caplan (-ni), s. m. – 1. Caciula din blana de tigru pe care o purtau anumiti soldati turci. – 2. Soldat turc, in general. Tc. kaplan „tigru” (Seineanu, II, 28).

BESLIU, beslii, s. m. Soldat (turc) de cavalerie, care facea serviciul de curier domnesc sau de jandarm. ♦ (La pl.) Corp de cavalerie alcatuit din astfel de soldati. – Din tc. besli.

MANAF, manafi, s. m. (turcism inv.) soldat turc. – Tc. manav.

NEFER, neferi, s. m. 1. soldat din vechea armata turca. 2. soldat pamantean din corpul arnautilor; soldat care facea parte dintr-o potera, poteras. – Din tc. nefer.

NIZAM, (I) nizamuri, s. n., (II) nizami, s. m. I. S. n. (in evul mediu, in tarile romane). 1. Denumire data statutului unei bresle in care se specificau drepturile si indatoririle membrilor acesteia. 2. Norma de lucru fixata printr-un regulament. II. S. m. soldat turc in termen. – Din tc. nizam.

SARAGEA, saragele, s. f. 1. Calaret din vechea cavalerie turceasca. 2. soldat din cavaleria neregulata a tarilor romanesti. – Din tc. sarica.

nizam (soldat turc) s. m., pl. nizami

BESLIU ~i m. ist. 1) Soldat (turc sau tatar) de cavalerie, care facea serviciul de curier domnesc sau de jandarm. 2) la pl. Corp de cavalerie, constand din asemenea soldati. [Sil. bes-liu] /<turc. besli

NEFER ~i m. ist. 1) Militar turc. 2) soldat din corpul arnautilor; poteras. /<turc. nefer

NIZAM ~i m. ist. soldat turc in termen. /<turc. nizam

caplan¹, caplani, s.m. (inv.) soldat turc care purta turban din piele de tigru (din militia turceasca).

curugiu, curugii, s.m. (inv.) soldat turc cu serviciul militar implinit; veteran.

hasichiu, hasichii, s.m. (inv.) soldat turc din garda seraiului; bostangiu, baltagiu.

iasacciu, iasaccii, s.m. (inv.) soldat turc pentru paza; cavaz.

ienicer (ianicer), ieniceri (ianiceri), s.m. (inv.) 1. soldat turc pedestru din garda Sultanului (recrutat la inceput din prizonierii de razboi, dintre copiii turciti ai populatiilor crestine). 2. (fig.) talhar, bandit.

nizam², nizamuri, s.n. (inv.) 1. (in evul mediu, in Tarile Romane) denumire data statului unei bresle in care se specificau drepturile si indatoririle membrilor acesteia. 2. norma de lucru fixata printr-un regulament. 3. ordin sau dispozitie data de o autoritate. 4. organizarea legiferata a unei tari, raiale, judet, institutii; oranduiala. 5. armata turceasca in termen, soldat turc.

cirjal (-li), s. m. – 1. soldat turc din oastea pasei rebel Pasvan Oglu. – 2. Canibal. – Var. cirjaliu. Tc. kirzali, kircali (Seineanu, II, 90; Meyer 125), cf. rus. kirdzali, introdus de Puskin, pe care il auzise in Basar. (Vasmer, I, 560). – Der. cirjalicesc, adj. (barbar, inuman).

hasichiu (hasichii), s. m. – soldat turc din garda sultanului. Tc. haseki (Seineanu, III, 61). Sec. XVII, inv.

levent (leventi), s. m. – 1. soldat turc din marina. – 2. In sec. XVII, soldat mercenar din cavalerie, cavalerist. – 3. (Adj.) Viteaz. – 4. (Adj.) Cavaleresc, atent. – Var. livent. – Mr. livendu. Tc. levend „levantin” (Miklosich, Turk. Elem., II, 119; Seineanu, II, 235; Berneker 704; Lokotsch 1016; cf. ngr. λεβέντης, bg. levent.

manaf (manafi), s. m. – 1. soldat turc din trupele neregulate ale sefului rebel Manav Ibrahim (1802). – 2. Salbatic, fiara. Tc. manav „postavar” (Seineanu, III, 75). Sec. XIX, inv.

nefer (neferi), s. m. – soldat turc. Tc. (arab.) nefer (Seineanu, II, 272; Lokotsch 1533; Ronzevalle 169), cf. bg., sb. nefer. Sec. XIX, inv.

nizam (nizamuri), s. n. – 1. Ordin, organizatie. – 2. Armata regulata turca. – 3. soldat turc din armata. Tc. (arab.) nizam (Seineanu, III, 89). Sec. XVIII, inv.

