TĂGĂDUÍ,tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni. (Sursa: DEX '98 )
TĂGĂDUÍT, -Ă,tăgăduiți, -te, adj. Care poate fi pus la îndoială, contestat. – V. tăgădui. (Sursa: DEX '98 )
A TĂGĂDUÍ ~iésctranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a nega; a contesta; a dezminți. /<ung. tagad (Sursa: NODEX )
TĂGĂDUÍ,tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. Iar ei îi tăgăduia această cerere (CORJAN). – Magh. tagadni. (Sursa: DLRM )
TĂGĂDUÍ vb. 1. v. nega. 2. v. retracta. 3. v. contesta. (Sursa: Sinonime )
TĂGĂDUÍ vb. v. ascunde, masca, refuza, respinge, tăinui. (Sursa: Sinonime )
tăgăduí (-uésc, -ít), vb. – A nega, a dezminți. Mag. tagadni (Cihac, II, 529; Gáldi, Dict., 97). – Der. tăgadă, s. f. (negație; contestație), deverbal sau din mag. tagad; tagă, s. f. (negație), sec. XVII, înv.; tăgăduială, s. f. (negație); tăgăduicios, adj. (îndoielnic), înv.; tăgăduitor, adj. (care tăgăduiește). (Sursa: DER )
tăgăduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiésc, imperf. 3 sg. tăgăduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tăgăduiáscă (Sursa: Ortografic )
