. fez. – Der. fesusor, s. m. (varietate de cosenila, Porphyrophora Polonica).

turcOFOBIE s. f. ura maniacala fata de turci. (< fr. turcophobie)

mes (mesi), s. m. – 1. Un fel de incaltaminte purtata de turci in interiorul pantofilor. – 2. Papuc. – Var. mest, mestie. Mr. mestra, pl. mesti. Tc. mest (Miklosich, Turk. Elem., II, 127; Seineanu, II, 257; Loebel 63; Berneker, II, 39; Lokotsch 1459), cf. ngr. μέστι, alb. mest, sb., cr. mȅstva, rut. mesty, pol. meszta.

mola s. f. – Titlu onorofic pentru demnitarii turci. Tc. mola, din arab. maula (Eguilaz 465; Seineanu, III, 81; Lokotsch 1448). Sec. XIX, inv.

raia (raiale), s. f. – 1. Crestin care platea impozit la turci si care traia sub protectia legilor lor. – 2. Protectorat, teritoriu locuit de crestini, dar guvernat dupa legea turca. – Mr. arae. Tc. raya ‹ arab. re’aya (Seineanu, II, 96; Ronzevalle 95), cf. ngr. ῥαiᾶς, alb. raie, bg. raja, it. raja. – Der. raelicesc, adj. (inv., propriu raialelor).

salvari s. m. pl. – Pantaloni bufanti folositi de turci si in anumite regiuni rom. – Var. Trans. solovari. Mr. silvari. Tc. (per.) salvar (Roesler 609; Seineanu, II, 334; Ronzevalle 104; J. Deny, Melanges Paul Boyer, Paris 1925, p. 100), cf. ngr. σαλβάρι, alb. sarvar, bg., sb. salvare, pol. szarawary, rus. sarovary, mag. salavari (› Trans.), sp. zaraguelles. – Der. salvaragiu, s. m. (fabricant de salvari; turc); salvaragie, s. f. (atelier sau magazin de salvari); insalvarat, adj. (imbracat cu salvari).

sarai (saraiuri), s. n. – Palat la turci. – Var. serai. Mr. sarae. Tc. (per.) saray (Eguilaz 493; Seineanu, II, 314; Lokotsch 1842), cf. ngr. σεράγι, alb., bg., rus. sarai, it. serraglio, fr. serail (› var.) sp. serrallo (REW 7595b).

tefter (-ruri), s. n. – Condica, registru. Tc. tefter, din per. defter (Seineanu, III, 118). – Der. tefterdar (var. defterdar), s. m. (ministru de finante la turci; persoana care stringea darile); teftergiu, s. m. (ministru de finante). Sec. XVIII, inv.

ABBASIZI, dinastie de califi arabi (750-1258) de Bagdad. Intemeiata de Abū’l-Abbas, descendent din Abbas (unchiul lui Mohamed). A. au luat puterea in urma unei rascoale, detronind pe Omeiazi. In timpul A., arabii au atins cea mai mare putere, stapinind un vast terit. care cuprindea, in timpul maximei lor expansiuni, o fisie din S Frantei, cea mai mare parte din Pen. Iberica, N Africii, Orientul Mijlociu si Apropiat, pina la hotarele Indiei, iar stiinta, cultura si arta au cunoscut o mare inflorire. Cei mai cunoscuti califi din dinastia A. au fost: Mansur, Harun-al-Rasid si Mamun. In 945 au lipsiti de puterea laica de catre dinastia Buizilor. Dupa caderea califatului (1258), A. s-au mutat la Cairo, unde si-au pastrat situatia de conducatori religiosi pina la cucerirea Egiptului de catre turci (1517).

ADRIANOPOL, oras in turcia europeana, intemeiat de imparatul Adrian. In 378 d. Hr. vizigotii au nimicit aici armata romana, iar in 1205 tarul Ionita Caloianul a infrint ostile Imp. Latin. Cucerit de turci in 1362, a fost capitala Imp. Otoman intre 1362 si 1453. Aici s-a incheiat Tratatul de pace Ruso-Turc (1829), prin care s-a recunoscut, printre altele, independenta Greciei, autonomia Serbiei si s-a desfiintat monopolul turcesc asupra comertului Tarii Romanesti si Moldovei. Azi Edirne.

ALI PASA din Tepelene, pasa de lanina (1788-1822). S-a declarat independent fata de Poarta Otomana (1819). Si-a extins autoritatea asupra unui terit. care cuprindea parti din Grecia si Albania; asediat de turci in lanina, a fost invins si ucis.

ANDRONIC, numele a patru imparati bizantini. Mai importanti: A. I (1183-1185). A luptat impotriva marii aristocratii, care, folosindu-se de insuccesele sale in fata normanzilor, l-a inlaturat. A. II (1282-1328). A luptat impotriva tendintelor separatiste ale marilor feudali, care s-au rasculat si l-au constrins sa abdice. A. III (1328-1341). A purtat lupte cu turcii.

ANTIOHIA, oras in Siria antica. Fundat in 300 i. Hr., de Seleucos I Nicator, a fost una dintre capitalele Regatului Seleucizilor. Mare centru mestesugaresc, comercial, cultural si religios. Capitala a prov. romane Siria. Stapinit succesiv de bizantini (sec. 6-7 si 10-11), arabi (637-969), cruciati, fiind centrul principatului cu acelasi nume (1098-1268), mameluci (sec. 13-15), iar din 1516 de turci. Azi Antakya (turcia).

ATATURK, Mustafa Kemal (1881-1938, n. Salonic), general si om politic turc. Primul presedinte al Republicii turcia (1923-1938) si fondatorul statului modern turc; lider al Partidului Popular Republican (din 1923). A participat la Revolutia „junilor turci” (1908), apoi a condus razboiul de eliberare nationala (1919-1924). A modernizat sistemul poilitic, cultural si educational, europenizindu-l.

