CODAS, -A, codasi, -e, s. m. si f., adj. (persoana, grup de persoane, institutie etc.) care a ramas in urma, se afla printre ultimii in munca, la invatatura, intr-o competitie sportiva etc. – Coada + suf. -as.

REZERVA, rezerve, s. f. 1. Cantitate de alimente, de obiecte, de bani, de materiale etc. pusa deoparte si pastrata pentru a fi intrebuintata mai tarziu; depozit. ♦ (Ec. pol.) Rezerve de stat = cantitate de bunuri materiale dintre cele mai importante acumulate si centralizate cu scopul de a asigura continuitatea procesului de productie si necesitatile de consum ale populatiei, in cazul ivirii unor greutati neprevazute. Rezerve interne = posibilitati existente intr-o intreprindere, a caror descoperire si folosire permit, fara investitii suplimentare mari, sa se realizeze caantitati sporite de produse. (Fin.) Rezerva-aur = cantitatea de aur pe care o pastreaza bancile de emisiune ca garantie pentru biletele de banca puse in circulatie si pentru lichidarea datoriilor catre alte tari, in cazul cand acestea nu pot fi achitate prin livrari de marfuri obisnuite. Rezerva lichida = a) totalitatea mijloacelor banesti, existente sub orice forma, negrevate de nici o sarcina, disponibile la o banca, la o intreprindere etc.; b) aurul disponibil in monede sau in lingouri, precum si valutele si devizele liber convertibile in aur, destinate operatiilor internationale. Rezerva bugetara = parte din veniturile unui buget, constituita ca rezerva in scopul acoperirii unor cheltuieli neprevazute sau in cazul nerealizarii integrale a veniturilor. (Jur.) Rezerva succesorala (sau legala) = parte dintr-o avere succesorala de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervata de drept unor anumiti mostenitori. (Fiziol.) Rezerva alcalina = cantitate de bicarbonat de sodiu din plasma, exprimata in cm³ de bioxid de carbon care se degajeaza din 100 ml de plasma la presiunea partiala a bioxidului de carbon de 40 mm mercur si la temperatura corpului. ♦ Cantitate de substante minerale utile pe care le contine un zacamant. 2. Camera de spital in care se interneaza un singur bolnav sau cel mult doi. 3. Parte din armata care nu se afla sub arme, formata din persoane care au satisfacut serviciul militar, si care este solicitata numai in caz de razboi sau de concentrare; trupe neangajate in lupta, pastrate pentru a interveni la nevoie. ◊ Ofiter de rezerva = ofiter care nu face parte din cadrele active ale armatei. ♦ persoana, grup de persoane, obiect etc. destinate sa ia locul altora in anumite conditii sau imprejurari. ◊ Loc. adj. De rezerva = care poate inlocui, la nevoie, o piesa tehnica, un obiect, o persoana. ♦ Spec. (Sport) Jucator care inlocuieste, la nevoie, pe unul dintre jucatorii tilulari angajati in competitie. 4. Obiectie, indoiala, lipsa de incredere. ♦ Loc. adv. Fara rezerva = fara reticente; cu totul, in intregime. Sub toate rezervele = fara nici o garantie. Cu multa rezerva sau cu toata rezerva = cu indoiala, fara siguranta, fara a-si lua raspunderea pentru autenticitatea, veridicitatea,exactitatea sau oportunitatea unui fapt. ♦ Loc. prep. Sub rezerva... = cu conditia... ♦ (Jur.) Manifestare prin care un stat, devenit parte la un tratat, declara ca vrea sa excluda sau sa limiteze aplicarea anumitor clauze cuprinse in acest tratat, ori sa le atribuie un anumit inteles. ♦ Fig. Prudenta, circumspectie; discretie; reticenta; p. ext. raceala, indiferenta; jena. – Din fr. reserve.

GARDA garzi f. 1) Supraveghere menita sa pastreze neschimbata o stare de lucruri; paza; straja. ~ de noapte. ◊ Medic de ~ medic de serviciu la un spital in afara orelor de lucru. 2) persoana, grup de persoane sau subunitate militara care pazeste un obiectiv sau persoane aflate sub arest; paza; straja. ◊ ~ de onoare subunitate militara care da onorurile cu anumite ocazii. ~ personala garda avand insarcinarea de a asigura securitatea unui demnitar. ~ patriotica (sau nationala) garda alcatuita din detasamente de voluntari care participa la asigurarea independentei si securitatii patriei. 3) (la box, scrima etc.) Pozitie de aparare in vederea evitarii unei lovituri. ◊ A se pune in ~ a lua masurile necesare pentru a ocoli un pericol sau o situatie neplacuta. 4) (la sabii, la spade) Aparatoare metalica fixata intre maner si lama. /<fr. garde

CAVALCADA s.f. Plimbare calare a unui grup de persoane. ♦ Grup de calareti in goana, in plimbare. [< fr. cavalcade, it. cavalcata < cavalcare – a calari].

GARDA, garzi, s. f. 1. Paza, supraveghere efectuata intr-o unitate militara, intr-o institutie civila etc.; (concr.) persoana sau grup de persoane care asigura aceasta paza. ◊ Garda de onoare = a) subunitate militara care prezinta onorurile unei persoane oficiale; b) paza simbolica instituita in semn de respect la ocazii solemne; grup de persoane care fac aceasta paza. Garda personala = grup de persoane insarcinat cu paza vietii unui demnitar. (in trecut) Garda civica (sau nationala) = unitate compusa din voluntari, care asigura paza si linistea intr-un oras. ◊ Loc. adj. De garda = a) care este insarcinat cu paza, cu supravegherea, cu ingrijirea. Soldat, medic de garda; b) care este de serviciu, deschis in afara orelor de functionare obisnuite. Farmacie de garda. ♦ Pozitie a bratelor si a corpului luata de un boxer, de un luptator etc. pentru a para loviturile adversarului sau pentru a ataca. ◊ Expr. A se pune in garda = a) (la scrima) a lua pozitia de aparare sau de atac; b) a-si lua toate masurile de precautie spre a nu fi surprins de un lucru neplacut. (La jocul de sah) Garda sau (rar) garda la regina = avertisment dat partenerului ca regina este amenintata. Garda veche (sau vechea garda) = cei care au participat in trecut la o actiune sociala, politica etc. 2. Aparatoare metalica montata intre manerul si lama unei sabii, unei spade etc. ◊ Garda tragaciului = piesa de protectie a tragaciului la armele de foc. – Din fr. garde.

GAZA, gazez, vb. I. Tranz. 1. A expune un spatiu limitat actiunii unor gaze toxice pentru distrugerea anumitor organisme vii daunatoare (paraziti, soareci, insecte). 2. A lansa gaze toxice intr-o zona in timp de razboi pentru a distruge in masa; a expune o persoana sau un grup de persoane actiunii gazelor toxice intr-o incapere inchisa pentru a le ucide. – Din fr. gazer.

JOC, jocuri, s. n. 1. Actiunea de a se juca (1) si rezultatul ei; activitate distractiva (mai ales la copii); joaca. ◊ Joc de societate = distractie intr-un grup de persoane care consta din intrebari si raspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = gluma bazata pe asemanarea de sunete dintre doua cuvinte cu inteles diferit; calambur. 2. Actiunea de a juca (5); dans popular; p. ext. petrecere populara la care se danseaza; hora. ♦ Melodie dupa care se joaca. ♦ Fig. Miscare rapida si capricioasa (a unor lucruri, imagini etc.); tremur, v******e. 3. Competitie sportiva de echipa careia ii este proprie si lupta sportiva (baschet, fotbal, rugbi etc.) ♦ Mod specific de a juca, de a se comporta intr-o intrecere sportiva. 4. Actiunea de a interpreta un rol intr-o piesa de teatru; felul cum se interpreteaza. ◊ Joc de scena = totalitatea miscarilor si atitudinilor unui actor in timpul interpretarii unui rol. 5. (Si in sintagma joc de noroc) = distractie cu carti, cu zaruri etc. care angajeaza de obicei sume de bani si care se desfasoara dupa anumite reguli respectate de parteneri, castigul fiind determinat de intamplare sau de calcul. ◊ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) ori a-si pune capul (sau viata, situatia etc.) in joc = a intreprinde o actiune riscanta. A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva = a surprinde manevrele sau intentiile ascunse ale cuiva. A face jocul cuiva = a servi (constient sau nu) intereselor cuiva. A fi in joc = a se afla intr-o situatie critica, a fi in primejdie. ♦ (Concr.) Totalitatea obiectelor care formeaza un ansamblu, un set folosit la practicarea unui joc (5). 6. (Tehn.) Deplasare relativa maxima pe o directie data intre doua piese asamblate, considerata fata de pozitia de contact pe directia respectiva. 7. Model simplificat si formal al unei situatii, construit pentru a face posibila analiza pe cale matematica a acestei situatii. ◊ Teoria jocurilor = teorie matematica a situatiilor conflictuale, in care doua sau mai multe parti au scopuri, tendinte contrare. 8. (Muz.; in sintagma) Joc de clopotei = glockenspiel. – Lat. jocus.

REUNIUNE, reuniuni, s. f. 1. Intalnire a unui grup de persoane, intrunire, adunare. ♦ Reprezentatie sportiva amicala sau oficiala; intrecere, competitie. 2. (Inv.) Asociatie, societate. [Pr.: re-u-ni-u-] – Din fr. reunion.

PAZA, paze, s. f. Actiunea de a pazi; mijloc prin care se asigura pazirea. ◊ Loc. adj. De paza = insarcinat cu paza; de garda. ◊ Loc. adv. In paza (cuiva) = in grija, in seama cuiva. ♦ (Concr.) persoana sau grup de persoane insarcinate sa pazeasca pe cineva sau ceva; paznic, garda. – Din pazi (derivat regresiv).

DICTATURA, dictaturi, s. f. 1. (In Roma antica) Demnitatea, puterea, autoritatea exercitata de un dictator. 2. Institutie politica, putere de stat in care o persoana (sau un grup de persoane) este investita cu autoritate nelimitata prin legi si adesea bazata pe violenta. ♦ Dictatura proletariatului = concept din filozofia marxista care preconiza exercitarea puterii de stat de catre proletariat in perioada cuprinsa intre revolutia socialista si instaurarea societatii socialiste. – Din fr. dictature, lat. dictatura.

PETITIE, petitii, s. f. Expunere scrisa adresata de o persoana sau de un grup de persoane unei institutii, unei organizatii, unei autoritati, in care se formuleaza o cerere, o revendicare, un punct de vedere etc. [Var.: (inv.) petitiune s. f.] – Din fr. petition.

FAMILIE, familii, s. f. 1. Forma sociala de baza, intemeiata prin casatorie, si care consta din sot, sotie si din descendentii acestora. ◊ Aer de familie = fizionomie caracteristica, trasaturi comune unui grup de persoane inrudite prin sange. Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ♦ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup, alcatuita din matca, albine lucratoare si trantori. 3. Fig. Grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese si idealuri comune. 4. Categorie sistematica in botanica si in zoologie, inferioara ordinului, care cuprinde mai multe genuri de organisme cu caractere comune. 5. Grup de cuvinte, derivate si compuse, formate de la acelasi cuvant de baza. ♦ Grup de limbi care provin dintr-o limba comuna initiala. – Din lat. familia, it. famiglia (cu unele sensuri ale fr. famille).

PREZIDIU, prezidii, s. n. Organ colectiv de conducere a unei adunari, a unei institutii, a unui stat etc.; grup de persoane care prezideaza unele adunari, sedinte solemne etc. [Var.: prezidium s. n.] – Din lat. praesidium, rus. prezidium.

LOVITURA, lovituri, s. f. 1. Atingere brusca si puternica, izbitura; (concr.) zgomot (puternic) cauzat de o asemenea izbitura. ◊ Lovitura de gratie = (adesea fig.) lovitura finala, care rapune definitiv pe cel lovit. ♦ Bataie. 2. Fig. Suparare, durere sufleteasca; necaz; neajuns. 3. (Mil.) Atac puternic executat asupra inamicului in scopul zdrobirii lui si al capturarii armamentului sau. ♦ Atac indraznet venit prin surprindere. ◊ Expr. A da lovitura = a obtine un succes (important si) neasteptat. ♦ Descarcare a unei arme de foc; efect produs de aceasta descarcare. 4. (In sintagmele si expr.) Lovitura de stat = act de violare a constitutiei stabilite prin care un grup de persoane preia cu forta puterea intr-un stat. Lovitura de trasnet = intamplare, vorba neasteptata. Lovitura de teatru = actiune, intamplare brusca si neasteptata, care socheaza, impresioneaza. 5. (Tehn.; in sintagma) Lovitura de berbec = crestere a presiunii unui lichid dintr-o conducta, produsa prin inchiderea brusca a unei supape. 6. (Sport) Ansamblu de miscari rational coordonate, folosit pentru manevrarea obiectului de joc, in vederea obtinerii unui maxim de eficacitate. ◊ Lovitura de pedeapsa = sanctiune acordata de arbitru pentru o incorectitudine comisa de un jucator al unei echipe, care consta intr-o lovitura executata de adversar in conditii avantajoase. Lovitura de colt = lovitura executata dintr-unul din unghiurile terenului de joc al echipei in aparare de catre un jucator al echipei in atac; corner¹. Lovitura de picior cazuta = dropgol. – Lovi + suf. -tura.

COOPERATIVA, cooperative, s. f. 1. Organizatie economica formata prin asocierea liber consimtita a unui grup de persoane (mici producatori, meseriasi, consumatori), pentru producerea, cumpararea, desfacerea in comun a unor produse, pentru acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii. ◊ (In trecut) Cooperativa Agricola de Productie = unitate economica socialista autonoma, realizata prin asocierea taranimii, bazata pe proprietatea cooperatista asupra mijloacelor de productie si a productiei. Cooperativa mestesugareasca = unitate economica autonoma, in care se uneste de bunavoie un grup de meseriasi pentru a lucra in comun cu mijloace aduse de ei in proprietate comuna sau cumparate in comun. 2. (Concr.) Magazin de desfacere al unei organizatii cooperatiste de consum sau de productie. – Din fr. cooperative

CONVOCA, convoc, vb. I. Tranz. a chema, a face sa vina intr-un anumit loc o persoana, un grup de persoane sau un corp constituit, cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare.

CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire, dominatie. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. controle.

RASPUNDE, raspund, vb. III. 1. Intranz. si tranz. A da un raspuns la o intrebare sau la cuvintele adresate de cineva. ♦ Intranz. A face (in mod satisfacator sau nesatisfacator) dovada cunostintelor sale in fata unui examinator. 2. Intranz. A reactiona prin vorbe, gesturi, atitudini la actiuni, solicitari, provocari etc.; a replica, a riposta, a obiecta. ♦ A interveni intr-o discutie (publica), combatand (oral sau in scris) teza cuiva. ♦ A scrie cuiva de la care s-a primit o scrisoare. 3. Intranz. A constitui o explicatie la o intrebare. 4. Intranz. A da urmare unui apel; a da ascultare unei chemari, a se supune. ♦ A lamuri o problema la cererea sau la sesizarea cuiva. 5. Intranz. Fig. A satisface. ♦ (Inv.) A se potrivi, a corespunde. 6. Intranz. A avea comunicatie cu..., a strabate pana la... ♦ (Despre senzatii fizice sau psihice) A se face simtit, a se transmite; a razbate, a rasuna. 7. Refl. (Inv.) A comunica cu cineva, a tine legatura cu o persoana sau cu un grup de persoane. 8. Intranz. A da socoteala, a fi responsabil, a-si lua raspunderea pentru faptele sale sau ale altcuiva, a garanta pentru cineva. 9. Tranz. (Inv.) A achita, a plati o suma de bani. [Prez. ind. si: (reg.) raspunz] – Lat. respondere.

TABLOU, tablouri, s. n. I. 1. Pictura, desen, gravura etc. executate pe o panza, pe un carton etc.; p. ext. pictura, desen, gravura, fotografie etc. inramate si asezate (in scop decorativ) pe peretii unei incaperi. ◊ Tablou viu (sau vivant) = grup de persoane care stau nemiscate intr-o anumita pozitie, pentru a infatisa sau a evoca o scena simbolica. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A ramane tablou = a ramane surprins, inlemnit. 2. Priveliste de ansamblu din natura, care evoca o reprezentare picturala si impresioneaza prin frumusete si pitoresc. 3. Fig. Descriere sau evocare facuta prin cuvinte. 4. Diviziune a unei piese de teatru sau subdiviziune a unui act, care marcheaza schimbarea decorului, trecerea timpului etc. 5. Tabel (1). 6. Grafic compus dintr-o grupare de termeni, de simboluri, de numere (dispuse in siruri si coloane). II. 1. Placa de marmura, de metal, de lemn pe care sunt montate diferite aparate folosite la actionarea unui sistem tehnic sau la controlul functionarii lui; placa impreuna cu aparatura respectiva. ◊ Tablou de bord = tablou pe care sunt fixate aparatele si instrumentele necesare controlului si manevrarii unui vehicul. 2. Placa prevazuta cu carlige de care se agata fisele muncitorilor dintr-o intreprindere, cheile camerelor dintr-un hotel sau dintr-un sanatoriu etc. – Din fr. tableau.

