SFÂRȘÍT1 s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși; partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși. (Sursa: DEX '98 )
SFÂRȘÍT2, -Ă,sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși. (Sursa: DEX '98 )
SFÂRȘÍT ~urin. 1) Partea cu care se termină sau se încheie ceva. ~ul drumului. ◊ În ~ în cele din urmă. La ~ la urmă. A se apropia de ~ a fi aproape pe terminate. Fără ~ a) care nu se termină niciodată; b) mereu; întruna; tot timpul. 2) Element morfologic variabil care se adaugă la tema cuvintelor flexibile pentru a exprima forme sau paradigme flexionare; terminație; desinență. 3) Stingere din viață; moarte. ◊ A-și da obștescul ~ a muri. /v. a sfârși (Sursa: NODEX )
SFÂRȘÍT s. 1. v. terminare. 2. v. capăt. 3. v. încheiere. 4. încheiere, (înv.) istov. (După ~ul nunții.)5. încetare, terminare, (înv. și reg.) spargere, spart. (După ~ul horei.)6. (înv.) săvârșenie. (~ul zilei.)7. final, urmă. (A venit abia la ~.)8. deznodământ, soartă. (~ul bătăliei s-a decis.)9. deznodământ, epilog, final, încheiere, (livr.) fine. (~ul acțiunii unui roman.)10. coadă, fine. (Poanta e plasată la ~.)11. consumare, epuizare, isprăvire, sfârșire, terminare. (~ul tuturor proviziilor.)12. (fig.) apus. (A ajuns la ~ul vieții.)13. v. moarte. (Sursa: Sinonime )
SFÂRȘÍT adj. 1. v. isprăvit. 2. v. extenuat. 3. v. lihnit. (Sursa: Sinonime )