AZAPI (‹ tc.) s. m. pl. (In ev. med., in Imp. Otoman) Ostasi turci (pedestri) care traiau din prada de razboi.

BABA NOVAC (c. 1530-1601), capetenie de haiduci, capitan in oastea lui Mihai Viteazul. S-a distins in luptele cu turcii, in batalia de la Selimbar (1599) si in campania din Moldova (1600). Ars de viu la Cluj, dupa ce a fost jupuit de piele in piata centrala a cetatii din ordinul nobilimii maghiare.

BAGDAD (BAGHDAD), cap. Iraqului, port pe fl. Tigru; 3,94 mil. loc. (1990, cu suburbiile). Nod de comunicatii. Aeroport international (Bamerni). Pr. centru politic si economic al tarii; centru comercial. Fabrici de textile (matase si lina) si de tricotaje, de prelucr. a pieilor; covoare; ciment, produse electrotehnice, mat. rulant; rafinarie de petrol (Ad Daura). Doua universitati. Centru al culturii arabe in ev. med. Monumente arhitectonice din sec. 13 (minarete, mausolee). Moscheea de aur (sec. 16). Muzeu national. Intemeiat in 762 de califul Al-Mansur, a devenit capitala Califatului arab condus de dinastia Abbasizilor, fiind unul dintre cele mai importante centre economice si culturale ale Orientului medieval. Ocupat succesiv de Buizi, turcii selgiucizi, mongoli, turcii otomani, persi, englezi. Capitala Iraqului din 1921.

BARNOVSCHI, familie de boieri din Moldova. Mai importanti: Miron B., domn al Moldovei (1626-1629 si 1633). Autor al unor reforme („asezaminte”) sociale, fiscale si administrative. Ctitor de manastiri (Birnova, Hangu; a terminat manastirea Dragomirna) si biserici (Barnovschi si Sf. Ioan din Iasi). Ucis de turci la Constantinopol (1633).

BASARAB CEL BATRIN (LAIOTA), domn al Tarii Romanesti (1473-1474, 1475-1476 si 1476-1477). A obtinut domnia cu sprijinul lui Stefan cel Mare, pe care l-a tradat, participind alaturi de turci la campania acestora in Moldova (1476).

BASARAB CEL TINAR (TEPELUS), dom al Tarii Romanesti (1477-1481, 1481-1482). A participat alaturi de turci la o campanie in Transilvania (1479). Infrint de Stefan cel Mare in 1481.

BATHORI, familie de nobili maghiari din Transilvania. Mai importanti: 1. Stefan B., voievod al Transilvaniei (1479-1493); a participat la lupta de la Cimpul Piinii (1479) impotriva turcilor. 2. Stefan B., voievod (1571-1576), apoi principe (1576-1583) al Transilvaniei si rege al Poloniei (1575-1586). A dus o politica de supunere fata de turci. 3. Sigismund B., principe al Transilvaniei (1581-1597, 1598-1599, 1601). A aderat la Liga Sfinta; considerindu-se suzeran al Moldovei si Tari Romanesti, a sustinut lupta impotriva turcilor; a fost infrint decisiv la Guruslau (1601) de Mihai Viteazul. 4. Andrei B., c******l si principe al Transilvaniei (1599). A fost invins de Mihai Viteazul la Selimbar (1599).

BOGDANIA (KARA BUGDAN), denumire data de turci Moldovei.

BRINCOVEANU, familie de boieri olteni, inrudita cu Craiovestii, cu rol important in istoria Tarii Romanesti in sec. 17-19. Mai importanti: 1. Matei, aga din Brincoveni, devenit domn sub numele de Matei Basarab (1632-1654). 2. Preda B. (?-1658), spatar, clucer, vornic (1636-1655, 1658), considerat cel mai bogat boier din vremea sa. Ucis de Mihnea III. 3. Constantin B., mare boier dregator (intre 1688-1714) a efectuat o reforma fiscala (1701), prin care darile au fost impartite in patru sferturi. Timp de un sfert de veac, B. apreciind realist raporturile de forta, a desfasurat pe plan extern o politica de echilibru si a reusit astfel sa mentina pozitia autonoma a Tarii Romanesti intre Imperiul Otoman, Rusia si Imperiul Habsburgic, concurente in sud-estul Europei. Ucis de turci impreuna cu cei patru fii ai sai (1714). Domnia sa se caracterizeaza printr-o inflorire a culturii si artei; in timpul sau se creeaza si se dezvolta stilul brincovenesc. 4. Grigore B. (1771-1832), unul dintre cei mai de seama boieri de la inceputul sec. 19. Ultimul descendent pe linie masculina dintre B. Sprijinitor al miscarii lui Tudor Vladimirescu.

BASBUZUC, basbuzuci, s. m. (Inv.; adesea fig.) Nume purtat de voluntarii turci din trupele neregulate (vestiti prin cruzimea lor). – Tc. basıbozuk „trupe neregulate”.

BEI, bei, s. m. 1. (Inv.) Guvernator al unui oras sau al unei provincii turcesti sau supuse turcilor. ♦ Titlu dat de turci domnilor tarilor romanesti; p. ext. print. 2. Demnitar sau guvernator al unui principat autonom supus unei suveranitati straine. Beiul Tunisiei. – Tc. bey.

BEILIC, beilicuri, s. n. (Inv.) 1. Conac in care se gazduiau beii sau demnitarii turci veniti ca trimisi ai Portii in tarile romanesti. 2. Cumparatura de oi (facuta cu de-a sila) pe seama sultanului, la preturi stabilite dinainte; dijma (in oi) platita stapanirii. 3. Munca gratuita in folosul beiului sau al stapanirii. – Tc. beylik.