DESOLIDARIZA, desolidarizez, vb. I. Refl. A se desparti de ideile, de actiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simti, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legaturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. desolidariser.

CUNUNA, cununi, s. f. 1. Impletitura in forma circulara, facuta din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ◊ Expr. A sta cununa imprejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta imprejurul cuiva, formand un cerc inchis. Cununa de raze (sau de lumina) = aureola. Cununa de munti (sau de dealuri, de paduri) = lant, sir de munti sau de dealuri, de paduri, dispuse in cerc. 2. Coroana care se acorda in antichitate invingatorilor (in razboi si la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faima, renume. 3. Coroana care se asaza pe capul celor care se casatoresc dupa ritualul religios. 4. Funie, impletitura de ceapa, de usturoi etc. 5. Grinda principala cu care se inchide in partea de sus un perete de lemn si pe care se reazema celelalte grinzi ale tavanului si ale acoperisului. – Lat. corona.

COMISIE ~i f. Organ permanent sau temporar alcatuit dintr-un grup de persoane cu imputerniciri speciale pe langa o institutie sau o organizatie. ~ electorala. ~ de admitere. ~ de conducere. [Art. comisia; G.-D. comi-siei; Sil. -si-e] /<rus. kommissija, fr. com-mission

COMPLOT ~uri n. Proiect elaborat in secret, prin care un grup de persoane unelteste impotriva statului sau a unei persoane; conspiratie; conjuratie. /<fr. complot

CONJURATIE ~i f. rar Proiect, realizat in secret, prin care un grup de persoane unelteste impotriva statului sau a unei persoane; complot; conspiratie. [Art. conjuratia; G.-D. conjuratiei; Sil. -ti-e] /<fr. conjuration, lat. conjuratio, ~onis

CONSILIU ~i n. 1) Organ de conducere constituit dintr-un grup de persoane care au sarcina de a dezbate si de a-si spune parerea asupra unor probleme sociale sau particulare. 2) Organ executiv superior de stat sau politic. 3) Organ colegial de conducere. ~ pedagogic. [Sil. -si-liu] /<lat. consilium, fr. conseil

CONSPIRATIE ~i f. Proiect, elaborat in secret, prin care un grup de persoane unelteste impotriva statului sau a unei persoane; complot; conjuratie. [Art. con-spiratia; G.-D. conspiratiei; Sil. -ti-e] /<fr. conspiration, lat. conspiratio, ~onis

DEVIERE ~i f. 1) v. A DEVIA. 2) Abatere a unei persoane sau a unui grup de persoane din cadrul unui partid de la vederile politice general adoptate. ~ de dreapta. ~ de stanga. 3) Abatere a unui curs de apa in vederea executarii unor lucrari in albia acestuia. [Art. devierea; G.-D. devierii; Sil. -vi-e-] /v. a devia

DISIDENTA ~e f. 1) Stare a unei persoane sau a unui grup de persoane care inceteaza a se supune unei autoritati sau care se separa de o comunitate. 2) grup de persoane care nu se mai supune unei autoritati sau s-a separat de o comunitate. 3) Sciziune intr-o comunitate, provocata de deosebirile de idei. /<fr. dissidence, lat. dissidentia

ESTABLISHMENT n. Institutie sau grup de persoane care isi apara privilegiile si interesele. /Cuv. engl.

EXPEDITIE ~i f. 1) Calatorie lunga, intreprinsa de un grup de persoane, cu anumite scopuri. ~ geologica. 2) Campanie militara pentru cucerirea unui teritoriu strain, indepartat de propria tara. 3) Trimitere de marfuri, de corespondenta etc. la o anumita adresa. [G.-D. expeditiei; Sil. -ti-e] /<fr. expedition, lat. expeditio, ~onis

FOAIE foi f. 1) Bucata dreptunghiulara de hartie. ◊ ~ de titlu pagina de la inceputul unei publicatii (cuprinzand titlul, numele autorului, locul si anul aparitiei lucrarii, editura etc.). A intoarce ~ia a se purta mai aspru cu cineva; a-si schimba atitudinea fata de cineva. 2) (urmat de determinari) Document prin care se adevereste ceva; act. ◊ ~ de drum a) act eliberat unui sofer, in care este indicat itinerarul si insarcinarile; b) bilet platit de o organizatie si pe baza caruia o persoana sau un grup de persoane are dreptul sa calatoreasca pe o anumita ruta. 3) Organ al plantelor superioare, format dintr-un limb si o codita; frunza. 4) inv. Publicatie periodica ce oglindeste evenimentele curente. 5) Latimea unei panze folosita in intregime la confectionarea hainelor. 6) Piesa vestimentara femeiasca care acopera corpul de la talie in jos; fusta. 7) Strat subtire de aluat. 8) Bucata de material de grosime foarte mica. ~ de tinichea. [G.-D. foii; Sil. foa-ie] /<lat. folia

FRECUS ~uri n. 1) v. A FRECA. 2) depr. Critica aspra. 3) la pl. Neintelegeri in sanul unui grup de persoane. /a freca + suf. ~us

GREVA ~e f. Incetare voluntara si colectiva a muncii organizata de salariati cu scopul de a obtine anumite revendicari. ◊ ~a foamei refuzarea hranei (de o persoana sau de un grup de persoane) in semn de protest. /<fr. greve

INTRUNIRE ~i f. 1) v. A INTRUNI si A SE INTRUNI. 2) Reunire a unui grup de persoane pentru a discuta si a hotari ceva; adunare. /v. a intruni

JOC ~uri n. 1) Activitate fizica sau mintala desfasurata din placere. ◊ ~ de societate distractie la care participa un grup de persoane lansate in dezlegarea unor probleme amuzante. ~ de cuvinte efect verbal, cu caracter de gluma, obtinut prin imbinarea unor cuvinte asemanatoare ca forma dar deosebite ca sens. A-si bate ~ de cineva a lua in ras pe cineva. 2) Distractie (a copiilor) lipsita de griji; joaca. 3) Competitie sportiva (de fotbal, de baschet etc.). ◊ ~uri olimpice competitii sportive, sub forma de manifestari internationale de mare amploare, care au loc o data la patru ani. 4) Dans popular. A lua la ~ . 5) Petrecere cu dansuri la tara; hora. ◊ A intra in ~ a lua parte la ceva; a participa. 6) Miscare repede si neregulata a ceva. ◊ ~ul valurilor. 7) tehn. Posibilitate (limitata) de deplasare independenta a pieselor dintr-un ansamblu. /<lat. jocus

PAZA ~e f. 1) Supraveghere menita sa pastreze neschimbata o stare de lucruri; straja; garda. A sta de ~. ◊ ~a buna trece primejdia rea v. PRIMEJDIE. 2) persoana sau grup de persoane avand sarcina de a pazi (ceva sau pe cineva); caraula; garda; straja. /v. a pazi

PIRATERIE ~i f. Ocupatie a piratului. ◊ ~ aeriana act de violenta armata savarsit (de o persoana sau de un grup de persoane) asupra echipajului unui avion pentru a-i schimba cursul. [G.-D. pirateriei] /<fr. piraterie

POST¹ ~uri n. 1) Loc special de unde se poate supraveghea sau pazi un obiect. ~ de observatie. A fi la ~. 2) persoana sau grup de persoane puse intr-un anumit loc sa pazeasca sau sa supravegheze pe cineva sau ceva. A schimba ~ul. 3) (in trecut) Unitate de jandarmi avand insarcinarea sa mentina ordinea intr-o comuna (rurala). 4) Activitate de raspundere pe care o indeplineste cineva permanent intr-o institutie, intreprindere sau organizatie in schimbul unui salariu; functie. ~ de presedinte. ~ de sef de sectie. 5) Loc special amenajat unde se desfasoara o anumita activitate. ~ de radio. ~ sanitar. /<fr. poste

SCHIMB ~uri n. 1) Inlocuire a unui obiect sau a unei persoane prin alt obiect sau alta persoana. A face ~. Piesa de ~. ◊ Cu ~ pe rand. Casa de ~ casa unde se pot schimba banii unei tari pe banii alteia. 2) Cedare a unui lucru pentru a primi altul in loc (in urma unor negocieri). ~ de marfuri. ◊ Liber-~ comert exterior fara nici un fel de restrictii. In ~ drept compensatie.3) persoana sau grup de persoane care, dupa un anumit interval de timp, inlocuiesc sau sunt inlocuite intr-o munca, prin alta persoana sau prin alt grup de persoane. ~ de zi. ~ de noapte. 4) Interval de timp cat lucreaza o asemenea persoana sau un asemenea grup. A lucra in trei ~uri. 5) fig. Generatie tanara care inlocuieste pe cei varstnici intr-o activitate. ~ de maine. 6) mai ales la pl. Lenjerie de corp care inlocuieste pe cea purtata; albituri de primeneala. 7) Transmitere cu caracter reciproc. ~ de pareri. ~ de experienta. /v. a schmba

SOBOR soboare n. 1) inv. Intrunire a unui grup de persoane pentru a discuta si a hotari ceva; adunare; reuniune; sfat. 2) Organ suprem bisericesc de conducere. 3) Biserica centrala dintr-un oras, unde serviciul divin este oficiat, de obicei, de un episcop; catedrala. 4) (in biserica ortodoxa) Slujba religioasa oficiata de mai multi slujitori ai cultului. /<sl. suboru, soboru

STRAJA straji f. 1) Supraveghere menita sa pastreze neschimbata o stare de lucruri; paza; garda. ◊ A fi (sau a sta) de ~ (sau a face ~) a pazi. 2) Grup de oameni inarmati care insoteste detinutii in timpul deplasarii (ca sa nu evadeze); escorta. 3) persoana sau grup de persoane care asigura paza unui obiect; garda; paza. 4) Aparatoare la manerul unei sabii. 5) Gaura mica, facuta langa vrana unui butoi de vin, care se astupa cu un cep. [G.-D. strajii] /<sl. straza

TEORIE ~i f. 1) Sistem de principii, de idei, obtinute prin generalizarea experientei umane, care reflecta legitatile naturii, societatii si gandirii. 2) Totalitate a tezelor generalizate dintr-un domeniu al cunoasterii (stiintifice sau artistice). ~ea relativitatii. 3) Conceptie asupra unui lucru, formata la o persoana sau la un grup de persoane. ◊ In ~ in mod abstract, speculativ. [G.-D. teoriei; Sil. te-o-] /<ngr. theoria, lat. theoria, fr. theorie

VIVANT, -A adj. (Rar) Viu, animat. ◊ Tablou vivant = scena reprezentand un grup de persoane care stau intr-o anumita pozitie si atitudine pentru a sublinia o semnificatie speciala. [< fr. vivant].

COLONIE¹ s. f. 1. (ant.) cetate-oras intemeiata de o alta cetate sau de un alt stat pe teritoriul unei tari straine, cu scopuri comerciale. 2. teritoriu, tara lipsita de independenta politica si economica, sub dominatia unui stat imperialist (metropola); posesiune (2). 3. grup de persoane de aceeasi cetatenie sau nationalitate stabilit intr-o tara straina. 4. grup de copii trimisi la odihna intr-o statiune balneoclimaterica. 5. grup de animale superioare sau de plante unicelulare din aceeasi specie care duc viata in comun. (<fr. colonie, lat. colonia)

CONVOCA vb. I. tr. A chema, a aduna (oficial) intr-un loc un grup de persoane, un corp constituit etc. cu un anumit scop. [P.i. convoc, 3,6 -voaca. / < fr. convoquer, it., lat. convocare].

GARDA s.f. 1. Paza; veghe; persoana sau grup de persoane care pazeste pe cineva sau ceva. ◊ Garda de onoare = paza instituita in semn de respect cu ocazia anumitor solemnitati. 2. (Sport) Pozitia corpului si a bratelor luata de boxeri si luptatori in vederea atacului sau a apararii. ◊ A se pune in garda = a lua pozitie de aparare; (fig.) a-si lua masurile necesare pentru a nu fi surprins de ceva. ◊ Medic (sau sora) de garda = medic (sau sora) de serviciu intr-un spital, care asigura serviciul in afara orelor de program pentru cazurile urgente. 3. (Mil.) Parte a sabiei cuprinsa intre maner si lama, care protejeaza pumnul contra loviturilor. [< fr. garde].

SECTA s.f. grup de persoane formand o comunitate religioasa care s-a separat de biserica oficiala; (p. ext.) grup de adepti ai unei doctrine. ♦ Clica, grup de persoane care s-au inchis in cercul intereselor lor marunte. [Cf. fr. secte, lat. secta < sequi – a urma].

CERC¹ s. n. 1. curba plana inchisa la distanta egala fata de centru. 2. figura, linie, miscare in forma de cerc (1). 3. grup de persoane legate intre ele prin idei, convingeri, preocupari sau interese comune. 4. limita, intindere. (< lat. circus, dupa fr. cercle)

COMPANIE¹ s. f. 1. insotire, tovarasie. 2. grup de persoane care-si petrec timpul, care se distreaza impreuna; societate, anturaj. 3. intreprindere capitalista organizata sub forma societatilor industriale, comerciale, de transport etc. (< fr. compagnie, /3/engl. company)

CONVOCA vb. tr. a chema (oficial) intr-un loc un grup de persoane, un corp constituit. (< fr. convoquer, lat. convocare)

COOPERATIVA s. f. 1. organizatie economica formata prin asocierea liber consimtita a unui grup de persoane care concentreaza mijloace de productie si forte de munca pentru producerea, cumpararea, desfacerea in comun a unor produse, pentru acordarea de credite, prestarea de servicii. 2. magazin de marfuri organizat pe principii cooperatiste, unde se desfac diferite produse. (< fr. cooperative)

COTERIE s. f. grup de persoane care isi apara reciproc interesele, care urmaresc scopuri ascunse; gasca, clica. (< fr. coterie)

DELEGATIE s. f. 1. imputernicire de a actiona intr-un anumit fel in numele cuiva. 2. act prin care cineva este desemnat ca delegat. 3. grup de persoane imputernicit cu o misiune speciala. (< fr. delegation, lat. delegatio)

DISIDENTA s. f. deosebire de opinii (fata de o majoritate); dezacord. ◊ grup de persoane care sustin o parte diferita de aceea a majoritatii; sciziune care ia nastere in urma unei asemenea situatii. (< fr. dissidence, lat. dissidentia)

ESTABLISHMENT ISTABLISMENT/ s. n. grup de persoane care detin puterea, autoritatea in societate si care au interes sa mentina ordinea existenta. (< engl. stablishment)

GARDA s. f. 1. paza; veghe; persoana sau grup de persoane care pazeste pe cineva sau ceva. ♦ ~ de onoare = paza instituita in semn de respect cu ocazia anumitor solemnitati. 2. (sport) pozitia corpului si a bratelor luata de boxeri si luptatori in vederea atacului sau a apararii. ♦ a se pune in ~ = a lua pozitie de aparare; (fig.) a-si lua masurile necesare pentru a nu fi surprins. ♦ medic (sau sora) de ~ = medic (sau sora) de serviciu intr-un spital, care asigura serviciul in afara orelor de program. 3. parte a sabiei, intre maner si lama, care protejeaza pumnul contra loviturilor. (< fr. garde)

GRUPARE s. f. 1. actiunea de a (se) grupa. 2. grup de persoane unite prin idei, conceptii, interese comune. ◊ (mil.) intrunire temporara de subunitati, unitati sau mari unitati diferite, sub o comanda unica, in vederea unei misiuni de lupta. 3. ansamblu de atomi legati intre ei, a caror prezenta in molecula unei substante determina o functie chimica. (< grupa)

LOBBY [LOBI] s. n. 1. sala de asteptare; (spec.) sala principala a cladirii unei banci, unde se fac operatiile bancare; tranzactiile facute in aceasta sala. ◊ hol, vestibul, culoar. 2. (fig.) grup de persoane care influenteaza, din afara, prin diferite discutii, hotararile unui parlament. (< engl. lobby)

MAFIE s. f. organizatie criminala secreta (din Sicilia); (p. ext.) grup de indivizi cu preocupari dubioase. ◊ grup de persoane unite pentru a-si satisface prin orice mijloace interesele. (< it. mafia)

OLIGARHIE s. f. 1. forma de guvernamant in care puterea este exercitata de un numar mic de persoane sau de familii. ◊ grup de persoane care exercita puterea intr-o asemenea forma de guvernamant. 2. ~ financiara = grup restrans de reprezentanti ai capitalului financiar care detin sau controleaza ramurile principale ale economiei. (< fr. oligarchie)

ORGAN¹ s. n. 1. parte a unui organism animal sau vegetal care indeplineste functii vitale sau utile vietii. 2. piesa componenta a unei masini, a unui mecanism. 3. (fig.) mijloc de actiune, de comunicare etc.; (p. ext.) publicatie, ziar. 4. grup de persoane numite, ori alese in conducerea unei organizatii politice sau administrative. ♦ ~ de stat = forma de organizare legala cu anumite puteri in exercitarea functiilor statului; ~ reprezentativ = organ de stat ales prin vot. (< lat. organum, gr. organon, fr. organe, germ. Organ, rus. organ)

SECTA s. f. 1. comunitate religioasa care s-a separat de biserica oficiala. 2. grup de adepti ai unei doctrine filozofice sau politice. ◊ clica, grup de persoane care s-au inchis in cercul intereselor lor marunte. (< fr. secte, lat. secta)

SINARHIE s. f. 1. guvernare simultana a mai multor capetenii, care conduc fiecare cate o parte a unui stat. 2. autoritate exercitata de un grup de persoane. (< fr. synarchie)

STAFF s. n. grup de persoane cu o anumita misiune (de conducere), sub directia unui sef; stat-major. (< engl., fr. staff)

STAT¹ s. n. 1. institutie suprastructurala, instrument principal de organizare teritoriala si administrativa a unei tari. 2. de ~ = care emana de la stat (1); condus si controlat de stat; referitor la stat. ♦ om (sau barbat) de ~ = persoana cu rol important in conducerea statului; lovitura de ~ = actiunea rapida care urmareste rasturnarea regimului politic existent si preluarea, prin forta, a puterii politice de stat de catre un grup de persoane; puci. 3. (pl.; in feudalism) denumire a organelor reprezentative din anumite tari. (< it. stato lat. status, dupa fr. etat,)

TRENA² s. f. viteza cu care alearga concurentii intr-o cursa atletica, ciclistica etc. ♦ a duce a = a) a merge in urma unui grup de persoane; b) a conduce plutonul concurentilor intr-o cursa sportiva; ~ falsa = initiativa aparenta a unui atlet, a unui ciclist, in scopul derutarii adversarilor din cursa. (< fr. train)

VIVANT, -A adj. viu, animat. ♦ tablou ~ = scena reprezentand un grup de persoane care stau intr-o anumita pozitie si atitudine pentru a sublinia o semnificatie speciala. (< lat., fr. vivant)

CAVALCADA, cavalcade, s. f. Plimbare calare, facuta de un grup de persoane; goana, alergare (cu cai). ♦ grup de persoane care fac impreuna o plimbare calare. – Fr. cavalcade (< it.).