BESLIU, beslii, s. m. (Inv.) Soldat (turc) de cavalerie, care facea serviciul de curier domnesc sau de jandarm. ♦ (La pl.) Corp de cavalerie alcatuit din astfel de soldati. – Tc. besli.

besliu m. (turc. besli, calaret din garda vizirului). Vechi. soldat de cavalerie usoara la turci. In Moldova calaras Turc ori Tatar care facea serviciu de curier la Constantinopole ori Crimeia si facea parte dintr’un corp pus supt comanda marelui postelnic. In Tara Romineasca, calaras de elita dintr’un corp de 200 de oameni infiintat de Mihai Viteazu impreuna cu alt corp numit numit al deliilor. soldat Turc ori Tatar intretinut de domn ca sa impedece neorinduielile turcilor in tarile romanesti. Slujitor in general. (Turc ori crestin). Dupa Zavera, soldat turcesc lasat ca jandarm (cite unu cu 10 neferi in fiecare plasa, cite o besleaga cu 50 de neferi in orasele principale si cite o besleaga in Iasi si Bucuresti). Fig. Jafuitor, pradator.

ascher m. (turc. ar. asker). Vechi. soldat turcesc. Trupa turceasca.

ascherliu m. (turc. askeri, la Sain. askerlii, militaresc). Vechi. soldat turcesc. V. nefer.

bostangiu m. (turc. bostangy). La turci, soldat din garda care ingrijea si de gradinile sultanului.

BIMBASA, bimbasi, s. m. (Inv.) Comandant peste 1 000 de soldati in armata turca. ◊ (Astazi fam. in expr.) A trai ca (un) bimbasa = a trai in belsug. [Var.: bimpasa s. m.] – Din tc. binbasi.

CULOGLU, culogli, s. m. (Inv.) soldat pedestru (la turci). – Din tc. kuloglu.

BASBUZUC ~ci m. 1) (in evul mediu) Voluntar fara solda, in armata turceasca, care traia din jaf. 2) fig. Om care incalca in mod grosolan legile de convietuire sociala. /<turc. basi bozuc

cearcagiu, cearcagii, s.m. (inv.) soldat din avangarda turceasca.

sindighistru, sindighistri, s.m. (inv.) soldat in armata turceasca facand parte dintr-un anumit corp militar.

BIMBASA, bimbasi, s. m. (Inv.) Comandant peste 1 000 de soldati in armata turca. ◊ (Astazi in expr.) A trai ca (un) bimbasa = a trai in belsug. [Var.: bimpasa s. m.] – Tc. binbasi.

DELIU, -IE, delii, s. m., adj. (Inv.) 1. S. m. soldat din calarimea usoara turca. ♦ (In Tara Romaneasca si in Moldova) soldat din corpul de calareti infiintat de Minai Viteazul o data cu corpul besliilor; (in perioada fanariota) soldat din garda domneasca. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, indraznet. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli.

baltagiu m. (turc. baltagy). Vechi. soldat armat cu baltag.

MAMELUC s. m. 1. soldat dintr-un corp de cavalerie turco-egiptean. ◊ cavalerist francez dintr-un escadron de garda al lui Napoleon. 2. (fig.) om fara personalitate si fara pareri proprii. (< fr. m******k)

basbuzuc m. (turc. basy-bozuk, „cap sucit”, soldat neregular). Fig. Devastator, vandal, ucigas si pradator. – Lit. si basibuzuc. V. nizam.