CARAGEA, familie de boieri de origine greaca, stabilita in Tara Romaneasca in sec. 17. Mai importanti: 1. Nicolae C., mare dragoman al Portii Otomane (1769-1774), domn al Tarii Romanesti (1782-1783), mazilit de turci. 2. Ioan Gheorghe C., mare dragoman al Portii Otomane, domn al Tarii Romanesti (1812-1818); a dus o politica fiscala excesiva si a reglementat renta feudala in defavoarea taranimii prin „Legiuirea Caragea” (1818). In timpul domniei sale a bintuit o epidemie de ciuma („ciuma lui Caragea”).

CERNAUTI, oras in Ucraina (C.S.I.), pe Prut; 257 mii loc. (1989). Ind. textila, chim., alim., de prelucr. a lemnului. Universitate (1875). Atestat documentar, pentru prima oara, ca punct de vama in 1408. La vadul de la C., Stefan cel Mare a infrint resturile armatei polone invinse in lupta de la Codrul Cosminului (1497). In evul mediu, la C. a existat o puternica cetate (Tetin sau Tetina, astazi in ruine). In 1775 C. a fost cedat, impreuna cu Bucovina, de turci Austriei, in stapinirea careia s-a aflat pina in 1918 cind s-a unit cu Romania. In 1940 in urma notelor ultimative sovietice guvernul roman a fost silit sa-l cedeze U.R.S.S. Eliberat de armata romana (1941), orasul a fost din nou ocupat de trupele sovietice (1944) si reanexat la U.R.S.S. Monumente: bisericile Sf. Nicolae, ctitorie a familiei Stroescu (1607) si Adormirii, citorita de Nicolae Mavrocordat (inceputul sec. 17), biserica si resedinta mitropiltana (sec. 19).

CETNICI (‹ scr.) s. m. pl. 1. Nume dat participantilor la lupta armata de partizani a popoarelor slave din Pen. Balcanica, in sec. 19, impotriva asupritorilor turci. 2. Nume insusit de membrii unei organizatii de nationalisti din Iugoslavia care, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, au luptat alaturi de hitleristi impotriva fortelor de eliberare nationala.

CHIAJNA (c. 1525-c. 1588), fiica lui Petru Rares. Casatorita in 1546 cu Mircea Ciobanul (de unde si porecla de Mircioaia); mama lui Petru cel Tinar, domn al Tarii Romanesti (1559-1568). A sustinut cu deosebita dirzenie mentinerea fiului ei in scaunul domnesc. Surghiunita, impreuna cu fiul sau, de turci (1568).

CHILIA, oras in Delta Dunarii, pe malul stg. al bratului cu acelasi nume al Dunarii; 24,3 mii loc. (1980). Vestigiile cetatii medievale; Biserica Sf. Nicolae (1648), ctitorita de Vasile Lupu, cu o frumoasa pisanie sculptata in piatra cu stema Moldovei. Veche asezare, cu un important rol comercial, a fost transformata, in 1479, de Stefan cel Mare intr-o ampla si puternica cetate: in 1484 a fost cucerita de turci. Prin Pacea de la Bucuresti, incheiata in urma Razboiului Ruso-turc (1806-1812), C. impreuna cu Basarabia, a fost anexata de Rusia; intre 1918 si 1940, a facut parte din statul roman. In 1940, in urma notelor ultimative sovietice, a fost din nou anexat de U.R.S.S. Eliberat de armata romana (1941), orasul a fost din nou ocupat de trupele sovietice (1944) si reanexat de U.R.S.S.

CADIU, cadii, s. m. (turcism inv.) Judecator la turci (avand ulterior si atributii de judecator ecleziastic). – Tc. kadi.

CAIMACAM, caimacami, s. m. (Inv.) Loctiitor al domnitorului. ♦ Loctiitor al diferitilor demnitari (turci). ◊ Compus: caimacam-aga = loctiitor al marelui vizir. [Var.: caimacan s. m.] – Tc. kaymakam.

PREGETA, preget, vb. I. 1. Intranz. A sta pe ganduri inainte de a face ceva; a sovai, a ezita, a se codi; p. ext. a intarzia, a zabovi, a se lenevi, a sta inactiv. 2. Tranz. (Inv.) A cruta, a menaja. turcii pricepura importanta acestei cetati si nu pregetara nici o jertfa spre a o dobandi (BALCESCU). – Lat. *prigitare (= *pigritare < pigritia).

CEAUS, ceausi, s. m. (Inv.) 1. (La turci) Usier, curier sau aprod al curtii. 2. (La noi, in oranduirea feudala) Nume dat unor functionari publici: a) capetenie, sef, comandant; b) capetenie de surugii; c) capetenia vanatorilor domnesti; d) aprod. 3. Om de serviciu la sinagoga. – Tc. cavus.

BEILIC (< tc.) s. n. 1. Conac in care erau gazduiti beii sau demnitarii turci veniti ca trimisi ai Portii in Tarile Romane. 2. Cumparatura de oi (facuta cu de-a sila) pentru Poarta, la preturi dinainte stabilite; dijma (in oi) platita stapanirii.

acadea f., pl. ele (turc. ar. ' akyde, id.). Zaharica in forma de cilindru ori in bucatele (caramele) facuta din zahar ars (Le vind mai ales Bulgarii sau turcii purtindu-le pe tablale pe strada si le cumpara copiii si oamenii din popor). V. bomboana si gogoroana.

ahtinamea f., pl. ele (turc. ahd-name, d. ar. ahd. angajament, si pers. name, scrisoare, tractat). L. V. Tractat al turciii cu Rusia ori cu alte state crestinesti. – Si act-, ahtinam si atnam n., pl. uri.