UNEALTA, unelte, s. f. 1. Piesa, ansamblu de piese, dispozitiv actionat manual sau de un mecanism, care serveste pentru a efectua o operatie tehnica de prelucrare mecanica, de montare, manevrare etc.: p. ext. piesa auxiliara care serveste la efectuarea unei lucrari. 2. Fig. Mijloc folosit pentru atingerea unui anumit scop (reprobabil); persoana, grup sau organizatie de care se serveste cineva pentru atingerea unui anumit scop (reprobabil). 3. (In sintagma) Unealta gramaticala = instrument gramatical, v. instrument. – Une[le] + alte[le].

UNIUNE, uniuni, s. f. 1. Legatura intre doua sau mai multe persoane, grupuri, societati, clase etc. pentru apararea unor interese, pentru revendicarea unor drepturi comune, pentru realizarea unor scopuri comune etc. 2. Nume generic pentru diverse organizatii politice, economice, obstesti etc. 3. Unire a unor provincii sau state intr-un singur stat; p. ext. stat astfel rezultat. [Pr.: -ni-u-] 2- Din lat. unio, -onis, fr. union.

PRIVILEGIAT, -A, privilegiati, -te, adj., s. m. si f. (persoana, grup, clasa sociala) care se bucura de un privilegiu, de o favoare, de un avantaj. [Pr.: -gi-at] – V. privilegia.

OLIGARHIE, oligarhii, s. f. 1. Forma de conducere a statului, in care puterea politica si economica este detinuta de un numar restrans de persoane. ♦ grup de persoane care exercita puterea intr-o astfel de forma de guvernamant. 2. (In sintagma) Oligarhie financiara = grup restrans de mari posesori ai capitalului financiar, care domina viata economica a unui stat. – Din ngr. oligarhia, fr. oligarchie.

NOMAD, -A, nomazi, -de, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (persoana, grup social) care nu are asezare statornica intr-un loc, care se muta dintr-un loc in altul, care rataceste. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viata nomada. – Din fr. nomade.

SCIZIONIST ~sta ( ~sti, ~ste) m. si f. 1) persoana care promoveaza o politica de sciziune (intr-o organizatie, intr-un grup). 2) persoana care apartine unei fractiuni. /<fr. scissionniste

UNIUNE ~i f. 1) Asociere pe baza de interese comune a mai multor persoane, grupuri sau organizatii, care se conduc de un program unic si urmaresc realizarea aceluiasi scop. ~ea cineastilor. ~ea scriitorilor. 2) Stat constand din unirea mai multor state sau provincii autonome intr-un stat unic; federatie. [G.-D. uniunii; Sil. -ni-u-] /<lat. unio, ~onis, fr. union

LOT s.n. 1. Fiecare dintre portiunile in care a fost impartit un teren sau o padure. 2. grup, serie (de persoane). ♦ grup de obiecte asemanatoare; cantitate mare de material de aceeasi provenienta. 3. Loz. [< fr., engl. lot].

DUEL s. n. 1. lupta cu armele intre doua persoane, data in prezenta unor martori fixati dinainte, in vederea lamuririi unui diferend. 2. ~ de artilerie = actiune in care artileriile partilor beligerante trag simultan una asupra celeilalte. 3. (fig.) lupta, disputa intre doua persoane, grupuri, publicatii. (< fr. duel, lat. duellum)

LOT s. n. 1. fiecare dintre portiunile in care a fost impartit un teren, o padure; parcela. 2. grup, serie (de persoane). ◊ grup de obiecte, de marfuri asemanatoare. (< fr. lot)

BIROU, birouri, s. n. 1. Masa de scris (cu sertare si compartimente pentru hartii, acte etc.) 2. Local, parte dintr-un local sau incapere in care lucreaza o persoana sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fara a cunoaste realitatile, birocratic. 3. Organul executiv si conducatorul activitatii curente a unei organizatii de partid comunist sau muncitoresc sau a unei organizatii de mase. ◊ Birou politic = organ al Comitetului Central al unui partid comunist sau muncitoresc, care conduce munca politica si organizatorica a partidului intre doua adunari plenare ale Comitetului Central. ♦ grup de persoane alese de o adunare constituita ca sa-i organizeze lucrarile si sa asigure buna lor desfasurare. – Din fr. bureau, rus. biuro.

CAVALCADA, cavalcade, s. f. Plimbare calare facuta in grup; goana, alergare (cu cai). ♦ grup de persoane care fac impreuna o plimbare calare. – Din fr. cavalcade (< it.).

FRICTIUNE, frictiuni, s. f. 1. (Fiz.) Frecare 2. Fig. Neintelegere, cearta, divergenta intre doua persoane sau doua grupuri de persoane; frecatura. [Pr.: -ti-u-. – Var.: (2) frectie, frictie s. f.] – Din fr. friction.

SCHISMA, schisme, s. f. Separarea formala a unui grup de credinciosi de comunitatea religioasa careia ii apartine; p. ext. dezbinare sau neintelegere pe chestiuni de principiu intre grupuri sau persoane unite pana atunci; ruptura provocata de o deosebire de pareri; sciziune. – Din fr. schisme, lat. schisma.

MAFIE s. f. Asociatie terorista secreta care practica santajul si asasinatul. ♦ Grup de indivizi cu indeletniciri suspecte. ♦ grup de persoane legate intre ele prin preocupari comune si care isi apara reciproc interesele (meschine). [Acc. si: mafie] – Din it. mafia.

ELITA, elite, s. f. grup de persoane care reprezinta ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales intr-o comunitate, o societate etc. ♦ Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ◊ Loc. adj. De elita = ales, deosebit, distins. – Din fr. elite.

ORGAN¹, organe, s. n.1. Parte din corpul unei fiinte vii, care indeplineste una sau mai multe functii vitale sau utile vietii. ♦ Gura; p. ext. voce, glas. 2. Parte componenta a unui mecanism, a unei masini, formata din una sau din mai multe piese, avand o anumita functie. 3. Fig. Mijloc, instrument de actiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinari care indica felul sau apartenenta) Ziar, revista. 4. grup de persoane care indeplineste o functie politica, sociala, administrativa etc.; institutie politica, sociala, administrativa etc. reprezentata de aceste persoane. – Din ngr. organon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ.

PLUTON¹, plutoane, s. n. 1. Subunitate militara mai mica decat compania, alcatuita din trei sau patru grupe. ◊ Pluton de executie = unitate militara care executa prin impuscare pe cei osanditi la moarte. ♦ P. a**l. grup de persoane cu preocupari sau ocupatii comune. ♦ P. ext. Stol, palc. 2. Grup compact si omogen de concurenti sportivi care se afla intr-o anumita pozitie pe parcursul unei curse de alergari, caiac-canoe, ciclism etc. [Var.: (pop.) ploton s. n.] – Dupa fr. peloton, it. plotone.

PRIVILEGIU, privilegii, s. n. Avantaj, scutire de obligatii (catre stat), drept sau distinctie sociala care se acorda, in situatii speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, in feudalism, oraselor si manastirilor; (concr.) act prin care se acorda un avantaj, un drept, o distinctie etc. ♦ Spec. (Jur.) Drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalti creditori, in virtutea creantei sale. ♦ P. gener. Drept, avantaj, favoare; imprejurare favorabila pentru cineva. [Pl. si: (inv.) privilegiuri] – Din fr. privilege, lat. privilegium.

NOROD, noroade, s. n. 1. (Pop.) Popor, natiune, neam; persoana sau grup de oameni care face parte dintr-un anumit popor, dintr-o anumita natiune. ♦ (Inv. si pop.) Totalitatea credinciosilor care apartin unui cult crestin, unei eparhii etc. 2. Numar mare, multime, masa de oameni. 3. Grosul populatiei; spec. taranimea. – Din sl. narodu.

FACTIUNE, factiuni, s. f. grup de persoane unite pe baza unor interese politice comune (si care de obicei se manifesta prin violenta); partida. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. faction, lat. factio, -onis.

MISIUNE, misiuni, s. f. 1. Insarcinare, imputernicire data cuiva, sarcina de a face un anumit lucru. 2. grup de persoane (oficiale) trimis intr-o tara straina cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegatie. ◊ Misiune diplomatica = reprezentanta diplomatica a unui stat, condusa de un ambasador sau de un ministru plenipotentiar. 3. Actiune de propagare a crestinismului in tari cu alta religie dominanta; institutie religioasa dintr-o asemenea tara, prin care se propaga crestinismul. 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (1, inv.) misie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

LOBBY s. n. grup de persoane care influenteaza, din afara, hotararile unui parlament; grup de presiune. [Pr.: lobi] – Cuv. engl.

EXPONENT, -A, exponenti, -te, subst. 1. S. m. si f. persoana sau grup social care reprezinta si apara o idee, un curent etc.; reprezentant. 2. S. m. (Mat.) Semn in cifre sau in litere scris sus, cu caractere mai mici, la dreapta unui numar sau a unei marimi matematice, pentru a arata puterea la care se ridica acestea. – Din germ. Exponent, lat. exponens, -ntis.

DISIDENTA, disidente, s. f. Atitudine, manifestare de disident. ♦ (Concr.) grup de persoane cu opinii diferite de acelea ale majoritatii; sciziune formata prin actiunea unui astfel de grup. [Var.: dizidenta s. f.] – Din fr. dissidence, lat. dissidentia.

DISPUTA, dispute, s. f. 1. Discutie in contradictoriu intre doua sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversa; p. ext. cearta. 2. Lupta pentru intaietate, pentru transarea in favoarea sa a unei rivalitati; spec. Intrecere sportiva; desfasurare a unei intreceri sportive. – Din fr. dispute.

SOLIE, solii, s. f. 1. Misiune, insarcinare incredintata unui sol². ◊ Expr. (Inv.) A-si da solia = a expune obiectul misiunii sale, a-si indeplini insarcinarea de sol²; a da socoteala de misiunea avuta. ♦ P. gener. Misiune, insarcinare, sarcina. ♦ Fig. Menire. 2. (Concr.) Veste, mesaj (adus de un sol²). 3. (Concr.) grup de persoane trimise ca soli²; delegatie. – sol² + suf. -ie.

TRAI s. n. 1. Viata, existenta. ◊ Mod de trai = ansamblul conditiilor materiale si spirituale specifice vietii unei persoane, unui grup social, unei societati. ◊ Expr. A nu mai fi de trai sau a nu mai avea trai = a nu mai putea trai din cauza cuiva sau a ceva, a nu mai putea indura ceva. 2. Viata buna, fericita si imbelsugata; desfatare, petrecere. 3. Convietuire. – Din trai (derivat regresiv).

DELEGATIE, delegatii, s. f. 1. Misiune sau insarcinare de-a se prezenta sau de a actiona in numele cuiva ♦ (Concr.) Act prin care cineva este desemnat ca delegat. 2. grup de persoane imputernicit cu o misiune speciala. – Din fr. delegation, lat. delegatio.

SECRETARIAT, secretariate, s. n. 1. Serviciu intr-o institutie, intr-o intreprindere, intr-o organizatie politica sau de masa etc. care rezolva lucrarile curente ale conducerii acestora. 2. Organ care coordoneaza si controleaza indeplinirea hotararilor partidului. 3. Organ cu atributii administrative si executive al unei organizatii internationale. 4. grup de persoane care consemneaza continutul dezbaterilor unei sedinte. [Pr.: -ri-at] – Din fr. secretariat.

SECTARISM s. n. Spirit, atitudine de sectar (1); ingustime de vederi proprie persoanelor sau grupurilor care se limiteaza la interesele lor marunte; fig. exclusivism, intoleranta. – Din fr. sectarisme.

SCIZIUNE, sciziuni, s. f. Despartire, ruptura, dezbinare intervenita pe chestiuni de principiu intre persoane sau grupuri de persoane care formau inainte un intreg organizat. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. scission, lat. scissio, -onis.

STIPENDIA, stipendiez, vb. I.Tranz. (Livr.) A subventiona, a finanta, a avea in slujba sa (o persoana, un grup etc.) ♦ A ajuta pe cineva cu bani. [Pr.: -di-a] – Din fr. stipendier, lat. stipendiari.

ALAI ~iuri n. grup de persoane care insoteste o ceremonie sau un demnitar; suita; cortegiu; escorta; convoi. ◊ ~ domnesc suita care intampina sau petrece un domnitor. Cu (mare) ~ cu pompa; cu fast. [Sil. a-lai] /<turc. alay

CAREU ~ri n. 1) Suprafata cu patru unghiuri drepte si cu patru laturi rectilinii egale. 2) Trupa dispusa in forma de patrat pentru a putea respinge atacul inamicului din patru parti. 3) grup de persoane sau de obiecte dispuse in forma de patrat. 4) (la unele jocuri sportive) Suprafata delimitata cu linii albe, in care se aplica unele reguli speciale. 5) (pe navele maritime) Camera comuna unde ofiterii iau masa. 6) (la jocul de pocher) Grup de patru carti de aceeasi culoare tinute intr-o singura mana. /<fr. carre

CERC ~uri n. 1) Linie curba inchisa ale carei puncte sunt egal departate de un punct fix, numit centru. Suprafata ~ului. ◊ ~ polar paralela care marcheaza limita zonelor polare ale Pamantului. ~ diurn cerc descris de astri in timpul miscarii lor aparente in jurul Pamantului. 2) Figura geometrica plana formata de o astfel de linie. 3) Obiecte de forma acestei figuri geometrice. ~ de butoi. ~ la roata unei carute. 4) Figura, desen, miscare in forma de inel. 5): ~ vicios greseala de logica care consta in demonstratia unei teze cu ajutorul alteia ce este la randul ei demonstrata cu ajutorul celei dintai. 6) fig. grup de persoane unite prin interese si activitati comune. In ~ul familiei. ~ politic. 7) fig. Limita de cunostinte sau de preocupari; sfera; domeniu. ~ de atributii. /<lat. circus

COLECTIV² ~e n. grup de persoane antrenate intr-o activitate comuna. ~ artistic. ~ stiintific. /<fr. collectif, lat. collectivus

COMPANIE ~i f. 1) grup de persoane unite prin relatii de prietenie. 2) Reuniune de persoane care isi petrec timpul liber impreuna; societate. 3) Intreprindere comerciala sau industriala cu un statut propriu; societate. [Art. compania; G.-D. companiei; Sil. -ni-e] /<fr. compagnie, engl. company

CONSTELATIE ~i f. 1) Ansamblu aparent de stele care prezinta o figura conventionala si stabila. 2) fig. grup de persoane ilustre unite in activitatea lor prin idei si scopuri comune; pleiada. [Art. constelatia; G.-D. constelatiei; Sil. -ti-e] /<fr. constella-tion, lat. constelatio, ~onis

CONVOI ~oaie n. 1) Grup de vehicule care fac aceeasi ruta. 2) grup de persoane care insoteste o ceremonie sau o personalitate; suita; alai; cortegiu; escorta. [Sil. con-voi] /<fr. convoi

