STILAT, -A, stilati, -te, adj. (Despre oameni) Care are o comportare, o tinuta aleasa, civilizata; manierat; (despre oameni de serviciu) format, instruit pentru un serviciu pretentios. – V. stila. Cf. fr. style.

samsar (samsari), s. m. – Misit, mijlocitor, intermediar. – Var. simsar. Mr. simsar, megl. samsar. Tc. simsar, din arab. simsar (Roesler 602; Seineanu, II, 411; Lokotsch 1836; Ronzevalle 101; REW 7930a), poate prin intermediul sb. samsar, cf. bg. simsar, it. sensale. – Der. samsarlic, s. n. (intermediere; codoslic), din tc. simsarlik; samsaresc, adj. (de samsari); samsaroaica, s. f. (femeie care face rost de oameni de serviciu); samsari, vb. (a face pe samsarul).

auxiliar, -a adj. (lat. auxiliaris, d. auxilium, ajutor). Care ajuta: armata auxiliara. serviciu auxiliar, serviciu oamenilor care nu-s destul de robusti p. serviciu militar, dar care-s luati in timp de razboi p. lucrari mai usoare. Gram. Verbe auxiliare sau ajutatoare), acelea care le ajuta pe altele in compozitiune: am fost, a fi mers, voi trece, urmeaza sa vina.

CAMERIER, camerieri, s. m. (Iesit din uz) om de serviciu care avea grija de camera de culcare si de imbracamintea stapanului; fecior, valet. [Pr.: -ri-er] – Din fr. camerier.

CAMERIST, cameristi, s. m. (Iesit din uz) om de serviciu care ingrijea camerele dintr-o institutie; odaias. – Din camerista (derivat regresiv).

CEAUS, ceausi, s. m. 1. Functionar inferior la turci, care indeplinea functia de usier, de curier sau de aprod (1) al curtii. 2. Nume dat, in evul mediu, in Tara Romaneasca si in Moldova, unor functionari publici: a) sef al unei cete de slujitori; b) capetenie de surugii; c) capetenia vanatorilor domnesti; d) aprod (3). 3. (Inv.) om de serviciu la sinagoga. – Din tc. cavus.

SUFRAGIU¹, sufragii, s. m. (Inv.) om de serviciu care servea la masa. [Var.: sovragiu s. m.] – Din tc. sofraci.

USIER, usieri, s. m. (Iesit din uz) om de serviciu la unele institutii publice (care statea la usa). [Pr.: -si-er] – Usa + suf. -ier (dupa fr. huissier).

RANDAS, randasi, s. m. om de serviciu folosit in trecut la muncile de rand intr-o gospodarie; servitor, sluga. – Randui + suf. -as.

PEDEL, pedeli, s. m. (Inv., rar) Portar sau om de serviciu la o institutie de invatamant. – Din germ. Pedell.

ODAIAS, odaiasi, s. m. 1. (Iesit din uz) om de serviciu la tribunal, prefectura etc.; camerist. 2. (Inv. si reg.) om care locuieste afara din sat, intr-o odaie (2). [Pr.: -da-ias] – Odaie + suf. -as.

SERVANT, servanti, s. m. 1. Soldat care deserveste o gura de foc sau un alt mijloc de lupta. 2. (Rar) om de serviciu cu atributii speciale in anumite institutii. – Din fr. servant.

INTARZIAT adj. 1. (inv.) zabavnic, zabovit, zabovitor. (Un om ~ la serviciu.) 2. v. tardiv. 3. v. restant. 4. v. arierat.

om s. 1. v. persoana. 2. fiinta, persoana. (~ iubit.) 3. (fig.) inima. (I-a fermecat pe toti ~.) 4. cap, individ, ins, persoana, (fig.) caciula. (Cate 5 000 de lei de ~.) 5. om de serviciu v. servitor. 6. om de afaceri = (englezism) businessman; om de litere v. scriitor; om de stiinta v. cercetator; om politic v. politician. 7. (la pl.) v. lume. 8. muritor, pamantean. (Graia: fericit ~!) 9. barbat. (Femei si oameni.)