IPSILANTI, familie de fanarioti. Mai importanti: 1. Alexandru I., domn al Tarii Romanesti (1774-1782, 1796-1797) si al Moldovei (1786-1788). A reorganizat fiscalitatea, administratia si justitia si a promulgat un nou cod de legi, Pravilniceasca condica (1780). 2. Constantin I., domn al Moldovei (1799-1801) si al Tarii Romanesti (1802-1806, 1806-1807, iul.-aug. 1807). Fiul lui I. (1). A urmarit emanciparea de sub dominatia Portii Otomane, sprijinind rascoala sarbilor (1804); mazilit in 1806, s-a reintors cu trupele ruse, dar conflictele interne l-au obligat sa se retraga in Rusia (1807). 3. Alexandru I. (1792-1828). Fiul lui I. (2). General in armata rusa; a fost sef suprem al „Eteriei”. In 1821 a trecut in Moldova, apoi in Tara Romaneasca. Dezavuat de tarul Aleksandru I si intrand in conflict cu Tudor Vladimirescu, a pus la cale uciderea acestuia. Infrant de turci la Dragasani (1821), s-a refugiat in Transilvania si apoi la Viena, unde a fost inchis (1821-1827).

CONSTANTIN, numele mai multor imparati bizantini. Mai importanti: 1. C. V Copronimul (741-775). A purtat lupte victorioase impotriva arabilor (746, 751-752), slavilor (758) si bulgarilor (759, 762-763); in 754 a convocat un sinod, la care s-a hotarit condamnarea si distrugerea icoanelor. 2. C VII Porfirogenetul (913-959; domnie efectiva: 945-959). Autor al unor scrieri privind politica si ceremonialul curtii imperiale („De ceremoniis aulae byzantinae”, „De thematibus”, „De administrando imperio”), cu unele referiri la istoria Romaniei. 3. C IX Monomahul (1042-1055). A suferit infringeri din partea turcilor selgiucizi si a normanzilor. In timpul domniei sale s-a produs „Marea schisma” a Bisericii crestine (iul. 1054). 4. C XI (sauXII) Paleolog (zis si Dragases), ultimul imparat bizantin (1449-1453). A murit luptind, in timpul cuceririi Constantinopolului de catre turci.

CONSTANTINOPOL, oras fundat de imparatul roman Constantin cel Mare, pe locul vechii colonii grecesti Byzantion, devenit in 330 capitala Imp. Roman, apoi a Imp. Bizantin. Unul dintre cele mai mari orase ale ev. med., puternic centru cultural, economic si religios; asediat de avari, persani, arabi, selgiucizi, slavi si cruciati (care l-au cucerit in 1204, stapinindu-l pina in 1261); cucerit de turcii otomani la 29 mai 1453, C. a devenit capitala a Imp. Otoman (pina in 1923), sub numele de Istanbul. Aici au fost semnate numeroase tratate de pace. La C. s-au tinut trei sinoade ecumenice: in 381 (convocat de imparatul Teodosie I cu intentia de a pune capat controversei ariene si de a se pronunta in legatura cu ereziile timpului); in 553 (convocat de imparatul Justinian cel Mare cu intentia de a impaca monofizitismul cu ortodoxia); in 680-681 (convocat de Constantin IV Pogonatul pentru a formula credinta adevarata fata de erezia monoteismului).

caputiner n., pl. e (germ.). Cafea cu lapte cu caimac gros (ori cu frisca). – La 1683, turcii, in fuga lor de la asediu Vienei, parasise [!] o mare cantitate de boabe de cafea in saci. Austriecii, nefiind pe atunci deprinsi cu cafeaua, aruncara in Dunare mai toata cantitatea. Cita ramasese nearuncata fu cumparata de un Polon care traise in Orient si stia de bautura cafelei. Deschise prima cafenea, dar nu prea avu clienti. Atunci se gindi s´o strecoare si sa-i adauge putin zahar si lapte, precum si un caimac ori niste frisca care acoperea tot, ca gluga unui capucin. De aceia o numi kaputziner. – Pe urma Polonu se´ntovarasi cu femeia Cecila Krapf, care facea niste chifle foarte bune de consumat cu caputineru, si de atunci li s´a zis krapfen, de unde vine rom. crafle, gogosi. V. chifla.

HARSOVA, oras in jud. Constanta, port pe dr. Dunarii; 11.160 loc. (1998). Expl. de calcar. Constr. de masini; prelucr. lemnului; produse alim. Centru viticol si pomicol. Izv. cu ape minerale mezotermale. Baza de tratament. In localit. componenta Vadu Oii se afla capatul dobrogean al podului Giurgeni-Vadu Oii (v. Giurgeni). Vestigii ale asezarii antice Carsium. Ruinele unei cetati medievale (sec. 13-18). Geamie (1812). Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena (1903). Mihai Viteazul i-a invins aici pe turci, la 1 ian. 1595.

RAZVAD, com. in jud. Dambovita, situata in zona de contact a C. Targovistei cu Subcarpatii Ialomitei, pe stg. vaii Ialomitei; 8.516 loc. (2005). Statie (in satul R.) si halta de c. f. (in satul Valea Voievozilor). Expl. de petrol. Punct muzeal cu colectii de istorie si etnografie (in satul R.). In satul Gorgota se afla biserica Schimbarea la Fata, ctitorie din anii 1554-1557 a domnului Patrascu cel Bun, incendiata de turci in 1597 si refacuta de mai multe ori (1612, 1623, 1836, 1968). In satul R., atestat documentar in 1431, exista bisericile Adormirea Maicii Domnului (1859) si Sf. Nicolae (1868), cladirea Primariei (sec. 19), conacul Vladenilor (inceputul sec. 20) si un monument inchinat eroilor Primului Razboi Mondial, iar in satul Valea Voievozilor, biserica Adormirea Maicii Domnului (1824).

RADU PAISIE (Petru de la Arges), domn al Tarii Romanesti (1535-1536, 1536-1539, 1539-1544, 1544-1545). Fiul nelegitim al lui Radu cel Mare si var cu umanistul Nicolaus Olahus. Calugarit sub numele de Paisie, a ajuns egumen al manastirii Arges. Ales domn de catre boieri, dupa uciderea lui Vlad Vintila, fratele sau vitreg, de catre complotisti la o vanatoare. Supus Portii. In timpul domniei lui se accentueaza luptele dintre gruparile boieresti, iar turcii fac dese incursiuni in tara, cucerind Braila si teritoriul inconjurator, pe care le transforma in raia (1540). Ctitor al manastirilor Valea (1533-1534) si Mislea (1536-1537). Mazilit de catre turci, a fost inlocuit de Mircea Ciobanul, un alt fiu al lui Radu cel Mare.