CORP¹ ~uri n. 1) Organism considerat ca un tot anatomic si functional; trup. ◊ ~ neinsufletit cadavru. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla fata in fata. A face ~ comun cu cineva (sau cu ceva) a se asocia, a se solidariza cu cineva. 2) Parte a organismului omenesc fara cap si membre; trunchi; trup. 3) Partea principala a unui obiect, a unei constructii sau masini. ~ul navei. ◊ ~ de case ansamblu de cladiri, reunite prin ceva comun. 4) : ~ ceresc element al universului; astru. 5): ~ geometric corp, marginit de fete definite geometric. 6) : ~ delict dovada materiala a incalcarii legii. 7) Unitate cu care se masoara, in tipografie, marimea literelor. ~ de litera. 8) grup de persoane care formeaza o unitate profesionala. ~ didactic. ~ diplomatic. 9) Mare unitate militara formata din mai multe divizii. ~ de infanterie. 10) Totalitate a volumelor unei colectii de materiale referitoare la un anumit domeniu; corpus. ~ de legi. /<fr. corps, lat. corpus

CORTEGIU ~i n. grup de persoane care insoteste o ceremonie sau o personalitate; alai; suita; convoi; escorta. ◊ ~ funebru grup de oameni care conduc un mort spre cimitir. [Sil. -te-giu] /<it. corteggio, fr. cortege

COTERIE ~i f. grup de persoane unite in scopuri reprobabile; clica; gasca. Spirit de ~. /<fr. coterie

DELEGATIE ~i f. 1) Misiune data cuiva de a actiona sau de a vorbi in numele unui colectiv sau al unei institutii. 2) grup de persoane oficiale trimis undeva pentru indeplinirea unei misiuni speciale. 3) Document oficial prin care este delegat cineva. [Art. delegatia; G.-D. delegatiei; Sil. -ti-e] /<fr. delegation, lat. delegatio, ~onis

DEPUTATIE ~i f. 1) Functie de deputat. 2) Durata de exercitare a unei astfel de functii. 3) inv. grup de persoane trimis undeva pentru indeplinirea unei misiuni; delegatie; solie. [Art. deputatia; G.-D. deputatiei; Sil. -ti-e] /deputat + suf. ~ie

ESCORTA ~e f. 1) Grup de oameni inarmati care insotesc un detinut, pazindu-l sa nu evadeze. 2) grup de persoane care insotesc un demnitar sau o ceremonie; cortegiu; convoi; suita; alai. 3) Grup de nave sau avioane militare care escorteaza nave comerciale de transport sau de pasageri. [G.-D. escortei] /<fr. escorte

EXPONENT ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) persoana sau grup social care reprezinta si sustine ideile si interesele unei colectivitati. 2) mat. Simbol plasat in partea dreapta de sus a unei expresii numerice sau algebrice pentru a indica puterea la care trebuie ridicata cantitatea data. /<germ. Exponent, lat. exponens, ~ntis

FACTIUNE ~i f. grup de persoane unite pe baza unor interese politice comune (si care se manifesta de obicei prin violenta). [G.-D. factiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. faction, lat. factio, ~onis

FAMILIE ~i f. 1) grup de persoane inrudite prin casatorie sau prin sange care traiesc impreuna (sot, sotie, descendentii acestora). 2) Succesiune de generatii ce se trag dintr-un stramos; neam; semintie. ◊ ~ de limbi grup de limbi inrudite, care provin din aceeasi limba initiala. ~ de cuvinte totalitate a cuvintelor compuse si derivate formate de la radacina aceluiasi cuvant. 3) fig. Reuniune de oameni sau de popoare legate intre ele prin interese si idealuri comune. 4) biol. Categorie sistematica superioara genului si inferioara ordinului. [Art. familia; G. D. familiei; Sil. -li-e] /<lat. familia, fr. famille

MISIUNE ~i f. 1) Sarcina acordata cuiva in vederea realizarii unei actiuni. 2) Reprezentanta diplomatica a unui stat in alt stat. 3) grup de persoane (oficiale) trimis undeva cu un anumit scop; delegatie. 4) Organizatie de crestini care propaga religia crestina in statele cu alta credinta dominanta. [G.-D. misiunii; Sil. -si-u-] /<fr. mission, lat. missio, ~onis

NOI pron. pers., pers.¹ pl. (noua, ne, ni, (pe) noi, ne) 1) (indica grupul de persoane, in care se include si vorbitorul) ~ am fost la spectacol. ◊ ~ intre ~ in cercul nostru; numai intre noi; intre ai nostri. 2) (formele atone de dativ, inaintea verbului, au valoare de dativ posesiv) Orasul ne e frumos. 3) (se foloseste ca plural al modestiei, avand valoare de persoana¹ singular) (Noi) vom face totul. 4) inv. (in stilul oficial-administrativ se foloseste ca plural al autoritatii) Eu. Noi, domnitorul Moldovei... /<lat. nos

OPOZITIE ~i f. 1) Raport dintre lucruri sau situatii care coexista opunandu-se. 2) Re-latie dintre persoane cu idei sau interese opuse. 3) grup de persoane care se opun majoritatii. 4) Grup sau partid politic care se opune partidului aflat la putere. [G.-D. opozitiei; Sil. -ti-e] /<lat. oppositio, ~onis, fr. opposition, germ. Opposition

PARAZIT¹ ~ta (~ti, ~te) si substantival 1) (despre organisme vegetale si animale) Care are drept sursa de hrana un alt organism. Insecta ~ta. Ciuperca ~ta. 2) fig. (despre persoane sau grupuri sociale) Care nu lucreaza, traind din munca altora. /<lat. parasitus, germ. Parasit, fr. parasite

PLEIADA ~e f. 1) grup de persoane remarcabile care activeaza in acelasi domeniu, avand conceptii si scopuri comune. 2) chim. Grup de izotopi ai aceluiasi element chimic. 3) la pl. art. Ansamblu de stele din constelatia Taurului; Closca-cu-Pui. [G.-D. pleiadei; Sil. -ia-] /<fr. pleiade

PLEVUSCA ~ti si ~te f. 1) Peste dulcicol de talie mica, cu corpul alungit, acoperit cu solzi marunti, avand o dunga albastra-inchisa pe partile laterale. ◊ ~-de-balta peste dulcicol de talie mica, cu corpul plat, avand pe spinare si pe abdomen spini protectori. 2) Orice peste marunt. 3) fig. grup de persoane de mica importanta. [G.-D. plevustii; Pl. si plevuste] /pleava + suf. ~usca

PREZIDIU ~i n. grup de persoane alese de o asistenta pentru a prezida o intrunire publica. /<lat. praesidium, rus. prezidium

SECRETARIAT ~e n. 1) Organ care indeplineste functii de organizare si conducere curenta. ~ul O.N.U. 2) Serviciu, intr-o intreprindere sau intr-o organizatie, care se ocupa cu lucrul de cancelarie. 3) grup de persoane, de obicei alese, insarcinate sa elaboreze hotararea unei sedinte sau sa scrie procesul-verbal. ~ul conferintei. [Sil. se-cre-ta-ri-at] /<fr. secretariat

SECTA ~e f. 1) Comunitate religioasa care s-a separat de biserica oficiala. 2) fig. grup de persoane izolate, care sustin o doctrina filozofica, politica etc. /<lat. secta, fr. secte

SOCIETATE ~ati f. 1) Totalitate a oamenilor care traiesc impreuna si intre care exista anumite relatii bazate pe legi comune; colec-tivitate. 2) Organizatie (cu caracter national sau international) avand drept scop actiuni de interes comun. ~ stiintifica. ~ sportiva. 3) Intreprindere intemeiata pe investirea de capital de catre doua sau mai multe persoane, care desfasoara o activitate sociala sau lucrativa. 4) grup de persoane care isi petrec timpul liber impreuna; companie. [G.-D. societatii; Sil. -ci-e-] /<lat. societas, ~atis, fr. societe, it. societa

SOLIE ~i f. inv. 1) Functie de sol. 2) Mesaj adus de sol. 3) grup de persoane trimis undeva pentru indeplinirea unei misiuni speciale; delegatie. [G.-D. soliei] /sol + suf. ~ie

SUBCOMISIE ~i f. grup de persoane din cadrul unei comisii care examineaza numai unele chestiuni. /sub- + comisie

SUITA ~e f. 1) grup de persoane care insoteste o ceremonie sau un demnitar; alai; cortegiu; escorta; convoi. 2) Compozitie muzicala constand dintr-o serie de piese instrumentale unite intr-o opera de proportii mai mari. 3) Ansamblu de persoane sau de obiecte (materiale sau spirituale), care constituie o anumita succesiune. [Sil. su-i-] /<fr. suite

TABARA² ~ere f. 1) grup de persoane, partide sau state, aflat in opozitie cu alt grup. 2) pop. Grup mare de oameni. [G.-D. taberei] /<sl. taboru

TACAM ~uri n. 1) Totalitate de obiecte de care se serveste o persoana cand mananca; serviciu de masa. 2) Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare pentru realizarea unei actiuni sau indeletniciri. 3) inv. Grup de indivizi uniti in vederea unor scopuri suspecte; gasca; clan; cardasie; tagma; sleahta; banda;clica. 4) mai ales la pl. reg. Ansamblu de constructii auxiliare intr-o gospodarie. 5) pop. Totalitate a pieselor folosite pentru inhamarea unui cal; harnasament. 6) inv. grup de persoane care insotesc un demnitar; alai; cortegiu; escorta; suita. /<turc. takim

VOI pron. pers.² pl. (voua, va, vi, (pe) voi, va) 1) (indica grupul de persoane catre care se adreseaza vorbitorul) ~ plecati la cinema. 2) (formele atone de dativ, pe langa verb cu valoare posesiva) Luati-va cartile. 3) (se foloseste ca pronume de politete cu valoare de singular) Va rog sa hotarati singuri. /<lat. vos

CASCADOR, -OARE s.m. si f. 1. persoana special antrenata care se substituie unui actor (principal), de obicei in cursul filmarii unei scene de mare pericol. ♦ Acrobat care executa serii de cazaturi si sarituri (adesea in grup). 2. (Fam.) persoana cu o conduita usuratica, inconstanta. [< fr. cascadeur].

COMISIE s.f. 1. grup de persoane alese de o adunare sau numite de o autoritate in vederea hotararii si executarii unor sarcini sociale. 2. (Jur.) Savarsire a unei actiuni oprite de lege. [Gen. -iei, var. comisiune s.f. / cf. fr. commission, rus. komissiia, it. commissione, lat.med. commissio].

DELEGATIE s.f. 1. Misiune sau insarcinare data cuiva de a actiona intr-un anumit fel in numele celui care i-a incredintat-o. 2. Act prin care cineva este desemnat ca delegat. 3. grup de persoane care au de indeplinit (sau sunt insarcinate cu) o misiune speciala. [Gen. -iei, var. delegatiune s.f. / cf. fr. delegation, lat. delegatio].

MAFIE s.f. 1. Organizatie terorista secreta criminala din Sicilia si S.U.A. care tinde sa se substituie puterii publice printr-o forma primitiva de judecata si de pedeapsa, exercitata in favoarea unor persoane private. 2. grup, asociatie de persoane unite pentru a-si satisface prin orice mijloace interesele private, chiar impotriva celor publice. [Gen. -iei, acc. si mafie, scris si maffie. / < it. mafia].

STAFF s.n. (Anglicism) grup de persoane cu o anumita misiune (de conducere), sub directia unui sef. [Pl. -furi. / < engl. staff – baston, simbol al autoritatii].

COMUNITATE s. f. 1. caracterul a ceea ce este comun mai multor persoane sau grupuri sociale. 2. grup de oameni cu interese, credinte, obiceiuri, norme de viata comune; colectivitate, societate. ◊ totalitatea organismelor vegetale care ocupa o anumita zona geografica, avand relatii reciproce. (<lat. communitas, dupa fr. communaute, it. comunita)

CONVIVIALITATE s. f. optiune pentru mese care reunesc mai multi convivi; (p. ext.) ansamblu de relatii de toleranta intre persoane sau grupuri apartinand aceleiasi societati. (<fr. convivialite, engl. conviviality)

COMPANIE¹ s.f. Insotire, tovarasie. ◊ (In trecut) Dama de companie = persoana angajata (intr-o familie burgheza) pentru a ingriji o persoana batrana sau bolnava. 2. grup de persoane care-si petrec timpul impreuna, care se distreaza impreuna. 3. Societate pentru exploatarea tinuturilor coloniale. ♦ Intreprindere comerciala (de tip capitalist) recunoscuta de legi ca persoana juridica; societate comerciala. [Pl. -ii, gen. -iei. / < fr. compagnie, it. compagnia].

COTERIE s.f. grup de persoane care urmaresc scopuri ascunse; gasca, clica. [Gen. -iei. / < fr. coterie].

DISIDENTA s.f. Deosebire de opinii (fata de o majoritate); sciziune, schisma; dezacord. ♦ grup de persoane care sustin o parere diferita de aceea a majoritatii; sciziune care ia nastere in urma unei asemenea situatii. [Var. dizidenta s.f. / cf. fr. dissidence, lat. dissidentia].

ORGAN s.n. 1. Parte a corpului, a unui organism care indeplineste una sau mai multe functii vitale sau utile vietii. 2. Piesa componenta a unei masini sau a unui mecanism. 3. (Fig.) Instrument, mijloc de actiune, de comunicare; (p. ext.) publicatie, ziar. 4. grup de persoane numite sau alese in conducerea unei organizatii politice sau administrative. [Cf. lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ].

AUTODISCIPLINARE s. f. actiune educativa exercitata asupra cuiva de catre persoana sau grupul social respectiv. (< auto¹- + disciplinare)

PANEL¹ s. n. 1. metoda de investigatie repetitiva in stiintele social-istorice, in cercetarile de marketing etc. pentru urmarirea evolutiei unui fenomen prin solicitari de informatii, la intervale stabilite in prealabil, de la aceleasi grupuri de persoane, unitati de desfacere etc. ◊ reuniune-dezbatere. 2. semifabricat dintr-o placa de lemn cu miez de sipci incheiate intre doua foi de furnir, servind la fabricarea mobilei etc. (< germ. Paneel, /1/ engl. panel)

RENGA, poeme japoneze inlantuite, formate din 31 de silabe in grupe de cate 5, 7, 5 si 7, 7, la care isi aduc de obicei contributia doi poeti. Genul literar a cunoscut o deosebita inflorire intre sec. 13 si 16, atingand punctul culminant in sec. 15. In zilele noastre se considera ideal un grup de 7-8 persoane care sa compuna aproximativ 100 de strofe. Regulile de compozitie sunt stricte, deoarece importanta nu este legatura, ci efectul general creat de poem. Se aleg teme traditionale cum ar fi: particularitati ale anotimpurilor, florile de cires, luna plina, dragostea etc.

COERCITIE (‹ fr., lat.) s. f. Constringere; relatie in cadrul careia o persoana, un grup sau o institutie, folosind diferenta de putere, isi impune ideile si vointa altei persoane sau colectivitati. ♦ (Dr.) Masura de constringere folosita de organele statului pentru a determina o persoana sa-si indeplineasca o obligatie. ◊ C. consta din aplicarea unei pedepse privative de libertate, amenda sau lipsirea de unele drepturi.

PARTENER, -A, parteneri, -e, s. m. si f. Fiecare dintre participantii la o competitie sportiva, la un joc etc., considerat in raport cu ceilalti participanti. ♦ Fiecare dintre persoanele care formeaza impreuna un cuplu, un grup, o societate, o asociatie etc., considerata in raport cu celelalte persoane din cuplu, grup etc. ♦ Cel care interpreteaza pe scena, in film etc., impreuna cu altul, un numar de program, o scena dintr-o piesa etc., considerat in raport cu celalalt interpret. – Din fr. partenaire.

ARAUCAN, -A, araucani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La pl.) grup de indieni din Chile si Argentina; (si la sg.) persoana apartinand acestui grup. 2. Adj. Care apartine araucanilor (1), privitor la araucani. [Pr.: -ra-u-] – Din fr. Araucan.

PIRATERIE, piraterii, s. f. Fapta prin care membrii echipajului unui vas, prin amenintari si violenta, rapesc un alt vas ori bunurile sau persoanele aflate pe bordul lui; infractiune savarsita de autorii acestei fapte. ♦ Piraterie aeriana = (infractiune care consta in) acte de amenintare si violenta savarsite de o persoana sau un grup inarmat asupra echipajului unui avion in scopul schimbarii itinerarului acestuia. – Din fr. piraterie.

ETEROSUGESTIE, eterosugestii, s. f. Sugestie provocata unei persoane sau unui grup de catre alta persoana. – Cf. heterosuggestion.