POSLUSNIC s. v. om de serviciu, servitor, sluga.

SERV s. v. aservit, iobag, om de serviciu, rob, ruman, sclav, servitor, sluga, sub-jugat, serb, vecin.

SERVITOR s. 1. sluga, om de serviciu, (astazi livr.) serv, (rar) slujitor, (inv.) poslusnic. 2. v. randas.

SLUGA s. 1. servitor, om de serviciu, (astazi rar) serv, (rar) slujitor, (inv.) poslusnic. 2. servitoare, slujnica, femeie de serviciu, (livr.) servanta, (reg.) jupaneasa, (fam.) marita. 3. randas, servitor. 4. argat, (inv. si reg.) curtean, (prin Transilv.) biris, (inv.) celednic.

SLUJITOR s. v. om de serviciu, servitor, sluga, viteaz.

PORTAR ~i m. 1) om de serviciu la poarta unei intreprinderi, unei institutii sau a unei cladiri particulare. 2) Persoana care supravegheaza intrarea intr-un local public; usier. 3) Jucator care apara poarta la unele jocuri sportive (fotbal, hochei, handbal etc.). /poarta + suf. ~ar

USIER ~i m. om de serviciu la usa unei institutii; persoana care supravegheaza intrarea intr-un local public. [Sil. -si-er] /usa + suf. ~ier

CAMERIER s.m. (Iesit din uz) om de serviciu care ingrijeste dormitorul si imbracamintea stapanului; fecior, valet. [Pron. -ri-er. / cf. fr. camerier, it. cameriere].

CAMERIST s.m. (Iesit din uz) om de serviciu care ingrijeste camerele intr-o institutie; camerier. [Cf. fr. cameriste, it. camerista].

plaies, plaiesi, s.m. 1. (inv.) locuitor de la granita insarcinat cu paza frontierei tarii in partile de munte; granicer, strajer, muntean. 2. (inv. si reg.) administrator la curtea domneasca. 3. (reg.) paznic, portar; om de serviciu. 4. (reg.) locuitor al unui plai, de la plai. 5. (reg.) padurar de plai. 6. (reg.) lastun.

povoras, povorasi, s.m. (reg.) 1. om de rand, iobag care poarta poveri. 2. al doilea om din serviciul stanei.

SERVANT s.m. 1. Militar care deserveste un tun, o arma automata. 2. (In trecut) om de serviciu cu atributii speciale in anumite institutii. [< fr. servant].

sofra (-ale), s. f. – Masuta joasa pentru mincare. – Mr. sufra. Tc. sofra, din arab. sufret „provizii de drum” (Seineanu, II, 324; Lokotsch 1937), cf. ngr. σοφρᾶς, alb., bg., sb. sofra. – Der. sofragiu (var. sufragiu), s. m. (om de serviciu, ospatar), din tc. sofraci, cf. ngr. σοφραντζής, bg., sb. sofradzija; sufragerie (var. sofragerie), s. f. (camera unde se serveste masa). Cf. sufertas.

CAMERIER, camerieri, s. m. (Iesit din uz) om de serviciu care se ingrijea de camera de culcare si de imbracamintea stapanului. [Pr.: -ri-er] – Fr. camerier.

CAMERIST, cameristi, s. m. (Iesit din uz) om de serviciu care ingrijea camerele dintr-o institutie; odaias. – Din camerista.

CEAUS, ceausi, s. m. (Inv.) 1. (La turci) Usier, curier sau aprod al curtii. 2. (La noi, in oranduirea feudala) Nume dat unor functionari publici: a) capetenie, sef, comandant; b) capetenie de surugii; c) capetenia vanatorilor domnesti; d) aprod. 3. om de serviciu la sinagoga. – Tc. cavus.

INGRAT, -A, ingrati, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care nu-si manifesta recunostinta pentru serviciile si avantajele primite, (om) nerecunoscator. 2. Adj. Fig. Care nu rasplateste, nu satisface, nu corespunde eforturilor facute; care produce mai putin decat trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.

