Dex obliga, obliga, definiţie obliga, dex.ro Mobile

A da (cuiva) papucii = a da (pe cineva) afară, a obliga (pe cineva) să plece
A fi (tot) cu mâna în buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor, a fi obligat să cheltuiască mereu
A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte
A muia (cuiva) gârbița = a înfrânge, a obliga să se supună
A pune (ceva) în socoteala cuiva = a obliga pe cineva să plătească (ceva); a imputa cuiva (ceva)
A pune (cuiva) unghia în gât = a constrânge pe cineva să răspundă urgent unei obligații
A se îneca (ca țiganul) la mal = a renunța sau a fi obligat să renunțe la ceva tocmai când țelul era aproape atins
A strânge (pe cineva) cu ușa (sau în clește, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) să facă ceva; a obliga (pe cineva) să recunoască ceva
A strânge cureaua = a răbda (de foame); a fi obligat să-și restrângă (mult) cheltuielile de trai
A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă
A-și căuta de nevoi = a se îngriji de propriile sale interese și obligații, fără a se amesteca în lucruri care nu-i privesc; a-și vedea de treabă
A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine
Cu necesitate = în mod imperios, obligatoriu, neapărat, inevitabil
De silă, de milă = fiind obligat sau nevoit să...
a face act de prezență = a apărea undeva, obligat sau din politețe
În (sau, rar, cu, de) silă = fără tragere de inimă, fără interes, fără plăcere; din obligație

OBLIGÁ, oblíg, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. (Sursa: DEX '98 )

OBLIGÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) îndatora. ♦ A da sau a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. 2. tr. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva). [P.i. oblíg. / < lat. obligare, cf. fr. obliger]. (Sursa: DN )

OBLIGÁ vb. 1. v. constrânge. 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a constrânge, a forța, a sili, (pop.) a osândi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. v. reduce. 6. v. îndatora. 7. v. angaja. (Sursa: Sinonime )

A OBLIGÁ oblíg tranz. 1) (persoane) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a forța; a constrânge; a impune. 2) (despre îndatoriri de ordin juridic sau moral) A face să fie dator; a îndatora. Legea ~ă. Noblețea lor ne ~ă. [Sil. -bli-] /<lat. obligare, fr. obliger (Sursa: NODEX )

obliga verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) obliga	obligare	obligat	obligând	singular	plural
		(a) obliga	obligare	obligat	obligând	obligă	obligați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	oblig	(să) oblig	obligam	obligai	obligasem
	a II-a (tu)	obligi	(să) obligi	obligai	obligași	obligaseși
	a III-a (el, ea)	obligă	(să) oblige	obliga	obligă	obligase
plural	I (noi)	obligăm	(să) obligăm	obligam	obligarăm	obligaserăm, obligasem*
	a II-a (voi)	obligați	(să) obligați	obligați	obligarăți	obligaserăți, obligaseți*
	a III-a (ei, ele)	obligă	(să) oblige	obligau	obligară	obligaseră

* Formă nerecomandată

obligă substantiv feminin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	obligă	obliga
nominativ-acuzativ	plural	obligi	obligile
genitiv-dativ	singular	obligi	obligii
genitiv-dativ	plural	obligi	obligilor
vocativ	singular	obligă, obligo
vocativ	plural	obligilor