TANDEM, tandemuri, s. n. 1. Bicicleta pentru doua persoane, cu doua sei asezate una in spatele celeilalte, actionata de doua perechi de pedale. 2. Cilindru compresor mecanic cu doi tavalugi, egali ca marime, ca forma si ca greutate. 3. Sistem tehnic actionat din doua sau mai multe puncte situate pe directia miscarii intregului sistem pe directia miscarii elementului conducator al mecanismului motor. ♦ Masina-unealta cu mai multe posturi de lucru pentru operatii succesive de prelucrare a aceleiasi piese. 4. Fig. grup de doua persoane (nedespartite). – Din fr. tandem.

COLECTIV, -A, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezulta din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care apartine tuturor; comun, obstesc, social. 3. Care se refera la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumeste prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un intreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care da unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipa. Colectiv de redactie. Colectiv de catedra. ♦ P. gener. grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (Iesit din uz) Cooperativa Agricola de Productie. – Din fr. collectif, lat. collectivus.

COLONIE¹, colonii, s. f. 1. (In antichitate) Cetate sau oras intemeiat, in scopuri comerciale sau strategice, de fenicieni, de greci sau de alte popoare pe teritorii straine. ♦ Oras intemeiat de romani in tinuturile cucerite, avand rol economic, administrativ si militar. 2. Teritoriu ocupat si administrat de o natiune straina si care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc. 3. grup compact de persoane (de aceeasi origine) asezat intr-o tara sau intr-o regiune a unei tari si care provine din imigrare sau din stramutare. 4. grup de copii trimisi la odihna in statiuni climaterice sau balneare; loc unde este gazduit acest grup de copii. 5. grup de animale din aceeasi specie, care duce viata in comun. Colonie de corali. ◊ Colonie microbiana = grup de bacterii aflat in cultura pe medii sociale, vizibil cu ochiul liber, derivat dintr-un germen unic sau dintr-un numar redus de germeni care s-au inmultit pe loc. – Din fr. colonie, lat. colonia.

TRINITATE s. f. (In religia crestina) Treimea divina; Sfanta Treime. ♦ grup de trei persoane, de trei lucruri etc. care formeaza o unitate. – Din fr. trinite, lat. trinitas, -atis.

TRIO, triouri, s. n. 1. Compozitie sau parte dintr-o compozitie muzicala scrisa pentru trei voci sau pentru trei instrumente; grupul celor trei executanti sau al celor trei instrumente care executa o asemenea compozitie. ♦ Partea de la mijloc, mai melodioasa si mai linistita, a unor compozitii muzicale. 2. (Fam.) grup de trei persoane (care se afla mereu impreuna). – Din it., fr. trio.

REZERVA, rezerv, vb. I. Tranz. A pastra ceva pentru cineva sau pentru ceva; a pune deoparte, a retine, a opri. (Refl.) Ma rezerv pentru banchet. ◊ Expr. A-si rezerva dreptul = a-si pastra pentru sine dreptul de a... ♦ (Mai ales la pasiv) A atribui, a destina exclusiv (sau special) unei persoane sau unui grup. ♦ A destina (exclusiv) pentru un anumit scop. ♦ Fig. A harazi, a meni. – Din fr. reserver.

COMPANIE¹, companii, s. f. 1. Tovarasie, insotire. ◊ Dama (sau doamna) de companie = persoana angajata sa ingrijeasca de o persoana batrana sau bolnava sau ca sa-i tina de urat. 2. grup mic de persoane care-si petrec vremea impreuna; societate. 3. Mare intreprindere constituita sub forma de societati (industriale, comerciale, de transport). – Din fr. compagnie.

COTERIE, coterii, s. f. grup restrans de persoane care urmaresc scopuri ascunse, egoiste si care urzesc intrigi si alte actiuni reprobabile; gasca, clica. – Din fr. coterie.

COLONIE ~i f. 1) (la fenicieni si la grecii antici) Cetate sau oras, intemeiat in scopuri militare sau comerciale, pe un teritoriu strain. 2) Tara, de obicei slab dezvoltata, aflata sub dominatia politica si economica a altui stat. 3) grup compact de persoane de aceeasi nationalitate, care locuiesc intr-o tara straina sau in alt oras. 4) Asezamant pentru reeducarea prin munca. ~ de copii. 5) grup de animale din aceeasi specie care traiesc in comun. ~ de corali. [Art. colonia; G.-D. coloniei; Sil. -ni-e] /<fr. colonie, lat. colonia

CONTINGENT¹ ~e n. 1) Totalitate de persoane nascute in acelasi an si luate la evidenta comisariatelor militare. 2) Efectiv de recruti incorporati in acelasi an pentru serviciul militar. 3) An de recrutare; leat. 4) grup omogen de persoane. /<fr. contingent, lat. contingens, ~ntis

HAITA ~e f. 1) Multime de indivizi din aceeasi specie care umbla impreuna (dupa prada). ~ de caini. ~ de lupi. 2) fig. fam. grup neorganizat de persoane care incalca legile si normele de conduita, aruncandu-se asupra cuiva (ca o multime de caini sau de lupi). /<ung. hajto

OLIGARHIE ~i f. 1) Forma de conducere statala in care puterea politica si economica apartine unui grup restrans de persoane privilegiate. 2) Stat cu o astfel de forma de guvernamant. [G.-D. oligarhiei] /<ngr. oligarhia, fr. oligarchie

PERECHE ~i f. 1) grup de doua obiecte de acelasi fel intrebuintate impreuna. O ~ de ciorapi. 2) grup de doua persoane de s*x opus aflate intr-o anumita legatura; cuplu. O ~ de dansatori. O ~ aleasa. 3) grup de doua animale de aceeasi specie. O ~ de gaini. O ~ de boi. 4) Fiecare dintre elementele care alcatuiesc asemenea grupuri. Aceasta ti-i ~ea. 5) Obiect compus din doua parti simetrice, unite intre ele si formand un intreg. O ~ de foarfece. ◊ O ~ de carti un pachet de carti de joc. 6) la pl. Cate doi. A merge ~. 7) persoana care se potriveste dupa anumite calitati altei persoane. ◊ Fara ~ fara seaman; unic in felul sau. A-i fi cuiva ~ a se potrivi cu cineva. [G.-D. perechii] /<lat. paric[u]la

TRIO ~uri n. 1) Ansamblu muzical format din trei executanti (vocalisti sau instrumentisti); tertet. 2) Compozitie muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu; tertet. 3) fam. iron. grup de trei persoane nedespartite, unite prin interese sau gusturi comune. [Art. trioul] /<it., fr. trio

DUEL s.n. Lupta cu armele intre doua persoane, data in prezenta unor martori fixati dinainte, in vederea lamuririi unui diferend. ♦ (Fig.) Lupta intre doua persoane, intre doua grupuri. [Pron. du-el. / cf. fr. duel, it. duello, lat. duellum – razboi].

companie (-ii), s. f. – 1. Subunitate militara mai mare decit plutonul si mai mica decit batalionul. – 2. Tovarasie, insotire. – 3. grup mic de persoane care isi petrec vremea impreuna, societate. Mare intreprindere constituita sub forma de societati. – Var. (inv.) cumpanie. Mr. cumbanie. It. compagnia (sec. XVIII) si apoi din fr. compagnie. S-a specializat in companie „companie militara” si companie, cu toate celelalte sensuri ale cuvintului sp. sau fr. – Der. companist, s. m. (inv., negustor asociat companiei comerciantilor greci din Trans., sec. XVIII); companion, s. m. (tovaras), inv.

BRELAN s. n. 1. (la unele jocuri de carti) grup de trei carti de valoare egala, dar de culori diferite, la acelasi jucator. 2. (fig.) grup de trei persoane, lucruri etc. care formeaza o unitate. (< fr. brelan)

CVARTET s. n. 1. elem. cuartet. 2. (fam.) grup de patru persoane. (< it. quartetto, fr. quartette)

TRIO s. n. 1. compozitie muzicala scrisa pentru trei voci sau instrumente. ◊ sectiune mediana a unor forme tripartite (scherzo, menuet, mars etc.) 2. formatie instrumentala din trei interpreti. 3. (fam.) grup de trei persoane. 4. (tehn.) laminor ~ = laminor cu trei cilindri. (< it., fr. trio)

TRIPLETA s. f. 1. bicicleta cu trei locuri. 2. grup de trei jucatori care fac parte din inaintarea unei echipe de fotbal, de rugbi etc. ◊ (p. ext.) grup de trei persoane care actioneaza impreuna. (< fr. triplette)

XENOFOBIE (< fr.; {s} xeno- + gr. phobos „frica”) s. f. Atitudine de teama, de respingere si ura fata de persoanele straine, de grupul etnic din care face parte acestea.

ADUNARE, adunari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aduna si rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operatii aritmetice, care consta in totalizarea mai multor numere intr-unul singur. 3. Intrunire a mai multor persoane in scopul discutarii unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituanta = adunare alcatuita din reprezentanti alesi in vederea votarii sau modificarii unei constitutii. Adunare legislativa = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunta prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare nationala = a) organ suprem al puterii de stat in unele tari; b) organ de stat cu functii legislative sau consultative. Adunare generala = adunare cu participarea generala a membrilor in anumite organizatii, intreprinderi etc. 4. Concentrare a unor fiinte intr-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjectie) Semnul dat pentru strangerea intr-o formatie ordonata a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colectie (de texte). 7. (Inv. si reg.) Petrecere. – V. aduna.

MAZUR, mazuri, s. m. (Reg.; mai ales la pl.) persoana care apartinea unui grup etnic polonez din regiunile Mazuria si Mazovia. – Din ucr. mazur, pol. Mazur.

NEUTRALITATE s. f. Situatie, atitudine a unui stat care nu se amesteca in conflictul dintre doua sau mai multe state, care nu participa la pacte sau la aliante militare si intretine relatii pasnice cu fiecare stat beligerant in parte; p. ext. stare, atitudine neutra (1) a unei persoane sau a unui grup social. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neutralite.

CALAUZA¹ ~e f. 1) persoana care conduce un grup de turisti sau de vizitatori, dand explicatiile necesare; ghid. 2) fig. Indrumator (persoana, invatatura, teorie etc.) in viata sau intr-un domeniu de activitate. [G.-D. calauzei; Sil. -la-u-] /<turc. kilavuz, ngr. kalauzis

CONTRACT ~e n. 1) Acord stabilit intre doua persoane sau intre doua grupuri sociale; conventie. 2) Tratat international cu caracter bilateral sau multilateral; conventie. /<fr. contract, lat. contractus

CONVENTIE ~i f. 1) Acord stabilit intre doua persoane sau intre doua grupuri sociale; contract. 2) Tratat international cu caracter bilateral sau multilateral; contract. 3) Principiu admis in mod tacit si ipotetic pentru comoditatea descrierii sistematice. 4) mai ales la pl. Obiect statornicit pe baza de experienta (mai mult sau mai putin indelungata); practica uzuala; uzanta. [Art. conventia; G.-D. conventiei; Sil. -ti-e] /<fr. convention, lat. conventio, ~onis

DIRIJOR ~i m. 1) persoana (cu studii speciale) care dirijeaza o orchestra sau un cor. 2) fig. persoana care dirijeaza un grup de oameni intr-o actiune colectiva. /a dirija + suf. ~or

GHID¹ ghizi m. persoana care conduce un grup de turisti sau de vizitatori, dand explicatiile necesare; calauza. /<fr. guide

OPORTUNISM n. 1) Atitudine (sau po-litica) a unei persoane sau a unui grup social, care, pentru a-si atinge scopul, adopta dupa imprejurari, principii si opinii diferite; conformism. /<fr. opportunisme

PARAZITISM n. 1) Mod de viata al unui organism parazit. 2) Stare a unei persoane sau a unui grup social care duce o viata de parazit. /<fr. parasitisme

SUITA s.f. 1. grup care intovaraseste o persoana importanta; alai. 2. (Muz.) Ciclu de piese muzicale instrumentale cu caracter variat. 3. Serie, sir de idei, de reprezentari etc. [Pron. su-i-. / < fr. suite, cf. lat.t. secuta < sequi – a urma].

CLIVAJ s. n. 1. proprietatea unor minerale sau roci de a cliva. 2. divizare a zigotului in blastomere. 3. (psih.) scindarea persoanei sau coexistenta unor grupuri asociative distincte. ◊ (fig.) separare; fisura. (< fr. clivage)

VANDAL, vandali, s. m. 1. persoana care facea parte din grupul de triburi de origine germanica care au coborat in sec. V de pe tarmul Marii Baltice ajungand pana in nordul Africii unde au intemeiat un regat si de unde au patruns in Roma, jefuind crunt si distrugand numeroase valori culturale si artistice ale antichitatii. 2. Fig. Om necivilizat, barbar, care distruge valori culturale si artistice. – Din fr. vandale.

MORAVURI s. n. pl. Totalitatea obiceiurilor si deprinderilor unui popor, ale unui grup social sau ale unei persoane; conduita morala, moralitate. Bunele moravuri = decenta in comportare. – Din naravuri (refacut dupa lat. mos, moris).

SEMIT, -A, semiti, -te, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. persoana care face parte din grupul de popoare, apropiate intre ele prin limba si prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul si estul Africii, caruia ii apartin astazi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care apartine semitilor (1), privitor la semiti; semitic. – Din fr. semite.

FALANGA² ~ge f. 1) (in Grecia antica) Formatie de lupta constituita dintr-o unitate compacta de pedestrasi inarmati cu lanci. 2) (in doctrina unor socialisti utopici) Comuna de munca, conceputa ca baza a societatii. 3) (in Spania franchista) grupare politica si paramilitara de orientare fascista. 4) grup compact si omogen de persoane care lupta pentru o cauza comuna. /<fr. phalange

STOL ~uri n. 1) Multime de pasari zburatoare din aceeasi specie, adunate impreuna. ~ de vrabii. ◊ In ~ uri a) randuri-randuri; b) in gramezi. 2) grup numeros si neorganizat de persoane. 3) fig. Multime, gramada de lucruri de acelasi fel. /<ngr. stolos

COLEGIU s.n. 1. (Ant.) grup (de cel putin trei persoane) insarcinat cu o anumita functie publica. ♦ grup care formeaza organul de conducere si de indrumare al unui periodic, al unei lucrari, carti etc., al unei institutii etc. 2. Corp sau asociatie a unor persoane care au aceeasi profesiune sau aceeasi demnitate. 3. Categorie electorala care ingloba, in trecut, cetatenii cu aceeasi avere sau de acelasi rang social. 4. Institutie de invatamant public asemanatoare liceului, cu o organizare speciala. [Pron. -giu. / < fr. college, cf. it. collegio < lat. collegium – confrerie, tovarasie].

grup s.n. 1. Ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de notiuni; gramada. ◊ grup social = colectivitate de indivizi intre care exista relatii sociale determinate, se supun acelorasi norme de comportament si urmaresc un tel comun. 2. (Mat.) Multime in care se defineste o lege de compunere care asociaza la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. Ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau functional. [< fr. groupe, cf. it. gruppo].

SEMIT, -A s.m. si f. persoana care face parte din grupul de popoare carora le apartin arabii, evreii etc. [< fr. semite].

COLEGIU s. n. 1. (in Roma antica) grup (de cel putin trei persoane) insarcinat cu o anumita functie publica. 2. organ de conducere colectiva si de indrumare a unui periodic, a unei lucrari, carti etc., a unei intreprinderi sau institutii. 3. corp sau asociatie a unor persoane care au aceeasi profesie sau aceeasi demnitate. ◊ (jur.; in unele tari) colectiv de judecatori in cadrul organizarii interne a instantei supreme sau cu atributii speciale pe langa unele organe de jurisdictie. ♦ ~ de avocati = colectiv al avocatilor dintr-o unitate administrativ-teritoriala. 4. ~ de partid = organ care controleaza modul in care se respecta prevederile statutului cu privire la disciplina si morala de partid etc. 5. (in trecut) categorie electorala care ingloba cetatenii cu aceeasi avere sau cu acelasi rang social. 6. institutie de invatamant public asemanatoare liceului, cu o organizare speciala. 7. ~ de redactie = organ consultativ pe langa redactorul-sef al unei publicatii; comitet de redactie. (< lat. collegium, fr. college)

DIADA s. f. 1. principiu metafizic al dualitatii, la filozofii antici greci, opus monadei. 2. (in psih. sociala) orice relatie dintre doua persoane, sub raportul interactiunii. 3. (mat.) grup de doua marimi legate cu ocazia aceleiasi operatii. 4. (biol.) cele doua celule rezultate din prima diviziune meiotica. 5. (in versificatie) grup armonic de doua vocale. (< fr. dyade)

grup s. n. 1. ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de notiuni cu insusiri asemanatoare; ceata. o~ social = colectivitate de indivizi intre care exista relatii sociale determinate, se supun acelorasi norme de comportament si urmaresc un tel comun; ~ de armate = mare unitate operativ-strategica din mai multe armate. 2. (mat.) multime in care se defineste o lege de compunere care asociaza la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau functionale. ♦ ~ sanitar = incapere prevazuta cu closet, chiuveta etc. (< fr. groupe)

PSIHOLOGIE s. f. 1. stiinta care studiaza psihicul, legitatea proceselor si a insusirilor psihice ale persoanei. 2. totalitatea fenomenelor psihologice de grup care se manifesta intr-o comunitate sociala data. ◊ disciplina care studiaza fenomenele de constiinta sociala; psihosociologie. 3. totalitatea proceselor psihice care conditioneaza o activitate. 4. ~ animala = zoopsihologie. (< fr. psychologie)

TRINITATE s. f. 1. Sfanta Treime. 2. grup de trei divinitati, trei persoane sau lucruri care formeaza o unitate. (< fr. trinite, lat. trinitas)

pereche (perechi), s. f. – 1. grup de doua obiecte sau persoane. – 2. Tovaras; sot. – 3. Obiect alcatuit din doua parti identice si simetrice. – 4. (Adj.) Par, multiplu de doi. – Var. pareche. Mr. pareacl’e, megl. parecl’a. Lat. paricula (Diez, I, 306; Puscariu 1266; Candrea-Dens., 1332; REW 6240); cf. it. parecchio, prov. parelh, fr. pareil, sp. parejo, port. parelho. – Der. nepereche, adj. (impar); imperechia, vb. (a forma un cuplu; inv., a opune, a infrunta; a uni, a combina); imperechetura, s. f. (inv., discordie, vrajba); desperechia, vb. (a decupla, a lasa fara pereche).