RADU PRAZNAGLAVA, domn al Tarii Romanesti (1420-1422, 1426-1427). Fiul nelegitim al lui Mircea cel Batran. Urmeaza la domnie dupa moartea lui Mihail I. Sustinut de turci, a luptat impotriva lui Dan II, reusind sa intrerupa, in mai multe randuri, domnia acestuia. L-a succedat la domnie Dan II.

RADU SERBAN, domn la Tarii Romanesti (1601, 1602-1610, 1611), din neamul Craiovestilor, urmas in fapte al lui Mihai Viteazul. Nepot al lui Neagoe Basarab. Politica de echilibru si refacere a tarii dupa razboiul otoman (1593-1606). Victorii asupra tatarilor (Ogretin, 1602), turcilor (Belgrad, 1602, Silistra, Harsova, Braila, 1603) si principilor ardeleni filoturci: Moise Szekely (Brasov, 1603) si Gabriel Bathory (Brasov, 1611). Mentine independenta Tarii Romanesti; are relatii stranse cu Transilvania si Moldova. Inlaturat de turci, moare, dupa un exil activ (1611-1620) la Viena. Ctitor al manastirii Comana. L-a urmat in scaunul domnesc mai vechiul sau rival Radu Mihnea.

CRISANA, prov. istorica in V M-tilor Apuseni, la N de Mures. Pe terit. ei este mentionat voievodatul romanesc al lui Menumorut (sec. 9-10). Dupa1541 a facut parte din principatul Transilvaniei; turcii au stapinit intre anii 1660 si 1692 o mare parte a terit. C. (eialetul de Oradea). Puternic centru al culturii romanesti in sec. 19 (scolile de la Beius, Arad, Oradea etc.). In 1918 s-a unit cu Romania, o data cu Transilvania, Banatul si Maramuresul.

IOAN VODA CEL VITEAZ, domn al Moldovei (1572-1574). A dus o politica de intarire a autoritatii domnesti, lovind in interesele marii boierimi (care l-a numit „Cel Cumplit”) si de eliberare a tarii de sub dominatia otomana. Refuzand sa plateasca Portii un bir sporit, in apr. 1574 a inceput razboiul antiotoman, infrangand, la Jiliste (apr. 1574) o armata turco-munteana. A patruns apoi in Tara Romaneasca, inscaunandu-l pe Vintila-Voda, dar, tradat de o parte a boierimii, a fost infrant la Iezeru Cahulului si la Roscani (iun. 1574), fiind ucis de turci in chinuri groaznice. A dezvoltat comertul, a batut moneda proprie, a intarit armata.

LARGA, rau in rep. Moldova, afluent stg. al Prutului; lungime: c. 30 km. Izv. din apropierea com. Larguta (jud. Cahul), de la 200 m alt. Pe raul L., la 7 iul. 1770, armatele ruse, conduse de maresalul P.A. Rumeantev, i-au invins pe turci; alaturi de rusi au luptat si voluntari moldoveni.

LARISSA LARISA), oras in partea de E a Greciei, pe raul Pinios; 113,4 mii loc. (1991). Nod de comunicatii. Aeroport. Centru comercial. Ind. mat. de constr., textila (tesaturi de bumbac si matase) si alim. Prelucr. tutunului. Vestigii antice (templu, teatru). Distrus in mare parte de cutremurul din 1941. Intemeiat in sec. 7 iHr., s-a aflat pana in sec. 4 sub stapanirea familiei Alevadi. Cucerit si stapanit de turci (1393-1881), a revenit Greciei (1881), Scena unor lupte sangeroase intre armatele germana si greaca (apr. 1941).

JUNII turcI, denumire europeana data membrilor organizatiei nationaliste turce „Unitate si progres”, fondata in 1889. In urma revolutiei din 1908, J.t. au preluat puterea, fara a aduce insa schimbari esentiale ale regimului politic si social existent in Imp. Otoman. Organizatia s-a autodizolvat in 1918.

coroi m., pl. tot asa (ung. karoly, karuly, karvoly, karvaly, uli, d. vsl. bg. rus. kragui, cuv. general slavic luat d. turc. geagataic karaghu, kyrghy, uli, probabil inrudit cu rom. caragata. Bern. 1, 570). Est. Ulies, un fel de uli (accipiter nisus), pe care turcii, odinioara, il invatau sa prinda pasari. – Munt. curui, vechi corui.

covirsesc v. tr. (vsl. vrusiti, cu prefixu ku, rus. ku, ko, spre. V. virf). Intrec, dobor: turcii venise [!] la Valea Alba cu forte covirsitoare, dar Moldovenii nu refuzara lupta; cheltuielile covirsesc veniturile.

SAMSUN, oras in N turciei, port la golful omonim al Marii Negre, situat la 330 km NE de Ankara; 362,7 mii loc. (2000). Centru comercial. Ind. constr. de masini, chica (ingrasaminte), textila si alim. Productie de tigarete. Exporta tutun, tigarete, lana, cereale, uleiuri vegetale, fructe. Intemeiat in 562 i. Hr. de colonistii din Milet, cu numele Amisus. Cucerit de Alexandru cel Mare in sec. 4 i. Hr., de romani in anul 71 i. Hr., turcii selgiucizi au construit la 2,5 km SE de Amisus o fortareata pe care au numit-o Samsun, cu existenta de sine statatoare pana in 1425, cant turcii otomani le-au unit intr-o singura asezare. Anexat de Rusia in 1783. Distrus in mare parte de incendiul din 1869.

