MĂSURĂTOÁRE,măsurători, s. f. Măsurare, determinare. – Măsurat1 + suf. -oare. (Sursa: DEX '98 )
MĂSURĂTÓR, -OÁRE,măsurători, -oare, adj., subst. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. și f. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -tor. (Sursa: DEX '98 )
MĂSURĂTOÁRE ~órif. Determinare a unei mărimi sau valori; măsurare. /măsurat + suf. ~oare (Sursa: NODEX )
MĂSURĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre)rar Care măsoară; care servește la măsurat. /a măsura + suf. ~ător (Sursa: NODEX )
MĂSURĂTÓR2 ~oáren. Instrument pentru măsurat sau pentru verificarea măsurării. /a măsura + suf. ~ător (Sursa: NODEX )
MĂSURĂTÓR3 ~oáre (~óri, ~oáre)m. și f. Persoană care efectuează operații de măsurare. /a măsura + suf. ~ător (Sursa: NODEX )
MĂSURĂTOÁRE s. v. măsurare. (Sursa: Sinonime )
MĂSURĂTÓR s. v. repede. (Sursa: Sinonime )
măsurătoáre (acțiune, instrument) s. f., g.-d. art. măsurătórii; pl. măsurătóri (Sursa: Ortografic )
măsurătoáre (persoană) s. f., g.-d. art. măsurătoárei; pl. măsurătoáre (Sursa: Ortografic )
măsurătór adj. m., pl. măsurătóri; f. sg. și pl. măsurătoáre (Sursa: Ortografic )
măsurătór (persoană) s. m., pl. măsurătóri (Sursa: Ortografic )
măsurătór (instrument) s. n., pl. măsurătoáre (Sursa: Ortografic )
contór n., pl. oare (fr. compteur, d. compter, a număra. V. cont). Aparat de măsurat distanțele, apa, gazu consumat ș. a. – Curat rom. măsurător, numărător. (Sursa: Scriban )