GHID, -A, (1) ghizi, -de, s. m. si f., (2) ghiduri, s. n. 1. S. m. si f. persoana care conduce si indrumeaza un grup de turisti, un grup de vizitatori ai unei expozitii etc., dandu-le explicatiile necesare; calauza, cicerone. 2. S. n. Carte cuprinzand informatii de calatorie, harti, planuri, indrumari etc. necesare unui turist pentru orientarea intr-o tara, intr-o regiune, intr-un muzeu etc. 3. S. n. (In sintagma) Ghid de unde = mediu¹ (3) in care are loc propagarea ghidata a unui fascicul de unde electromagnetice. – Din fr. guide.

PIONIER, -A, pionieri, -e, subst. 1. S. m. si f. (Iesit din uz) Membru al organizatiei de masa a elevilor de 7-14 ani, care avea ca scop educarea comunista a elevilor. 2. S. m. si f. persoana care face parte dintr-un grup (de colonisti sau de emigranti) care pune bazele unei vieti civilizate intr-un tinut nelocuit. ♦ Fig. persoana care lucreaza cea dintai intr-un domeniu nou, inca necercetat, care pune bazele unei metode noi, unei activitati noi; deschizator de drumuri intr-un domeniu oarecare de activitate. 3. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregatita special pentru a executa constructiile necesare operatiilor militare, barajele de mine etc. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pioner, -a subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

PARIA m. invar. 1) (in India) persoana aflata in afara castelor si lipsita de orice drepturi. 2) grup social format din astfel de persoane. 3) fig. persoana sau colectivitate desconsiderata si repudiata. [Sil. -ri-a] /<fr. paria

ROM² ~i m. pop. persoana care face parte dintr-un grup etnic originar din India, raspandit aproape in toata lumea, ducand (in unele zone) o viata seminomada; tigan. /< tig. rom

SEMIT² ~ta ( ~ti, ~te) m. si f. (in vechea clasificare etnografica) persoana care face parte dintr-un grup de popoare, inrudite prin limba, din sud-vestul Asiei si nord-estul Africii (arabi, evrei, sirieni etc.). /<fr. semite

SLAV¹ ~a (~i, ~e) m. si f. persoana care face parte din marele grup de popoare inrudite din Europa, divizat in trei ramuri: de est (rusii, ucrainenii, bielorusii), de vest (polonezii, cehii, slovacii etc.) si de sud (bulgarii, sarbii, croatii, slovenii etc.). /<fr. Slave

TIGAN ~i m. 1) persoana care face parte dintr-un grup etnic originar din India, raspandit aproape in toata lumea, ducand (in unele zone) o viata seminomada; rom. ◊ A se muta ca ~ul cu satra (sau cu cortul) a se muta foarte des; a nu avea un loc stabil de trai. A se deprinde ca ~ul cu scanteia (sau cu ciocanul) a se deprinde cu greutatile, cu nevoile. A se ineca ca ~ul la mal a suferi o nereusita tocmai la sfarsitul unei actiuni. Tot ~ul isi lauda ciocanul se spune despre o persoana care se lauda (fara motiv) cu ce are. Calea ~ului Calea Lactee. 2) pop. iron. persoana bruneta. 3) peior. persoana cu apucaturi urate. /<bulg. tiganin

GHID, -A I s. m. f. persoana care conduce si indrumeaza un grup de turisti, de vizitatori ai unui muzeu etc.; cicerone. II. s. n. 1. brosura, carte care contine informatii cu privire la anumite muzee sau locuri demne de vizitat. 2. ~ de unde = mediu in care are loc propagarea ghidata a undelor electromagnetice. (< fr. guide)

SAMOED (‹ fr.) s. m. si f., adj. persoana care face parte dintr-un grup de populatii de origine mongola, care traiesc in grupuri dispersate in Siberia de Nord, de la tarmul M. Albe pana in pen. Taimir. Sunt crescatori de reni si vanatori, in trecut seminomazi, samanisti. Principalele ramuri: neneti, eneci si nganasani. Autodenumire: samodi.

CAPETENIE, capetenii, s. f. persoana care se afla in fruntea unui grup; conducator, sef, comandant. ◊ Loc. adj. De capetenie = de frunte, principal; fundamental. [Var.: (reg.) capitenie s. f.] – Cap¹ + suf. -enie.

ROBIE, robii, s. f. 1. Stare, conditie sociala de rob (1). 2. Stare de dependenta politica, sociala si economica in care sunt tinute o tara, un grup social, un individ. 3. (Pop.) Mentinerea unei persoane in temnita; p. ext. inchisoare, temnita. – Rob + suf. -ie.

ELECTOR, -OARE, electori, -oare, subst. 1. S. m. si f. persoana care are mandat din partea unui grup de oameni sa aleaga prin vot pe cineva. ♦ (Inv.) persoana care reusea sa obtina un mare numar de voturi pentru partidul sau. 2. S. m. (In Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop facand parte din colegiul care alegea pe imparat. – Din fr. electeur, lat. elector.

BICICLIST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. persoana care merge cu bicicleta; ciclist. Un grup de zece ~sti. [Sil. -ci-clist] /<fr. bicycliste

CAPETENIE ~i f. pop. persoana care se afla in fruntea unui grup. ◊ De ~ de prima importanta, de frunte; principal. [Art. capetenia; G.-D. capeteniei; Sil. -ni-e] /cap + suf. ~enie

CONTRAMARCA s. f. 1. parte a unui bilet de spectacol care ii ramane spectatorului. ◊ (p. ext.) semn distinctiv remis la o escala calatorilor in tranzit. 2. bilet justificativ remis fiecarei persoane care participa la o calatorie in grup pentru a-i permite accesul in mijlocul de transport. (< fr. contremarque)

ASIMILATOR, asimilatori, s. m. persoana care urmareste asimilarea fortata a unui grup social sau national, a unei culturi etc. – Din asimila + suf. -tor.

CAPETENIE, capetenii, s. f. persoana care se afla in fruntea unui grup; conducator, sef, comandant. ◊ Loc. adj. De capetenie = de frunte, principal. [Var.: (reg.) capitenie s. f.] – Din capete (pl. lui cap) + suf. -enie.

COMPACT ~ta (~ti, ~te) 1) Care este format din elemente coerente; constituit din elemente strans legate intre ele. 2) (despre multimi, grupuri de oameni) Care este format din multe persoane stranse la un loc. Populatie ~ta. In randuri ~te. 3) fig. (despre intuneric) Care este lipsit de lumina; care nu are nici un loc luminos. /<fr. compact, lat. compactus

FORTA ~e f. 1) Capacitate a fiintelor vii de a depune un efort fizic sau intelectual. 2) Ansamblu de capacitati fizice sau morale. 3) persoana inzestrata cu multa energie si putere; autoritate. 4) grup politic sau social care are o influenta deosebita asupra maselor. ◊ ~e armate (sau militare) armata. 5) Capacitate de rezistenta. 6) Intensitate de actiune. ~a vantului. 7) Putere de constrangere. A recurge la ~. 8) Caracter irezistibil. ~a obisnuintei. 9) fiz. tehn. Cauza care poate modifica starea de repaus sau de miscare a unui corp. [G.-D. fortei] /<fr. force, lat. fortia

VOSTRU¹ voastra (vostri, voastre) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale inlocuieste numele obiectului posedat de persoana carei i se adreseaza cineva si de grupul din care face parte). ◊ Ai vostri cei apropiati voua. /<lat. voster

vostru (voastra), adj. pos. – Care apartine sau se refera la persoana careia i se adreseaza vorbitorul si la grupul din care acesta face parte. – Mr., megl., istr. vostru. Lat. voster, forma vulgara in loc de vester (Puscariu 1919; REW 9279; Rosetti, I, 59), cf. vegl. vestro, it. vostro, prov., cat., v. fr. vostre, fr. votre, sp. vuestro, port. vosso.

PARIA¹ s. m. 1. (In India, in conceptia brahmanilor) persoana care se afla in afara castelor si care este lipsita de orice drepturi; p. ext. grup social din care face parte o astfel de persoana. 2. Fig. persoana sau colectivitate urgisita, dispretuita, careia nu i se recunoaste nici un drept. [Pr.: -ri-a] – Din fr., it. paria.

COR¹, coruri, s. n. 1. grup de cantareti care executa impreuna o compozitie muzicala. ◊ Loc. adv. In cor = (toti) deodata, in acelasi timp, impreuna. ◊ Expr. A face cor cu altii = a face cauza comuna cu altii, a se solidariza cu altii (in scopuri rele). ♦ Compozitie muzicala destinata sa fie cantata de mai multe persoane; executarea unei astfel de compozitii. 2. (In teatrul antic) grup de actori care luau parte la desfasurarea actiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimand, prin cantec, recitare, mimica sau dans, opinia publica; p. ext. versurile cantate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor.

PIRANDA ~e f. pop. 1) persoana de s*x feminin care face parte dintr-un grup etnic originar din India, raspandit aproape in toate tarile europene, ducand in unele locuri o viata seminomada; tiganca. 2) Sotie a tiganului. /<tig. pirando

CIVIL, -A adj. 1. Privitor la cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ◊ Drept civil = ramura a dreptului care se ocupa cu conditiile persoanelor, raporturile lor de familie si diferite legaturi juridice care dau nastere la drepturi, obligatii etc.; cod civil = totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile de drept civil; stare civila = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; ofiter al starii civile = delegat al puterii de stat insarcinat cu incheierea actelor de stare civila; parte civila = partea care pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. Care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ◊ Razboi civil = conflict armat pentru putere intre doua grupuri adverse din acelasi stat. // s.m. si f. persoana care nu face parte din armata. [Var. tivil, -a adj., s.m.f. / < lat. civilis, cf. it. civile, fr. civil].

CIVIL, -A I. adj. 1. care priveste pe cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ♦ drepturi e = drepturi de care se bucura o persoana (fizica sau juridica), reglementate si recunoscute ca atare; drept ~ = ramura a dreptului care studiaza si reglementeaza raporturile juridice existente intre persoanele fizice si juridice dintr-un stat; stare ~a = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; parte ~a = persoana care, intr-un proces, pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ♦ razboi ~ = conflict armat pentru putere intre grupuri adverse din acelasi stat. II. s. m. f. persoana care nu face parte din armata. (< fr. civil, lat. civilis)

PARTIDA s. f. 1. desfasurare completa a unui joc. ◊ indeletnicire placuta in grup, organizata din timp. 2. (proiect de) casatorie; (p. ext.) persoana vizata. 3. sistem de contabilitate pe categorii de operatii economice. ◊ cont. 4. cantitate de marfuri vandute sau cumparate o data. 5. (muz.) parte dintr-o compozitie executata de unul dintre membrii unui ansamblu sau de un grup la unison; grup de instrumente din aceeasi familie, apartinand unui ansamblu, care executa aceasta parte. (< ngr. partida, it. partita)

SOCIETATE s. f. 1. ansamblu unitar, sistem organic inchegat de relatii intre oameni, istoriceste determinate, al caror fundament il constituie relatiile de productie. ◊ formatiune social-economica. ◊ grup (organizat) in care traiesc unele fiinte. 2. asociatie de persoane organizata potrivit unui anumit scop. 3. categorie sociala; cerc limitat de oameni. ◊ anturaj; companie. 4. asociatie intre oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital social si in vederea unor profituri comune. 5. organizatie cu caracter (inter)national, obstesc etc. care are drept scop promovarea unor idei sau actiuni de interes general. (< fr. societe, lat. societas)

PRIMUS INTER PARES (lat.) primul intre egali – persoana cea mai inzestrata sau mai onorata intr-un grup relativ omogen.

OPOZANT, -A, opozanti, -te, s. m. si f. 1. Oponent. 2. (In tarile cu regim parlamentar) persoana care face parte dintr-un partid sau dintr-un grup politic de opozitie. ◊ (Adjectival) Ziar opozant. – Din fr. opposant.

COMANDANT, comandanti, s. m. persoana care comanda o unitate militara, un vas, o garnizoana etc. ◊ Comandant suprem = a) functie de comandant al fortelor armate ale unui stat, indeplinita fie de ministrul fortelor armate, fie de catre seful statului; persoana care indeplineste aceasta functie; b) functie de comandant al fortelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales in timp de razboi; persoana care indeplineste aceasta functie. (Inv.) Comandant al pietei = ofiter care supraveghea desfasurarea activitatii intr-o garnizoana. – Din fr. commandant.

SOCIALIZAT, -A, socializati, -te, adj. (Despre persoane) Care s-a integrat comportamental, moral etc. intr-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

RENEGAT ~ti m. 1) persoana care s-a lepadat de patria sau de credinta sa. 2) persoana care a renuntat la convingerile sale anterioare, tradandu-si grupul sau partidul din care a facut parte; apostat. /<fr. renegat, germ. Renegat

SALAS ~e n. 1) Constructie rudimentara improvizata in camp, servind ca adapost; coliba. 2) Adapost temporar; gazda vremelnica. 3) rar Incapere sau grup de incaperi, in care locuieste sau poate locui o persoana; locuinta; 4) inv. Asezare omeneasca de proportii mici; catun. 5) Adapost pentru animale. 6) Asezare mica de tigani nomazi. 7) inv. grup de familii de tigani (sub conducerea unui bulibasa). [Pl. si salasuri] /< ung. szallas

TAGMA ~e f. 1) Totalitate a persoanelor care tin de aceeasi categorie sociala sau profesionala. 2) pop. grup de indivizi uniti in vederea unor scopuri suspecte; clica; gasca; clan; cardasie; tacam; sleahta; banda; coterie. [G.-D. tagmei] /<ngr. tagma

ALIANTA s. f. 1. intelegere politica intre doua sau mai multe state, grupuri sociale, clase, partide politice. 2. legatura intre familiile a doua persoane ce se casatoresc. ♦ ruda prin ~ = afin. (< fr. alliance)

CLAN ~uri n. 1) (in comuna primitiva) Comunitate formata din persoane legate prin relatii de rubedenie si de limba. 2) fig. depr. grup de oameni intovarasiti in vederea unui scop reprobabil; clica; banda; sleahta; gasca. /<fr. clan

PARTIDA s.f. 1. Desfasurare completa a unui joc. ♦ Indeletnicire placuta in grup, organizata din timp. 2. Casatorie sau proiect de casatorie; (p. ext.) persoana vizata pentru un asemenea proiect. 3. Cont. 4. Cantitate de marfuri vandute sau cumparate o data. 5. Notele executate de unul dintre membrii unui ansamblu sau de un grup la unison. [< ngr. partida, cf. it. partita].

COLECTIV, -A adj. 1. Rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. 2. Comun, obstesc, social. // s.n. grup de oameni care lucreaza in acelasi loc de productie, avand interese si conceptii comune, purtand fiecare raspunderea muncii depuse, supunandu-se unei discipline liber consimtite si acceptand o conducere unica. ◊ Colectiv de catedra = totalitatea cadrelor didactice din invatamantul superior, grupate in cadrul unei catedre. [Cf. fr. collectif, lat. collectivus].

ALIANTA, aliante, s. f. 1. Intelegere politica intre doua sau mai multe state, pe baza de tratat, prin care statele respective se obliga sa actioneze in comun sau sa se ajute in anumite imprejurari, in special in caz de razboi ori al unui atac indreptat de alte state impotriva unuia dintre statele aliate. ♦ Legatura, intelegere intre doua sau mai multe grupuri, in vederea realizarii unui obiectiv comun. 2. (In sintagma) Ruda prin alianta = persoana devenita, prin contractarea unei casatorii, ruda cu rudele sotiei sau ale sotului. ♦ (Reg.) Inel de logodna. [Pr.: -li-an-] – Din fr. alliance.