MAGAR ~i m. 1) Animal domestic din familia calului, dar mai mic decat acesta, cu urechi mari, cu coama bogata, folosit ca animal de povara; asin. ◊ Nici cal, nici ~ se spune despre cineva care n-are o situatie precisa, clara. A fi ~ul cuiva a face cuiva servicii umilitoare. 2) fig. depr. om prost, incapatanat sau obraznic. /cf. alb. magar, bulg. magare

NATURA ~i f. 1) Lumea fizica inconjuratoare in toata diversitatea manifestarilor ei; totalitatea fiintelor si lucrurilor existente. ◊ ~ moarta a) grup de obiecte neinsufletite, utilizabile; b) pictura reprezentand un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vanat etc.). Din (sau de la) ~ innascut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliste; peisaj. A admira ~a. ◊ In sanul ~ii departe de ceea ce este facut de mainile omului. 3) fig. Caracter specific; esenta. ~a lucrurilor. 4): In ~ in produse (naturale sau create de om) ori in prestari de servicii. 5): Dupa ~ dupa modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (in artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umana. ◊ Obisnuinta este a doua ~ se spune despre o stare sau o actiune cu care s-a obisnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Carbune de ~ organica carbune animal. (Lucrurile sunt) de asa ~ (lucrurile sunt) de asa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

CONTINGENT, -A adj. Care poate sa se produca, sa vina din intamplare; care poate sa se produca sau nu; intamplator, fortuit. // s.n. 1. Totalitatea tinerilor incorporati in acelasi an in serviciul militar. 2. Grup omogen de oameni. 3. Cantitate maxima de marfuri care poate fi importata sau exportata intr-o anumita perioada. [Var. contigent s.n. / < fr. contingent, cf. lat. contingens – care vine din intamplare].

CAPO D’ISTRIA (KAPODISTRIAS), Ioan (Ioannis), conte (1776-1831), om politic grec. A fost in serviciul diplomatic al Rusiei (1809-1822) si a sprijinit miscarea antiotomana a poporului grec. Presedinte al Rep. Grecia (1827-1831). Asasinat.

HIERURGIE s. f. serviciu divin de binecuvantare si sfintire a omului si a firii inconjuratoare. (< fr. hierurgie)

JUPANEASA, jupanese, s. f. 1. Sotie de jupan (1); boieroaica. 2. (Inv.) sotie de negustor, de om instarit. ♦ Oraseanca, targoveata; precupeata. 3. (Inv.) Menajera, femeie de serviciu intr-o casa particulara, madama. – Jupan + suf. -easa.

BEUST [boist], Friedrich Ferdinand, conte von (1809-1886), om politic german. Prim. min. al Saxoniei (1853-1866). Trecut in serviciul Austriei; cancelar (1867-1871); unul dintre realizatorii statului dualist austro-ungar.

TREPADUS, trepadusi, s. m. Persoana fara astampar, care alearga incoace si incolo (agitandu-se pentru treburile altora). ♦ om fara demnitate, lipsit de personalitate, care se pune in serviciul altuia, pentru treburi marunte, adesea injositoare. – Trepada + suf. -us.

LA prep. 1) (exprima un raport spatial indicand directia) A pleca la oras. 2) (exprima un raport temporal, concretizand o perioada, un interval de timp) Plecarea la ora patru. Vom vedea la primavara. 3) (exprima un raport modal) A merge la pas. Te intorci la fuga. 4) (exprima un raport instrumental) A canta la pian. 5) (exprima destinatia) Le-am comunicat la ai mei. 6) (exprima o aproximatie) Cam; aproape. S-au adunat la doua sute de oameni. 7) (se foloseste in componenta prepozitiilor compuse) Se intoarce de la serviciu. Vine pe la doua si ceva. /<lat. illac

ARMATA s. f. 1. totalitatea fortelor militare ale unui stat; oaste. ◊ serviciu militar. ◊ mare unitate operativa formata din mai multe unitati de arme intrunite. 2. (fig.) mare colectivitate de oameni; multime, ceata. (< it. armata)

ADMINISTRATOR, -OARE s.m. si f. Conducator al unui serviciu de administratie. ◊ Administrator delegat = persoana imputernicita de consiliul de administratie al unei societati sa conduca societatea. ♦ (Rar) om care se pricepe la organizarea si conducerea unei actiuni. [Cf. fr. administrateur, lat. administrator].

