TĂGĂDUÍT, -Ă, tăgăduiți, -te, adj. Care poate fi pus la îndoială, contestat. – V. tăgădui. (Sursa: DEX '98 )
| tăgădui verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) tăgădui | tăgăduire | tăgăduit | tăgăduind | singular | plural |
| tăgăduiește | tăgăduiți |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | tăgăduiesc | (să) tăgăduiesc | tăgăduiam | tăgăduii | tăgăduisem |
| a II-a (tu) | tăgăduiești | (să) tăgăduiești | tăgăduiai | tăgăduiși | tăgăduiseși |
| a III-a (el, ea) | tăgăduiește | (să) tăgăduiască | tăgăduia | tăgădui | tăgăduise |
| plural | I (noi) | tăgăduim | (să) tăgăduim | tăgăduiam | tăgăduirăm | tăgăduiserăm, tăgăduisem* |
| a II-a (voi) | tăgăduiți | (să) tăgăduiți | tăgăduiați | tăgăduirăți | tăgăduiserăți, tăgăduiseți* |
| a III-a (ei, ele) | tăgăduiesc | (să) tăgăduiască | tăgăduiau | tăgăduiră | tăgăduiseră |
* Formă nerecomandată
| tăgăduit adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | tăgăduit | tăgăduitul | tăgăduită | tăgăduita |
| plural | tăgăduiți | tăgăduiții | tăgăduite | tăgăduitele |
| genitiv-dativ | singular | tăgăduit | tăgăduitului | tăgăduite | tăgăduitei |
| plural | tăgăduiți | tăgăduiților | tăgăduite | tăgăduitelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