CATEGORIE ~i f. 1) Notiune fundamentala (cu sfera deosebit de larga) care reflecta trasaturile si relatiile generale si esentiale ale obiectelor si fenomenelor realitatii. ~ filozofica. 2) Ansamblu de persoane, de obiecte sau de fenomene care prezinta proprietati distinctive comune. 3) sport grup special in care sunt clasati sportivii sau echipele dupa anumite proprietati (greutate, varsta, s*x etc.). 4) grup de fiinte sau de obiecte caracterizate printr-o anumita insusire; specie; gen; soi; fel. [Art. categoria; G.-D. categoriei; Sil. -ri-e] /<fr. categorie, lat. categoria

A INSCRIE ~u tranz. 1) (mai ales nume de persoane) A fixa in scris; a inregistra; a nota; a consemna. 2) (persoane) A face sa figureze intr-o lista (drept membru al unui grup, posesor al unei demnitati). ~ un copil la scoala. 3) sport (goluri, puncte) A trece la activul sau sau al echipei sale; a marca. 4) (figuri geometrice) A construi in interiorul altei figuri, atingandu-i limitele in anumite puncte. [Sil. in-scri-] /in + a scrie

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

TATAR, -A, tatari, -e s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. persoana care face parte din populatia de baza a Republicii Tatare sau din grupurile etnice (inrudite ca limba cu aceasta populatie) stabilite in cursul istoriei in diferite regiuni din Asia si Europa. ♦ persoana care facea parte din triburile de origine mongola care in sec. XIII s-au intins din Asia pana in Europa rasariteana si centrala, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au facut dese incursiuni in tarile vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tatarii, se spune cand cineva se grabeste sau fuge fara un motiv serios. Parca-l alunga tatarii (din urma), se spune despre cineva care se grabeste foarte tare. 2. Adj. Care apartine tatarilor (1), privitor la tatari; tataresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tatara. – Din tc. tatar.

RENEGAT, -A, renegati, -te, s. m. si f. persoana care s-a instrainat, s-a lepadat de patria, de credinta sa. ♦ persoana care a renuntat la convingerile sau la parerile anterioare, care a tradat grupul, asociatia sau partidul caruia i-a apartinut. – Din fr. renegat, germ. Renegat.

SCIZIONIST, -A, scizionisti, -ste, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. persoana care apartine unei fractiuni sau care urmareste sa provoace sciziune intr-un grup, intr-o miscare organizata. 2. Adj. Care tine de sciziune sau de scizionisti (1), care priveste sciziunea sau pe scizionisti. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. scissionniste.

FAMILIE s.f. 1. Totalitatea persoanelor inrudite, care sunt din acelasi neam; rude de sange, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la baza casatoria si este alcatuit din soti si copii. ♦ Neam, descendenta. ♦ Copiii in raport cu parintii lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) Totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) grup de oameni etc. strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care deriva din acelasi cuvant. ♦ grup de limbi care au aceeasi origine, tragandu-se dintr-o limba mai veche, numita limba comuna. 4. grup de plante, de animale, de elemente sau de combinatii chimice cu trasaturi comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viata organizata; ◊ (fiz.) familie radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].

ASOCIATIE, asociatii, s. f. 1. grupare de persoane creata pentru a atinge un scop comun si organizata pe baza unui statut. 2. grup de plante format din mai multe specii caracteristice unui anumit mediu de viata. 3. grupare de molecule, de stele etc. cu insusiri comune. Asociatie moleculara. 4. Proprietate a psihicului de a lega intre ele mai multe imagini senzoriale, idei etc., aparitia unei reprezentari atragand in constiinta o alta reprezentare asemanatoare sau intalnita anterior; legatura intre reprezentari, idei etc. pe baza acestei proprietati. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. association.

LIPICI ~uri n. 1) Substanta care serveste la lipit (mai ales hartia). 2) grup de plante erbacee care secreta o substanta lipicioasa. 3) fig. Insusire prin care o persoana incanta sau seduce alte persoane. ◊ Cu ~ care farmeca. A avea ~ a atrage prin calitatile sale. [Sil. -pici] /a lipi + suf. ~ici

grup, grupuri, s. n. 1. Ansamblu de obiecte, de animale sau de plante asemanatoare, aflate laolalta. ♦ Ansamblu de obiecte, de piese etc. de acelasi fel, reunite pe baza caracteristicilor functionale si alcatuind un tot. grup electrogen. ◊ grup sanitar = incapere prevazuta cu closet, chiuveta (si, uneori, cu cada de baie). 2. Ansamblu de persoane reunite (in mod stabil sau temporar) pe baza unei comunitati de interese, de conceptii etc.; grupa, colectiv. ◊ Loc. adv. In grup = mai multi laolalta, in colectiv. In grupuri de cate... = cate (atatia) deodata. ◊ Expr. grupuri-grupuri = (in) mai multe cete sau gramezi. ♦ Spec. Fractiune politica; grupare formata din reprezentantii unui partid sau ai unui curent politic. 3. (Mat.) Multime de elemente in care fiecarei perechi de elemente ii corespunde un element din aceeasi multime, in care este adevarata asociativitatea oricare ar fi elementele multimii, in care exista un element neutru si un element opus legii de compunere a multimii. – Din fr. groupe.

A FREMATA freamat intranz. 1) (despre frunze, paduri, ape etc.) A produce un zgomot usor si inabusit, miscandu-se incet (sub actiunea vantului, ploii etc.). 2) (despre grupuri de oameni) A-si exprima atitudinea (mai ales dezaprobarea) prin agitatie si murmur. 3) (despre persoane) A fi cuprins de o emotie puternica; a palpita; a vibra. 4) fig. A se misca in tremur. /Din freamat

TIP s.n. 1. Forma sau model caruia ii corespunde o anumita grupa de obiecte sau de fenomene. ♦ Model, exemplar, esantion. ♦ Specie. 2. Exemplar care are toare caracterele si pretul unui produs pus in vanzare. 3. Forma exemplara la care se pot referi o serie de alte exemplare cu caractere comune. 4. Schema ideala, exemplificatoare a unei categorii de persoane, fiinte sau lucruri. 5. Fizionomie caracteristica a unei rase, a unei populatii etc. // s.m. 1. Individ care intruneste anumite trasaturi caracteristice pentru un grup, o rasa etc. 2. Planta ale carei caractere formeaza trasaturile esentiale ale unei specii. 3. (Fam.) persoana de o mare originalitate. ♦ (Peior.) Individ. 4. Personaj care intruneste trasaturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezinta. // Element secund de compunere savanta cu semnificatia „exemplar”, „model”, „imprimat”, „matrita”. [< fr. type, it. tipo, lat. typus – caracter, gr. typos – model].

CIURDA ~e f. rar 1) (mai ales despre vite mari cornute) grup de animale de acelasi fel care umbla impreuna; cireada; turma; card. 2) peior. Multime neorganizata de persoane; gloata. [G.-D. ciurdei] /<ung. csorda

APAS (‹ fr.) s. m. 1. (La pl.) Amerindieni din regiunea aflata intre fluviile Colorado si Rio Grande (America de Nord), din grupul atapascilor si din familia de limbi na-dene; actualmente locuiesc in rezervatii; (si la sg.) persoana din aceasta populatie. 2. (Fig.) Derbedeu, haimana; hot, bandit.

OCHI², ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o arma la ochi pentru ca proiectilul sa nimereasca tinta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua tinta, a tinti. ♦ Tranz. A tinti pe cineva sau ceva cu o arma; p. ext. a lovi tinta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmari, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumita intentie; a(-si) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a si-l insusi sau a se folosi de el); a-si fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistenta, cu atentie, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zari, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg., despre intinderi acoperite de zapada) A face din loc in loc pete, ochiuri (negre sau de verdeata) prin topirea zapezii. – Din ochi¹.

PRIETENIE, prietenii, s. f. Sentiment de simpatie, de stima, de respect, de atasament reciproc care leaga doua persoane; legatura care se stabileste intre persoane, pe baza acestor sentimente; amicitie, prietesug. ♦ Atitudine plina de bunavointa, prietenoasa fata de cineva. ♦ Legatura intre grupuri sociale, intre popoare, intre tari bazata pe aspiratii, nazuinte, interese comune. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) prietinie s. f.] – Prieten + suf. -ie.

DISIDENT, -A, disidenti, -te, s. m. si f. persoana care are pareri sau opinii deosebite fata de colectivitatea, organizatia etc. din care face parte. ◊ (Adjectival) grup disident. [Var.: dizident, -a s. m. si f.] – Din fr. dissident, lat. dissidens, -ntis.

COMUNITATE ~ati f. 1) Caracter comun. ~ de limba. ~ de interese. 2) grup social ai carui membri traiesc impreuna sau poseda bunuri materiale, au interese comune; colectivitate. 3) Totalitate de persoane care traiesc in aceeasi localitate. 4) Ansamblu de state, unite prin interese economice, politice si culturale comune. /<fr. communaute, lat. communitas, ~atis

INCOLONA, incolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se aseza in coloana, a forma o coloana (de mars); (despre o persoana, un vehicul) a se incadra, intr-o coloana. ♦ Tranz. A aseza, a dispune in coloana. – In + coloana.

CIREADA ~ezi f. 1) (mai ales de vite cornute) grup de animale de acelasi fel care umbla impreuna; turma; card. O ~ de vaci. 2) peior. Multime neorganizata de persoane; gloata. [G.-D. cirezii; Sil. -rea-da] /<sl. treda

OLIGARHIE s.f. 1. Guvernare, conducere in care puterea este exercitata numai de un mic numar de persoane sau de familii; oligocratie. ♦ Stat cu o asemenea forma de guvernamant. 2. Dominatia politica si economica a unui grup, reprezentanti ai marelui capital monopolist; grup care exercita dominatia politica-economica. [Gen. -iei. / cf. fr. oligarchie, it. oligarchia, gr. oligarchia < oligos – putin, arche – putere].

CORP s.n. I. 1. Portiune de materie bine determinata. ♦ (Chim.) Substanta organica sau anorganica. 2. Obiect, lucru. ◊ Corp delict = obiect care a servit la savarsirea unei infractiuni. 3. (Poligr.) Unitate cu care se masoara marimea literelor tipografice. II. 1 Totalitatea persoanelor care, prin functie sau profesiune, formeaza o unitate deosebita, legal constituita. ◊ Corp de balet = artistii care danseaza in grupuri intr-un balet. 2. (Mil.) Mare unitate cuprinzand mai multe divizii. [Pl. -puri, (chim., s.m.) corpi. / < lat. corpus, cf. fr. corps, it. corpo].

CONTAGIUNE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Transmitere a unei infectii de la un organism la altul, fie direct, prin contact nemijlocit intre organismul receptiv si sursa de infectie, fie indirect, prin intermediul unor factori animati (oameni, animale, inclusiv insecte) sau neanimati (alimente, apa, obiecte-purtatoare de microbi). 2. Transmitere involuntara a unor manifestari psihice la alte persoane corespunzator unor tendinte normale de imitatie si sugestie caracteristice indivizilor umani, care se manifesta curent in viata de grup (c. risului, c. panicii, c. euforica etc.).

PARTIDA ~e f. 1) Durata a unui joc sportiv sau distractiv, la sfarsitul careia se stabilesc castigatorii. ~ de tenis. ~ de baschet. ◊ A pierde ~a a suferi un esec. 2) Divertisment concret cu participarea mai multor persoane. 3) Casatorie contractata in urma unor demersuri prealabile. 4) persoana care constituie obiectul contractarii unei asemenea casatorii. 5) Fragment al unei partituri destinate unui interpret dintr-un ansamblu sau unui grup de interpreti, care canta la unison. 6) Sistem de evidenta a unor operatii financiare; cont. 7) (in comert) Cantitate dintr-o marfa venita in acelasi timp de la fabrica sau pusa odata in vanzare; lot. [G.-D. partidei] /<ngr. partidha, fr. partie

ESCORTA, escorte, s. f. 1. Paza alcatuita din oameni inarmati care insotesc pe detinuti pentru a-i impiedica sa fuga; oamenii care alcatuiesc aceasta paza. 2. grup de oameni care insotesc pe inaltii demnitari pentru a-i pazi sau pentru a le fi de folos. 3. grup de nave sau de avioane militare care insotesc (in timp de pace) o nava sau un avion in care calatoresc persoane oficiale importante sau (in timp de razboi) vapoarele, avioanele etc. de transport sau de comert (pentru a le apara contra atacurilor inamice). – Din fr. escorte.

VANDAL ~i m. 1) la pl. ist. grup de triburi germanice, care, emigrand in sec. V de pe tarmurile Marii Blatice, au distrus o parte din Imperiul Roman de Apus. 2) persoana care facea parte din aceste triburi. 3) fig. persoana care distruge fara crutare valorile culturale ale unui popor; barbar. /<fr. vandale

OCULAR, -A, oculari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care tine de ochi¹, privitor la ochi¹, al ochiului¹. ◊ Martor ocular = persoana care a vazut cum s-a petrecut un fapt. 2. S. n. Sistem optic convergent sau divergent alcatuit dintr-o lentila sau dintr-un grup de lentile ale unui instrument optic, care serveste la observarea imaginii date de obiectivul microscopului, al lunetei etc. – Din fr. oculaire, lat. ocularius.

CONTUBERNIU s. n. 1. (la romani) cort pentru zece soldati. ◊ grupul celor zece soldati. 2. (in dreptul roman) casatorie intre doi sclavi sau intre un om liber si un sclav. 3. (fig.) coabitare ilegala intre doua persoane de s*x diferit. (< fr., lat. contubernium)

PACHET¹ s. n. 1. reunire de obiecte legate sau invelite laolalta in hartie, in carton etc. ♦ (fam.) a trimite pe cineva ~ = a expedia fara voia lui. 2. forma intermediara a semifabricatului la producerea tablei subtiri prin laminare periodica. 3. grup de doua-patru trenuri care circula in acelasi sens intre doua statii. 4. (sport) pack (2). 5. set, multime de probleme, legi, masuri etc. ♦ ~ de nervi = persoana nervoasa, care se agita continuu. (< fr. paquet, germ. Packet)

PIRAMIDA, piramide, s. f. 1. Poliedru cu baza poligonala si cu fete triunghiulare care se unesc intr-un punct comun. 2. Monument gigantic de piatra in forma de piramida (1). 3. Gramada de diferite obiecte sau de materiale, aranjate in forma de piramida (1). ◊ (Mil.; iesit din uz) Piramida de arme (sau de pusti) = grup de pusti asezate cu talpa patului pe pamant si sprijinite una de alta la varful tevii. 4. Figura de gimnastica, executata de mai multe persoane care se asaza in randuri suprapuse, tot mai inguste, de forma unei piramide (1). [Pl. si: (reg.) piramizi] – Fr. pyramide (< gr.).

VASAL s. m. f. (in oranduirea feudala, in apusul Europei) persoana, stat care, in schimbul unor beneficii sau feude, datorau suzeranului de care depindeau omagiu, fidelitate si unele obligatii civile si militare; (p. ext.) om, grup dependent de un altul. ◊ (adj.) supus, tributar. (< fr. vassal)

BERBER, -A, (< fr. {i}) s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La m. pl.) grup de populatii din N Africii, din familia de limbi afro-asiatice, ramura libico-berbera, urmasi ai vechilor libieni. De religie mahomedana. ■ (Si la sg.) persoana care apartine uneia dintre aceste populatii. 2. Adj. Care apartine b. (1), privitor la b.

SUBIECT ~e n. 1) Problema care sta la baza unor preocupari; chestiune despre care se scrie sau se vorbeste. ~ de conversatie. 2) Totalitate de fapte si actiuni care constituie continutul unei opere de arta. ~ul unui roman. 3) filoz. Om ca fiinta activa si constienta, inzestrat cu capacitati cognitive. 4) Motiv al unei actiuni sau al unei stari; temei. 5) pop. Reprezentant tipic al unui grup de oameni cu trasaturi negative; specimen. 6) log. Termen al unei judecati, reprezentand obiectul gandirii. 7) gram. Parte principala a propozitiei care face sau sufera actiunea verbului. 8) persoana supusa unei observatii, unei anchete sau unui experiment. [Sil. su-biect] /<lat. subjectum, fr. sujet

PARTICULAR³ ~a (~i, ~e) 1) Care are caracter izolat, individual; aparte. Fenomen ~. 2) Care apartine unei persoane ca individ izolat; a unei singure persoane; individual; privat; personal. Limuzina ~a. ◊ Lectii ~e lectii care se dau in afara unei scoli oficiale. In ~ a) in mod deosebit; in special; b) intr-un grup restrans. 3) Care da posibilitatea de a deosebi un lucru de altul sau o fiinta de alta; distinctiv; specific. Semne ~e. /<lat. particularis, germ. partikular

SOCIETATE, societati, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care traiesc laolalta, fiind legati intre ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relatii intre oameni istoriceste determinate, bazate pe relatii economice si de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin pozitie sociala, situatie materiala etc.). 2. Asociatie de persoane constituita intr-un anumit scop (stiintific, literar, sportiv etc.). 3. (Comert) Asociatie de oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital, in vederea obtinerii unor beneficii comune. ◊ Societate in nume colectiv = asociatie intre un numar limitat de persoane, care intemeiaza o intreprindere comerciala sau industriala, depunand fiecare capital si contributie in munca si raspunzand solidar si nelimitat la obligatiile pe care si le-au asumat. 4. grup de oameni care petrec un anumit timp impreuna; tovarasie, companie. ◊ Expr. In societate = intre oameni, in lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. societe, lat. societas, -atis.

