CORN¹ coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu

GARDA s.f. 1. Paza; veghe; persoana sau grup de persoane care pazeste pe cineva sau ceva. ◊ Garda de onoare = paza instituita in semn de respect cu ocazia anumitor solemnitati. 2. (Sport) Pozitia corpului si a bratelor luata de boxeri si luptatori in vederea atacului sau a apararii. ◊ a se pune in garda = a lua pozitie de aparare; (fig.) a-si lua masurile necesare pentru a nu fi surprins de ceva. ◊ Medic (sau sora) de garda = medic (sau sora) de serviciu intr-un spital, care asigura serviciul in afara orelor de program pentru cazurile urgente. 3. (Mil.) Parte a sabiei cuprinsa intre maner si lama, care protejeaza pumnul contra loviturilor. [< fr. garde].

SABIE sabii f. 1) Arma alba constand dintr-o lama lunga de otel, ascutita la varf si pe una dintre laturi, si dintr-o garda si un maner. ◊ ~a lui Damocle pericol ce ameninta in permanenta pe cineva. A pune sub ~ (sau a trece sub ascutisul ~ei) a omori; a ucide. A pune mana pe ~ a incepe lupta. A-si pune capul (sanatos, teafar) sub ~ a-si cauza singur o nenorocire, un necaz. 2) Arma sportiva cu lama lunga si flexibila, folosita la scrima. 3) v. SABITA II. [G.-D. sabiei; sil. -bi-e] /<sl. sablja

garda garzi f. 1) Supraveghere menita sa pastreze neschimbata o stare de lucruri; paza; straja. ~ de noapte. ◊ Medic de ~ medic de serviciu la un spital in afara orelor de lucru. 2) Persoana, grup de persoane sau subunitate militara care pazeste un obiectiv sau persoane aflate sub arest; paza; straja. ◊ ~ de onoare subunitate militara care da onorurile cu anumite ocazii. ~ personala garda avand insarcinarea de a asigura securitatea unui demnitar. ~ patriotica (sau nationala) garda alcatuita din detasamente de voluntari care participa la asigurarea independentei si securitatii patriei. 3) (la box, scrima etc.) Pozitie de aparare in vederea evitarii unei lovituri. ◊ A se pune in ~ a lua masurile necesare pentru a ocoli un pericol sau o situatie neplacuta. 4) (la sabii, la spade) Aparatoare metalica fixata intre maner si lama. /<fr. garde

besliu m. (turc. besli, calaret din garda vizirului). Vechi. Soldat de cavalerie usoara la Turci. In Moldova calaras Turc ori Tatar care facea serviciu de curier la Constantinopole ori Crimeia si facea parte dintr’un corp pus supt comanda marelui postelnic. In Tara Romineasca, calaras de elita dintr’un corp de 200 de oameni infiintat de Mihai Viteazu impreuna cu alt corp numit numit al deliilor. Soldat Turc ori Tatar intretinut de domn ca sa impedece neorinduielile Turcilor in tarile romanesti. Slujitor in general. (Turc ori crestin). Dupa Zavera, soldat turcesc lasat ca jandarm (cite unu cu 10 neferi in fiecare plasa, cite o besleaga cu 50 de neferi in orasele principale si cite o besleaga in Iasi si Bucuresti). Fig. Jafuitor, pradator.

garda s. f. 1. paza; veghe; persoana sau grup de persoane care pazeste pe cineva sau ceva. ♦ ~ de onoare = paza instituita in semn de respect cu ocazia anumitor solemnitati. 2. (sport) pozitia corpului si a bratelor luata de boxeri si luptatori in vederea atacului sau a apararii. ♦ a se pune in ~ = a lua pozitie de aparare; (fig.) a-si lua masurile necesare pentru a nu fi surprins. ♦ medic (sau sora) de ~ = medic (sau sora) de serviciu intr-un spital, care asigura serviciul in afara orelor de program. 3. parte a sabiei, intre maner si lama, care protejeaza pumnul contra loviturilor. (< fr. garde)

SABIE, sabii, s. f. 1. Arma taioasa formata dintr-o lama lunga de otel ascutita la varf si pe una dintre laturi si fixata intr-un maner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care ameninta in orice moment situatia cuiva. A trece (sau a lua, a trage) in (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mana pe sabie = a porni la lupta. A scoate (sau a trage) sabia (impotriva cuiva) = a provoca pe cineva la lupta, a porni razboi. A-si pune capul (teafar sau sanatos) sub sabie = a-si cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu doua taisuri, se spune despre o situatie care prezinta, in acelasi timp, avantaje si dezavantaje, prespective si pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrima in care se foloseste sabia. 2. Arma formata dintr-o lama elastica de otel, din garda si maner, folosita la scrima. 3. Peste de apa dulce, cu corpul turtit lateral si cu abdomenul arcuit; sabioara, sabita (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

copil m., pl. copii, art. copiii (lat. pupillus, dim. d. pupus, fem. pupa, coca, cocuta, infl. de coca 1 sau de o forma lat. copillus, ca columbus-palumbus, porumb. D. rom. vine alb. kopili, pl. kopii, bastard, argat; ngr. kopel, tinar, baiat, servitor; vsl. kopilu, kopelu, bastard; bg. sirb. kopile, bastard. V. coca 1 si pupa 2). Vechi (pl. si copili). Bastard. Azi. Baiat ori fata in primii ani ai vietii; o femeie c´un copil in brate. Fig. Om naiv: nu fi copil! Copil adevarat, copil legitim. Copil din flori, bastard. Copil de tita, prunc, copil care suge inca. Copii de casa, odinioara, feciori de boier care erau dati la curtea domneasca si formau garda interioara a ei, in numar de vre-o 500 (V. paj). De copil, de mic, din copilarie; de copil i-a placut cartea. Pl. Urmasi, descendenti (indiferent de etate): a murit fara copii. V. fecior, cocon, ghitan, tinc, prichindel.