CONTRACT s. n. 1. conventie, intelegere scrisa prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ♦ ~ de munca = contract potrivit caruia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; ~ colectiv de munca = contract incheiat de o institutie sau intreprindere cu muncitorii si functionatii respectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului; ~ economic = contract intre doua intreprinderi prin care o parte se obliga sa livreze anumite produse, sa presteze un serviciu sau sa execute o lucrare, iar cealalta sa plateasca pretul marfii sau al lucrarii, ori tariful serviciului efectuat. 2. teoria ului social = teorie rationalista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii intre oameni. 3. (bridge) numar de levate la care s-a angajat un jucator. (< lat. contractus, fr. contrat)

REICHSWEHR [raihsve:r] (cuv. germ. „Apararea Imperiului”) Denumire data fortelor armate germane, create in 1919 prin Tratatul de Pace de la Versailles, care fixa efectivul acestora la 100.000 de oameni. R. era format din fortele armate de uscat (Reichsheer) si fortele militare maritime (Reichsmarine). Prin adoptarea legii cu privire la serviciul militar obligatoriu (16 mart. 1935), Germania nazista a lichidat toate ingradirile impuse prin clauzele militare ale tratatului, transformand R. in Wehrmacht.

CORDON, cordoane, s. n. I. 1. Cingatoare (de material plastic, de panglica, de panza, de piele etc.); centura, curea. ♦ Panglica lata de matase purtata diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decoratii inalte; gradul cel mai inalt al unei decoratii. 2. (Geogr.; in sintagma) Cordon litoral = fasie de uscat care desparte o laguna sau un liman de mare; sageata litorala, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosite in telefonie. 4. (Anat.; in sintagma) Cordon ombilical =ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decat partea centrala. II. 1. Sir de posturi militare insarcinate cu un serviciu de paza; linie compacta, formata de obicei din soldati care au ca sarcina sa asigure ordinea in cazul unei afluente de oameni. ◊ Cordon sanitar = ansamblul masurilor de izolare la care este supusa o localitate sau o tara unde bantuie o boala molipsitoare; (concr.) patrula sau grup de patrule care asigura aceasta izolare. 2. (Inv.) Frontiera, granita. – Din fr. cordon.

ARMATA s.f. 1. Totalitatea unitatilor militare si a serviciilor lor dintr-un stat; oaste. ♦ Mare unitate militara formata din mai multe corpuri de armata si din unitati din diferite arme. 2. (Fig.) Mare colectivitate de oameni (actionand pentru un scop comun); masa. ♦ Multime; ceata; sir. [Dupa it. armata, fr. armee].

CADRE s. n. pl. 1. Efectiv de baza al oamenilor muncii dintr-o intreprindere sau institutie, dintr-un sindicat sau dintr-o organizatie (de partid); p. ext. intregul efectiv al unei intreprinderi sau institutii. ◊ Directia (sau serviciul, sectia) cadrelor (sau, eliptic, cadre) = organul care se ocupa cu recrutarea, repartizarea, pregatirea si calificarea personalului unei intreprinderi, unei institutii etc. ◊ Expr. A creste (sau a ridica, a pregati) cadre = a forma cadre noi, a califica noi cadre. ♦ (Rar, la sg.) Persoana din efectivul unei intreprinderi sau institutii, dintr-o organizatie etc. 2. Elementele de conducere si de comanda ale subunitatilor si unitatilor militare. [Forma gramaticala: sg. cadru] – (1) Rus kadry, (2) fr. cadre.