BIROU s. n. 1. masa de scris, cu sertare. 2. incapere in care se afla una sau mai multe mese de scris, la care lucreaza persoanele respective. ◊ serviciu public unde lucreaza functionari, specialisti etc. 3. organ executiv si conducator al activitatii curente a unei organizatii politice, de masa, obstesti, stiintifice, internationale, al unui organ administrativ. 4. grup de membri ai unei adunari, insarcinat sa conduca adunarea respectiva. ◊ reunire a presedintelui, a vicepresedintilor si a secretarilor unei adunari legiuitoare. (< fr. bureau, /3, 4/ rus. biuro)

CONTUBERNIU s.n. (Ant.) 1. Cort militar roman. 2. grup de zece soldati romani (care ocupau acelasi cort). 3. (In dreptul roman) Uniune, asociatie intre doi sclavi sau intre un om liber si un sclav. 4. (Fig.) Coabitare ilicita intre doua persoane de s*x diferit. [Pron. -niu. / cf. it. contubernio, lat. contubernium].

ASIMILA, asimilez, vb. I. Tranz. 1. A transforma in propria sa substanta materiile nutritive introduse in organism. 2. (Subiectul si complementul indica un grup social sau national) A face asemanator cu sine prin stergerea trasaturilor caracteristice (limba, obiceiuri etc.); a absorbi. 3. A-si insusi cunostinte, idei etc. 4. A considera egal, asemanator cu alta persoana. 5. (Fon.) A transforma un sunet sub influenta altui sunet aflat in apropiere. – Fr. assimiler (lat. lit. assimilare).

CONSPIRATIVITATE s. f. Pastrare de catre o persoana sau de catre o organizatie a secretului unei actiuni politice, considerata ilegala de catre autoritati. ♦ Sistem de metode de munca ilegala, subordonat promovarii unui ideal politic, ideologic de catre un grup social, o organizatie, un partid puse in afara legii. – Conspirativ + suf. -itate.

AFGAN, -A, afgani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. persoana care face parte din populatia Afganistanului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Afganistanului sau afganilor (1), privitor la Afganistan sau la afgani. ♦ Limba afgana (si substantivat, f.) = limba din grupul limbilor iraniene vorbita de afgani (1). 3. S. m. Unitate monetara din Afganistan. [Scris si: afghan] — Din fr. afghan.

INFORMATIE, informatii, s. f. 1. Comunicare, veste, stire care pune pe cineva la curent cu o situatie. 2. Lamurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitate a materialului de informare si de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, in raport cu cunostintele prealabile, cuprinse in semnificatia unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicatie a unui instrument etc.). ◊ Teoria informatiei = teoria matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale canalelor de transmisie si ale instalatiilor de pastrare si de prelucrare a informatiilor. 4. (Biol.; in sintagma) Informatie genetica = totalitate a materialului genetic dintr-o celula capabila sa creeze secvente de aminoacizi care, la randul lor, formeaza proteine active. – Din fr. information, lat. informatio.

IMPARTI, impart, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) separa in parti, a (se) desparti in grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operatia de impartire a unui numar prin altul, a face o impartire. 2. Tranz. A da mai multor persoane cate (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce imparti sau a nu avea nimic de impartit (cu cineva) = a nu avea nici o legatura, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se raspandi, a se imprastia. 3. Tranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. „cu”) A impartasi ceva cu cineva. – Lat. impartire.

COR s.n. 1. grup de personaje care participa ca un personaj colectiv in desfasurarea actiunii unei opere dramatice in teatrul antic, cantand versuri; (p. ext.) versurile cantate de acest grup. 2. grupare de cantareti care executa impreuna muzica vocala. ◊ A face cor cu altii = a face cauza comuna cu altii (in scopuri rele). ♦ Compozitie muzicala destinata a fi cantata de mai multe persoane; executia unei asemenea compozitii. 3. Parte a bisericii unde sta si canta ansamblul coral in timpul slujbei. [Var. hor s.n. / < lat. chorus, gr. khoros, cf. it. coro, germ. Chor].

OCTET, octete, s. n. octeti, s. m. 1. S. n. Formatie compusa din opt persoane (instrumentisti sau cantareti) care executa impreuna o lucrare muzicala; lucrare muzicala scrisa pentru aceasta formatie. 2. S. n. (Chim.) Ansamblu format din opt electroni in stratul periferic al unui atom. 3. S. m. (Inform.) grup de opt biti folosit pentru exprimarea capacitatii de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet.

ASIMILA vb. I. tr. 1. a transforma in substanta proprie materiile nutritive absorbite de organism. 2. a face asemanator. 3. a considera egal, similar cu alta persoana. 4. a-si insusi cunostinte, idei etc. 5. a introduce in procesele de fabricatie produse sau materiale noi, o tehnologie noua etc. II. tr., refl. 1. a integra, a face sa se integreze in alt grup social sau national. 2. (fon.) a (se) transforma sub influenta unui alt sunet din apropiere. (< fr. assimiler, lat. assimilare)

SLOVAC, -A, slovaci, -ce s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. persoana care face parte din populatia de baza a Slovaciei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Slovaciei sau populatiei ei, referitor la Slovacia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba slava din grupul occidental, vorbita de slovaci. – Din fr. slovaque.

STRAJER, -A, strajeri, -e, subst. 1. S. m. persoana care avea obligatia sa pazeasca granitele (muntoase), in schimbul unor avantaje fiscale. ♦ P. gener. (Inv. si pop.) Paznic, straja. 2. S. m. si f. Tanar care apartinea strajeriei. 3. S. m. Constructie formata dintr-un grup de stalpi de lemn, montata langa piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apara de loviturile plutelor. [Var.: (inv.) strejar s. m.] – Straja + suf. -ar.

VEDETA s.f. I. Mic bastiment de razboi, pe mare sau pe fluviu, cu mica raza de actiune, folosit mai ales pentru observatii. ♦ Mica ambarcatie care se foloseste pentru comunicatiile din rada porturilor. ♦ Mic torpilor cu viteza foarte mare. II. (Poligr.) Rand tiparit cu caractere mai groase pentru a fi pus in evidenta. ♦ Cuvant sau grup de cuvinte notat pe primul rand al datelor privitoare la o carte, servind la determinarea locului acesteia in catalogul de biblioteca. III. Artist(a) care detine rolul principal intr-o piesa; (p. ext.) persoana care vrea sa iasa in evidenta. [< fr. vedette, it. vedetta].

ALIANTA s.f. 1. Pact intre doua sau mai multe grupuri, facut pentru a intari o legatura sau in vederea realizarii unor anumite scopuri; legatura stabilita intre doua sau mai multe state pe baza unui tratat. 2. Legatura care se stabileste intre familiile a doua persoane care se casatoresc. ◊ Ruda prin alianta = persoana inrudita cu cineva prin casatorie. [< fr. alliance].

A INSOTI ~esc tranz. 1) (persoane) A urma in calitate de tovaras; a intovarasi; a acompania; a conduce. 2) A duce sub escorta; a escorta. 3) rar (interpreti sau melodii interpretate de cineva) A sustine cantand aceeasi melodie la un instrument sau grup de instrumente. 4) A adauga pentru a face complet; a completa. ~ vorbele cu gesturi. 5) A face sa se insoteasca. /in + sot

CAREU, careuri, s. n. 1. Mod de asezare in forma de patrat a unor persoane sau obiecte; persoane sau obiecte asezate in acest fel. 2. Portiune in forma de patrat a terenului de fotbal, de tenis etc., marcata cu alb, pe care jocul se desfasoara dupa norme speciale. 3. (La unele jocuri de carti) grup de patru carti de aceeasi valoare. – Fr. carre.

REFERINTA, referinte, s. f. l. Informatie pe care o da cineva cu privire la situatia unei persoane. ♦ P. gener. Informatie, lamurire, explicatie. 2. Faptul de a raporta un lucru la altul sau o chestiune la alta. ♦ Sistem de referinta = a) (Geom.) sistem de coordonate la care se raporteaza pozitiile figurilor geometrice; b) (Fiz.) grup format de sistemele de coordonate imobile unul fata de altul, la care se raporteaza pozitiile corpurilor sau pozitiile in campurile de forta. ♦ (In loc. adj.) De referinta = la care te poti referi (2); important. – Din germ. Referenz, fr. reference.

IRANIAN, -A, iranieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. persoana care face parte din populatia de baza a Iranului sau care este originara din Iran. 2. Adj. Care apartine Iranului sau populatiei lui, care se refera la Iran sau la populatia lui. ♦ (Substantivat, f.) Limba iraniana. ◊ Limbi iraniene = grup de limbi indo-europene vorbite in Iran si in regiunile Marii Caspice. [Pr.: -ni-an] – Din fr. iranien.

AFGAN, -A, afgani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. persoana care face parte dintr-o populatie indo-europeana din Asia-Centrala, formand populatia de baza de religie musulmana a Afganistanului. 2. Adj. Care apartine Afganistanului sau afganilor (1), privitor la Afganistan sau la afgani. ♦ Limba afgana (si substantivat, f.) = limba din grupul limbilor iraniene vorbita de afgani. 3. S. m. Unitate monetara din Afganistan. – Din fr. Afghan.

BIROU s.n. I. 1. Masa mare de scris, cu sertare (in care se tin hartii, documente etc.). 2. Camera, sala, incapere in care se afla una sau mai multe mese de scris, la care lucreaza persoanele respective; mobilier pentru o astfel de camera. ♦ Institutie, serviciu public unde lucreaza functionari, specialisti etc.; (p. ext.) functionarii unei astfel de institutii. II. 1. Organul executiv si conducator al muncii unei organizatii politice, de masa, obstesti, stiintifice, internationale, al unui organ administrativ. 2. grup de membri ai unei adunari insarcinat sa conduca adunarea respectiva. ♦ Reunirea presedintelui, a vicepresedintilor si a secretarilor unei adunari legiuitoare. [Var. biurou s.n. / < fr. bureau, cf. rus. biuro].

SIAMEZ, -A, siamezi, -e, s. m. si f., adj. 1. persoana care face parte din populatia de baza a Siamului. 2. Adj. Care apartine Siamului sau populatiei lui, privitor la Siam sau la populatia lui. ◊ Frati siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au nascut cu corpurile lipite total sau partial intre ele; fig. grup format din doi prieteni nedespartiti. Pisica siameza = specie de pisica originara din Extremul Orient, cu ochii albastri, cu parul cafeniu, scurt, moale, matasos si cu coada scurta. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez.

TIP¹ I. s. n. 1. model, forma careia ii corespunde o anumita grupa de obiecte sau de fenomene; model original dupa care se efectueaza obiecte de acelasi fel; prototip. 2. individ, exemplar care intruneste anumite trasaturi caracteristice pentru un grup, o rasa etc. ◊ totalitatea caracterelor distinctive esentiale ale unui grup, ale unei rase, familii etc. ◊ caracter distinctiv, particularitate. ◊ exemplar ale carui caractere constituie trasaturile esentiale ale unei specii, familii etc. de plante sau de animale. II. s. m. f. 1. personaj care intruneste trasaturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezinta. 2. (fam.) persoana de mare originalitate; individ, ins. (< fr. type, lat. typus)

grup ~uri n. 1) Ansamblu de fiinte sau de lucruri asemanatoare, aflate impreuna sau in vecinatate. ~ de elevi. ~ de cuvinte. ◊ In ~ in colectiv; impreuna. 2): ~ sanitar incapere inzestrata cu closet, chiuveta (uneori si cu cada). 3) Asociatie bazata pe idei, conceptii, scopuri sau activitate comuna; grupare. ~ social. ~ parlamentar. 4) Ansamblu de persoane, fenomene sau obiecte cu trasaturi comune. ~ etnic. ~ de limbi. /<fr. groupe

ORDIN s. n. 1. dispozitie obligatorie, data de o autoritate sau persoana oficiala; porunca; comanda. 2. comunitate catolica de calugari care se supuneau anumitor reguli de organizare si de activitate; cin, tagma. ◊ comunitate de cavaleri calugari din evul mediu. ◊ societate, asociatie in care cineva era primit in semn de onoare. 3. decoratie superioara medaliei. 4. dispozitie de plata (a unei sume). 5. (biol.) grup intre clasa si familie. 6. (mat.) ~ de multiplicitate (al radacinii unei ecuatii algebrice) = numar natural care arata de cate ori apare o radacina (solutie) intr-o ecuatie algebrica. 7. sistem de arhitectura ale carui elemente sunt dispuse si proportionate dupa anumite reguli. 8. rang. categorie. ♦ de ul = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai buna calitate, excelent. (< lat. ordo, -inis, fr. ordre)

CAREU s.n. 1. Asezare in forma de patrat a unor persoane, a unor obiecte etc. ♦ Fiecare dintre patratele care alcatuiesc un caroiaj. 2. Portiune patrata, marcata cu alb, a terenului pe care se desfasoara un joc; (p. ext.) teren de sport. 3. Patrat de cuvinte incrucisate. 4. (Mar.) Incapere pe o nava servind ca sala de mese, de lectura sau de recreatie pentru ofiteri. 5. grup de patru carti de aceeasi valoare (la unele jocuri de carti). 6. (Arhit.) Parte a unei biserici unde nava se intersecteaza cu transeptul. [Pl. -euri-, -ee. / < fr. carre].

COLECTIV, -A I. adj. 1. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. ♦ substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumeste o multitudine de obiecte identice, considerate ca un intreg; sufix ~ – sufix cu ajutorul caruia se formeaza substantive colective; numeral ~ = numeral care exprima ideea de grupare a obiectelor in timp si spatiu. 2. care apartine tuturor; comun, obstesc, social. II. s. n. grup de oameni care lucreaza in acelasi loc de productie, cu interese si conceptii comune, purtand fiecare raspunderea muncii depuse, sub o conducere unica. (< fr. collectif, lat. collectivus)

AFRICAN, A (‹ Africa) s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. persoana care face parte din populatia bastinasa de rasa negrid-australoida a Africii. 2. Adj. Care apartine Africii sau populatiei ei, privitor la Africa sau la populatia ei. ♦ Arta a. (sau arta neagra) = arta care s-a dezvoltat in strinsa legatura cu cultul si obiceiurile tribale, prezentind o mare diversitate de la un grup de populatie la altul. Ea se manifesta mai ales in sculptura antropomorfa si animaliera (figuri de sefi si stramosi, totemuri, masti etc.), in tesaturi, in orfevrarie si in obiecte de uz zilnic. Se caracterizeaza prin acuitatea observatiei, stilizarea expresiva si prin sensul simbolic al imaginilor. A influentat curentele artistice din sec. 20 (fovism, cubism, expresionism).

CAREU, careuri, s. n. 1. Mod de asezare in forma de patrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafata a terenului de fotbal, de tenis etc., marcata cu alb, care delimiteaza anumite zone in campul de joc, si in cadrul careia se aplica unele reguli speciale. 3. Incapere la bordul unei nave folosita ca sala de mese, de lectura si de recreatie pentru ofiteri. 4. (La unele jocuri de carti) grup de patru carti de aceeasi valoare. – Din fr. carre.

ALIANTA, aliante, s. f. 1. Legatura (temporara) intre doua sau mai multe grupuri in vederea realizarii unui scop comun; legatura stabilita intre doua sau mai multe state, pe baza unui tratat. ◊ Alianta dintre clasa muncitoare si taranimea muncitoare = legatura stransa, tovarasie, colaborare intre clasa muncitoare si taranimea muncitoare, sub conducerea clasei muncitoare, in vederea luptei comune pentru desfiintarea exploatarii omului de catre om, pentru construirea socialismului si desfiintarea claselor. 2. (In expr.) Ruda prin alianta = persoana devenita, prin contractarea unei casatorii, ruda cu rudele sotiei sau ale sotului. [Pr.: -li-an-] – Fr. alliance.

LADIN, -A (‹ it.; {s} lat. latinus „latin”) s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La m. pl.) grup lingvistic neolatin, care se extinde pe o arie cuprinsa intre Alpii centrali si Vestul Marii Adriatice. Termenul deriva de la denumirea pe care locuitorii regiunii Engadine o dadeau propriei limbi (ladin din latinum); extins de G.I. Ascoli vorbitorilor din zona sudeta pentru a dovedi inrudirea si unitatea limbii lor. Se imparte in trei grupe: occidentala (romansa), centrala (dolomitica) si orientala (friulana); p. ext. retoroman. ♦ persoana care apartine acestor populatii. 2. Adj. Care apartine ladinilor (1), referitor la ladini. ♦ (Substantivat, f.) Limba de origine romanica vorbita de ladini (1); p ext. retoromana.

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.