OCEAKOV, oras in SE Ucrainei, port pe tarmul limanului Niprului; 15 mii. loc. (2001). Conserve de peste. Cetate construita in 1492 de hanul tatar Mengli-Ghirai in apropiere de limanul Niprului,, numita Kara-Kermen; cucerita de turci, care i-au schimbat numele in O., a devenit o importanta baza navala turceasca in Marea Neagra. Cucerita de rusi in dec. 1788. Prin Pacea de la Iasi (1791) a intrat in componenta Rusiei; in 1991 a revenit Ucrainei.

PAFLAGONIA (PAPHLAGONIA), regiune istorica in N Asiei Mici, in zona de litoral a Marii Negre. Locuita de paflagoni, a fost sediul coloniei grecesti Sinope, fiind inclusa in Regatul Lidiei (sec. 6 i. Hr.) si apoi in Persia (sec. 6-4 i. Hr.). Dupa cucerirea macedoneana (333 i. Hr.) a lui Alexandru cel Mare, a fost condusa de diadohi locali. Pompei a incorporat zona costiera in provincia romana Pont si Bitinia (65 i. Hr.). Anexata de Augustus si inclusa in provincia Galatia (6 d. Hr.). Sub Diocletian formeaza o provincie independenta. A facut parte din Imperiul Bizantin pana in 1071, cand dupa batalia de la Manzikert, toate tinuturile de coasta au fost pierdute in favoarea turcilor selgiucizi, iar in sec. 14 a fost ocupata de turcii otomani.

FIRMAN ~e n. (in Imperiul Otoman) Ordin emis de sultan privind numirea sau mazilirea guvernatorilor aflati in dependenta turceasca. /<turc. ferman

IENICER ~i m. ist. Ostas care facea parte din corpul de elita al infanteriei turcesti. /<turc. yeniceri

SARIC ~uri n. inv. Bucata de tesatura fina care se infasoara in jurul fesului turcesc. /<turc. sarik

TURC¹ ~ca (~ci, ~ce) v. turcesc. /<turc. turk

OTOMAN, -A, otomani, -e s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Turc. 2. Adj. turcesc. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane.

OSMAN, -A, osmani, -e, s. m. si f., adj. (Inv.) 1. S. m. si f. Turc. 2. Adj. turcesc.* Limba osmana = limba turca. – Din osmanlau (derivat regresiv).

OSMANLAU, -IE, osmanlai, s. m. si f., adj. (Inv.) 1. S. m. si f. Turc. 2. Adj. turcesc. – Din tc. osmanli.

turcesc, -EASCA, turcesti, adj. Care apartine turciei sau populatiei ei, privitor la turcia sau la populatia ei; turc (2). ◊ Cafea turceasca = bautura preparata dintr-o pulbere fina obtinuta din boabe de cafea prajite si macinate, fiarta in apa cu adaos de zahar. ◊ Expr. (A fi) ca o (sau cu obraz de) baba turceasca, se spune despre barbatii spani si cu zbarcituri pe fata. – Turc + suf. -esc.

turcesc adj. turc, (ir.) osman, osmanic, osmanlau, osmanesc, otoman, otomanicesc, otomanesc, pagan, paganesc.

ODALISCA ~ce f. inv. 1) Sclava in serviciul femeilor din haremul turcesc; cadana. 2) Femeie din haremul turcesc. 3) Sotie de turc; cadana. /<fr. odalisque

CADANA ~e f. inv. 1) Femeie din haremurile turcesti; odalisca. 2) Sotie de turc; odalisca. /<turc. kadin

ciutac adj. m. si s.m. (reg.) 1. (adj.) prost, stangaci, nerod, natafleata. 2. (s.m.) bulgar turcit din turcia nordica; turc din Dobrogea.

nizam², nizamuri, s.n. (inv.) 1. (in evul mediu, in Tarile Romane) denumire data statului unei bresle in care se specificau drepturile si indatoririle membrilor acesteia. 2. norma de lucru fixata printr-un regulament. 3. ordin sau dispozitie data de o autoritate. 4. organizarea legiferata a unei tari, raiale, judet, institutii; oranduiala. 5. armata turceasca in termen, soldat turc.

cavas m., pl. si si -az pl. ji (turc. [d. ar.] kavas). Jandarm sau gardist turcesc Cavaz-basa m. (turc. kavasbasy). Vechi Sefu gardei domnesti.

ascher m. (turc. ar. asker). Vechi. Soldat turcesc. Trupa turceasca.

RAIA ~le f. ist. Cetate si teritoriu ocupate si administrate de autoritatile militare turcesti in tarile romane. [Art. raiaua] /< turc. raya

BEI (‹ tc.) s. m. 1. Titlu nobiliar in tarile din Orientul Apropiat si Mijlociu. A circulat si sub formele de beg si bek. 2. (In ev. med. in Imp. Otoman) Guvernator al unei provincii turcesti sau al unui teritoriu supus turcilor. 3. (In sec. 19-20, in turcia) Titlu acordat unor ofiteri superiori si unor inalti functionari. 4. (Intre 1705 si 1957, in Tunisia) Titlu purtat de conducatorul ereditar.

besliu m. (turc. besli, calaret din garda vizirului). Vechi. Soldat de cavalerie usoara la turci. In Moldova calaras Turc ori Tatar care facea serviciu de curier la Constantinopole ori Crimeia si facea parte dintr’un corp pus supt comanda marelui postelnic. In Tara Romineasca, calaras de elita dintr’un corp de 200 de oameni infiintat de Mihai Viteazu impreuna cu alt corp numit numit al deliilor. Soldat Turc ori Tatar intretinut de domn ca sa impedece neorinduielile turcilor in tarile romanesti. Slujitor in general. (Turc ori crestin). Dupa Zavera, soldat turcesc lasat ca jandarm (cite unu cu 10 neferi in fiecare plasa, cite o besleaga cu 50 de neferi in orasele principale si cite o besleaga in Iasi si Bucuresti). Fig. Jafuitor, pradator.