IENICER, ieniceri, s. m. soldat din corpul de elita al vechii infanterii turcesti, recrutat la inceput dintre prizonierii de razboi, iar mai tarziu dintre copiii turciti ai populatiilor crestine. [Var.: (inv.) ianicer, -i s. m.] – Din tc. yeniceri.

ienicer (ieniceri), s. m. – soldat din corpul de elita al vechii infanterii turcesti. – Var. ianicer. Mr. γianitar, megl. ianiciar. Tc. yani ceri „ostire noua” (Seineanu, II, 224; Lokotsch 954). – Der. ieniceresc, adj. (de ieniceri); ienicereste, adv. (ca ienicerii; in chip crud, nemilos); ienicerime, s. f. (ceata de ieniceri).

MAMELUC s.m. 1. soldat care facea parte dintr-un corp de cavalerie turco-egiptean. 2. (In Brazilia) Persoana nascuta dintr-un parinte alb si unul indian. 3. (Fig.) Om fara personalitate si fara pareri proprii. / < fr. m******k, cf. ar. mamluk – sclav].

PAIC n. soldat din garda personala a sultanului sau a domnilor tarilor romanesti. /<turc. peyk

pazvan (-ni), s. m. – Garda, straja. – Var. pazavan. Tc. pazvand (der. din per. bazou bend „bratara”, propusa de Bogrea, Dacor., III, 734, pare gresita). – Der. Pazvante (var. Pazvanoglu), s. m. (pasa din Vidin rasculat contra sultanului turc in 1797; simbol de invechit si perimat), din tc. Pazvant-Oglu „fiu de ostas de garda”; pazvangiu, s. m. (soldat din trupele lui Pazvant-Oglu; tilhar, hot).

capuchehaie (capuchehai), s. f. – Agent, reprezentant diplomatic al domnitorilor romani pe linga imperiul turc. Stabiliti in sec. XV, au fost adesea greci din Constantinopol. Tot asa se numeau si agentii domnitorilor pe linga pasii oraselor dunarene, si uneori soldatii din garda personala a vizirului. – Var. capichehaie. Tc. kapu kehayasi (Seineanu, II, 28).

seimen, seimeni, s.m. (inv.) 1. (la pl.) diviziune a corpului ienicerilor in armata turceasca, compusa din 34 de regimente. 2. (la pl.) corp de armata intocmit de Matei Basarab, compus din 2000 de lefegii straini (sarbi, bulgari, greci si albanezi) sub comanda unui polcovnic, pentru paza Curtii domnesti. 3. soldat din acest corp de ostasi, inarmat cu saneata (pusca). 4. (adj.; reg.; in forma: seiman) viteaz.

BEIRUT (BEYROUTH), cap. Libanului, port la M. Mediterana; 1,68 mil. loc. (1982, cu suburbiile). Nod de comunicatii. Aeroport international. Pr. centru politic, comercial si bancar al tarii. Constr. de masini. Ciment; rafinarie de petrol. Ind. alim., de tricotaje si de prelucr. a pieilor. Patru universitati (intre care una franceza si alta americana). Marea Moschee (1291). Muzee. Anticul Berytos, in ev. med. s-a aflat in stapinirea arabilor, a cruciatilor (1110-1187 si 1197-1291), iar mai tirziu a turcilor otomani (1516-1918). Centru ad-tiv al terit. „Marele Liban”, sub mandat francez (din 1920), B. devine cap. rep. independente Liban (din 1943). Structura populatiei – musulmani, crestini si refugiati palestinieni (dupa 1975) – a provocat violente lupte de strada soldate cu numeroase victime si distrugerea practic a orasului.

ciobota f., pl. e (rut. cobit, gen. cobota; rus. ceboty, ciobote de marochin, d. tat. cabata, care vine d. pers. [de unde si turc.] cabatan, ciobote mari; it. ciabatta, incaltaminte uzata, pv. sabata, fr. savate, picard chavate, sp. zapata). Mold. Cizma, incaltamint care acopere [!] picioru pina la genunchi. Fig. Iron. Om igno-rant [!], tureatca. (Pina pe la 1848, mai toti bar-batii [!] purtau ciobote. Azi poarta mai mult taranii, jidanii batrini, soldatii calari si mai rar cei pe jos. In Ungaria si partile ve-cine [!] ei, poarta si tarancele. Orasenii poarta ghete, pe care le vira in galosi cind e noroi si in sosoni cind e zapada sau numai ger). In Mold. nord. cibota si ciubota. In Munt. cioboata, cizma sau gheata grosolana.