OLAC, (1) olaci, s. m., (2) olace, s. n. (Inv.) 1. S. m. Curier special (calare) care ducea vesti sau corespondenta in tara si peste hotare; sol, stafeta, mesager. ◊ Lipcan de olac = curier postal calare. 2. S. n. serviciu de transport pentru calatori si pentru corespondenta, folosit inainte de introducerea cailor ferate; posta. ♦ Caruta de posta; postalion, diligenta. ◊ Cal de olac = a) cal de postalion; b) fig. om sau cal pus sa munceasca peste masura; c) cal datorat de sateni trimisilor domnesti in tara (ca prestatie temporara, in sec. XV-XVIII). ◊ De olac = a) loc. adj. care apartine postei sau postalionului, folosit pentru transportul calatorilor si al corespondentei; b) loc. adj. si adv. iute, repede, grabnic. – Din tc. ulak.

besliu m. (turc. besli, calaret din garda vizirului). Vechi. Soldat de cavalerie usoara la Turci. In Moldova calaras Turc ori Tatar care facea serviciu de curier la Constantinopole ori Crimeia si facea parte dintr’un corp pus supt comanda marelui postelnic. In Tara Romineasca, calaras de elita dintr’un corp de 200 de oameni infiintat de Mihai Viteazu impreuna cu alt corp numit numit al deliilor. Soldat Turc ori Tatar intretinut de domn ca sa impedece neorinduielile Turcilor in tarile romanesti. Slujitor in general. (Turc ori crestin). Dupa Zavera, soldat turcesc lasat ca jandarm (cite unu cu 10 neferi in fiecare plasa, cite o besleaga cu 50 de neferi in orasele principale si cite o besleaga in Iasi si Bucuresti). Fig. Jafuitor, pradator.

CLISTENE (CLEISTHENES) (sec. 6 i. Hr.), om politic atenian din familia Alcmeonizilor, conducator al partidului democratilor. Reformele sale constitutionale (509 i. Hr.) cu caracter democratic au produs transformari radicale in Atena. A impartit terit. Aticii in uniuni ad-tive, numite deme, a limitat numarul membrilor Sfatului la 500, astfel incit adunarea poporului (eclesia) sa detina autoritatea politica suprema si a instituit serviciul militar obligatoriu.

TACAM, tacamuri, s. n. 1. 1. serviciu de masa complet, care se asaza in dreptul fiecarui mesean; p. restr. totalitatea obiectelor de metal de care se serveste o persoana cand mananca. 2. Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare unei anumite operatii sau specifice unei anumite indeletniciri. ♦ Harnasament. 3. Acaret. 4. (La pl.) Aripi, gheare, gaturi de pasare (2). II. 1. (Inv.) Cortegiu, alai. 2. Taraf (1). 3. Fig. Fel de om, soi; poama. – Din tc. takim.

VOLUNTAR, -A, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni si manifestarile lor) 1. Care actioneaza de bunavoie, din proprie initiativa, nesilit de nimeni, in mod constient; (despre actiuni) care se face de bunavoie, fara constrangere. ◊ Act voluntar = actiune savarsita de cineva in mod constient, voit. 2. Care exprima vointa. 3. Care isi impune vointa; autoritar. II. S. m. Persoana care intra in armata din proprie dorinta spre a face serviciul militar (inainte de a fi implinit varsta ceruta); p. ext. persoana care ia parte la o campanie militara din proprie initiativa sau care se ofera sa faca un serviciu de bunavoie si dezinteresat. [Var.: (II) (inv.) volintir, volontir s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

CASA¹ ~e f. 1) Constructie servind ca locuinta pentru oameni. ◊ De ~ produs in conditii casnice. A avea ~ si masa a fi indestulat. 2) Totalitate a bunurilor ce constituie averea unei persoane; gospodarie. 3) Incapere cu destinatie speciala intr-o cladire. ~a ascensorului. ◊ ~a mare odaie in casele taranesti destinata oaspetilor. 4) Totalitate a persoanelor inrudite care locuiesc impreuna; familie. ◊ A face ~ cu cineva a trai in intelegere; a trai cu cineva in casnicie. 5) Nume dat unor institutii, asezaminte, firme comerciale etc. ~ de cultura. ~ de odihna. ~a scriitorilor. 6) Unitate economica (de productie, de comert sau de servicii sociale), care are o conducere unica; intreprindere. [G.-D. casei] /<lat. casa