CAPANLIU, capanlii, s. m. (turcism inv.) Negustor turc care achizitiona alimente pentru aprovizionarea trupelor turcesti. – Din tc. kapanlı.

MAHMUDEA ~ele f. inv. Moneda de aur turceasca cu circulatie si in tarile romanesti. /<turc. mahmudiye

SERHAT ~uri n. inv. Cetate turceasca de la granita cu Principatele dunarene. /<turc. serhat

CAPANLIU, capanlii, s. m. (turcism inv.) Negustor turc care achizitiona alimente pentru aprovizionarea trupelor turcesti. – Tc. kapanlı.

bairac n., pl. e si uri (turc. [d. pers.] bairak) Vechi. Steag turcesc de matase foarte lat care se purta inaintea sangeacului, iar la noi, supt Fanarioti, steag mare deosebit de alem si sangeac. Trupa de voluntari supt steag. Fig. A ridica bairacu, a te revolta, a-ti proclama meritele. A purta bairacu, a lua parte la o lupta politica. Azi. Iron. Steag pus ca sa atraga lumea la un loc de petrecere. Local cu asemenea steag. – Si baierac.

aian m., pl. aieni (turc. [d. ar.] aian). Vechi. Primar turcesc. Notabil. – Si aghian si haian.

beslic m. (turc. beslik, d. bes, cinci). Gologan turcesc de cinci parale care circula in Tara Romaneasca si care se numea in Moldova pendar. Piesa turceasca de argint de cinci lei (piastri): la 1833 un beslic valora 6 lei de tara (Iorga, Negot 226 si Sain. Infl. Or.). V. pataca si pitac 1.

CADANA, cadane, s. f. Sclava in haremurile turcesti din trecut; p. ext. sotie (a unui turc). – Din tc. kadin.

FUNDUC ~ci m. inv. Moneda turceasca de aur (cu circulatie si in Moldova). /<turc. findik

CADANA, cadane, s. f. Sclava din haremurile turcesti din trecut; p. ext. sotie (a unui turc). – Tc. kadin.

ascherliu m. (turc. askeri, la Sain. askerlii, militaresc). Vechi. Soldat turcesc. V. nefer.

capitan-pasa si capudan-pasa m. fara pl., gen. al lui, sau f. ca pasa (turc. kapudan- si kaptan-pasa). Vechi. Amiral turcesc.

RUBIA ~ele f. inv. Moneda turceasca de aur cu circulatie si in tarile romane. /<turc. rubiyye

CESME, Batalia de la ~, batalie desfasurata in golful Cesme, de pe tarmul turcesc al Marii Egee (iun. 1770), in timpul Raboiului Ruso-Turc (1768-1774), in care flota rusa a distrus pe cea turca.

cadiu m. (turc. [d. ar.] kady, kazy, pop. kadi). Vechi. Judecator turcesc.

BIMBASA ~i m. ist. Comandant in vechea armata turceasca care avea in subordinea sa o mie de ostasi. /<turc. binbasi

ODAIE odai f. 1) Incapere in interiorul unei case; camera. 2) inv. Asezare gospodareasca izolata de sat. 3) rar Constructie rudimentara improvizata in camp, servind ca adapost; salas; coliba. 4) ist. Cazarma turceasca folosita uneori si ca inchisoare. [Sil. o-da-ie] /<turc. oda, bulg. odaja

caplan¹, caplani, s.m. (inv.) soldat turc care purta turban din piele de tigru (din militia turceasca).

arsin m. (turc. arsin; rus. arsin). Dobr. Numele cotului rusesc si turcesc 0,68 m. S. n., pl. e. Un numar oare-care de jurubite de tort.

IATAGAN ~e n. inv. Sabie turceasca de lungime medie, cu lama lata, curbata si cu doua taisuri. /<turc. yatagan

bei m. (turc. bei. V. beg). Guvernator al unei provincii sau al unui oras turcesc (cu rol de pasa cu un singur tui). Titlu dat de turci domnilor romanesti. Titlu onorific mai mic decit decit pasa (care se da numai turcilor). La arsic (in Munt. vest), partea in forma de S, numita si domn (opusa armasului. V. sici).

ienicer (ianicer), ieniceri (ianiceri), s.m. (inv.) 1. soldat turc pedestru din garda Sultanului (recrutat la inceput din prizonierii de razboi, dintre copiii turciti ai populatiilor crestine). 2. (fig.) talhar, bandit.

BASBUZUC ~ci m. 1) (in evul mediu) Voluntar fara solda, in armata turceasca, care traia din jaf. 2) fig. Om care incalca in mod grosolan legile de convietuire sociala. /<turc. basi bozuc

caimacam m. (turc. ar. kaiim-mekam, pop. kaimakam). Vechi. Locotenentu marelui vizir ori al unui ministru turcesc. Locotenentu domnului, regent. Reprezentantu domnului in Craiova, guvernatoru Olteniii de la 1761 in coace [!]. Azi. Munt. Vest. (caimacan). Bogatas, fruntas (in sat).

ORIENTAL, -A, orientali, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine Orientului sau partii rasaritene a unei tari, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; rasaritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a unei tari din Orient; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental.

TURC s., adj. 1. s. (inv. si pop.) necredincios, (inv. si reg.) ciutac, (inv.) osman, osmangiu, osmanlau, otoman, pagan, (ir.) salvaragiu. 2. adj. turcesc, (inv.) osman, osmanic, osmanlau, osmanesc, otoman, otomanicesc, otomanesc, pagan, paganesc.

TUTUN ~uri n. 1) Planta erbacee cu tulpina inalta, cultivata pentru frunzele ei mari alungite, care, fiind uscate si supuse unei tehnologii speciale, se fumeaza (mai rar se prizeaza sau se mesteca). ◊ ~ turcesc tutun cu tulpina puternic ramificata si cu flori dispuse in ciorchine. 2) Preparat din frunzele uscate ale acestei plante. ~ de pipa. /<turc. tutun, ngr. tutum

chehaia (-ai), s. m. – 1. Majordom al marelui vizir sau al unui demnitar turc. – 2. Agent al domnitorilor romani la Constantinopol (mai curent, capuchehaia). – 3. In vechea organizare militara, loctiitor, ajutor de capitan. – 4. Padurar. – 5. In satele turcesti, magistrat municipal, primar. – Var. chihaia, chihaie. Mr. chihae, megl. chiaia. Tc. kahya, kehaya „majordom” (Seineanu, II, 35; Lokotsch 1123); cf. ngr. ϰεχαγιᾶς, bg. kechaja.

bunciuc si buciuc n., pl. uri (turc. buncuk, tui ornat, d. pers. menguk, mica semiluna; rus. „buzduganu hatmanului Cazacilor”; ung. boncsok. V. bungeac). Sec. 18. Steag turcesc ori tataresc facut din jumatate de tui si si care are un insemn al marelui spatar, al ispravnicului de Focsani si al capitanului de lefegii. Capitania sau ispravnicia Focsanilor. Trupa de soldati, ramasita din marea capitanie a Focsanilor.

capugi-basa m. (turc. kapugu-base, d. kapu, Poarta, si bas, cap, sef). Vechi. Sefu usierilor seraiului (care erau vre [!] 150), marele sambelan turcesc, care era trimes cu firman sa taie capu domnilor maziliti. – Si capigi-basa. V. portar.

SANGEAG ~uri n. inv. 1) Steag turcesc de culoare verde, pe care-l trimitea Poarta Otomana cu ocazia inscaunarii noului domn in tarile romane. 2) Diviziune teritoriala in Imperiul Otoman. /<turc. sancaki

PAGAN, -A, pagani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care se inchina zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de crestini celor care sunt de alta religie decat cea crestina sau care nu are nici o religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. Adj. Care apartine unei religii politeiste sau cultului civilizatiei antice greco-romane sau care se refera la antichitatea greco-romana; p. restr. turcesc. 3. S. m. si f. Persoana care se abate de la dogmele religiei (crestine); eretic. 4. S. m. si f. Fig. Om rau la suflet, crud, nemilos. 5. Adj. Patimas, salbatic, cumplit. – Lat. paganus.

TUI ~iuri n. inv. Steag turcesc constand dintr-o lance rosie cu semiluna in varf, cu cozi albe de cal, prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii si al rangului. /<turc. tug

mehter (mehteri), s. m. – Muzicant dintr-o orchestra militara turca. Tc. mehter, din per. mihter „sef” (Seineanu, III, 75). Sec. XVIII, inv. – Comp. mehterbasa, s. m. (dirijor de muzica militara), din tc. mehterbasi, inv.; meterhanea (var. mehterhanea), s. f. (orchestra turceasca), din tc. mehterhane.

capan n., pl. e (turc. kapan, clapa, prinzatoare, d. kapmak, a apuca; bg. kapan. V. capac, capange, capcana). Vechi. Mare magazie de proviziuni (grasime, unt, brinza, miere si mai ales griu) p. armata turceasca.

BOSTAN ~i m. 1) reg. Planta erbacee cu tulpina taratoare, cu fructe comestibile mari, rotunde sau lunguiete, folosite in alimentatia omului si a animalelor; dovleac. ~ turcesc. ~ alb. 2) Planta erbacee cu frunzele adanc crestate, cu fructul mare, sferic, avand coaja verde si miezul rosu, dulce si foarte zemos; harbuz; pepene verde. 3) fig. pop. Cap de om (prost). /<turc. bostan

chiulaf n., pl. uri (turc. [d. pers.] kulah, caciula, (fig.) pacaleala [de unde si var. rom. chiul], kulah etmek, a trage chiulu; alb. bg. kiuleaf. V. zarcula. Vechi. Caciula turceasca. Azi. Fam. La asa cap, asa chiulaf, la asa minte proasta, asa pacaleala.

cerchez, -a s., pl. eji, eze (turc. cerkez). Om dintr´un popor de la Marea Neagra si nordu Caucazului, de origine nelamurita (Circasian). Cerchejii au fost supusi de Rusi intre 1839-59, apoi au emigrat peste 200,000 in Dobrogea, unde, in vre-o 40 de ani, s´au asimilat. Ei formau cavaleria neregulara turceasca. Azi mai traiesc in Caucaz vre-o 217,000.

ceac-pac si ceat-pat adv. (amestec din turc. catra-patra, a vorbi o limba mai mult ori mai putin, si cat pat, din cind in cind. Cp. si cu ung. csata-pata, csate-pate, csete-pate, tambalau, harmalaie). Fam. Putin, asa si asa, cam prost: stiu si eu ceac-pac turceste.

PARA ~le f. 1) inv. Moneda marunta egala cu a suta parte dintr-un leu. 2) inv. Moneda turceasca de argint care a circulat si in Tara Moldovei. 3) Moneda divizionara iugoslava egala cu a suta parte dintr-un dinar. 4) Ban de valoare neinsemnata. ◊ Nu face nici o ~ (chioara) sau nu face nici doua ~le (sau nici doi bani) nu are nici o valoare; nu costa nimic. A nu avea nici o ~ (sau letcaie) chioara a nu avea nici un ban. A face pe cineva de doua ~le a batjocori tare pe cineva; a face de nimic. 5) la pl. Bani in numar nedeterminat. ◊ Pana intr-o ~ pana la ultimul ban. A lua pe cineva la trei ~le a-i cere cuiva socoteala; a lua din scurt pe cineva. Face ~le e de pret; nu e lipsit de valoare. [Art. paraua; G.-D. paralei] /<turc. para