judeca verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a) judeca | judecare | judecat | judecând | singular | plural | ||
judecă | judecați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | judec | (să) judec | judecam | judecai | judecasem | |
a II-a (tu) | judeci | (să) judeci | judecai | judecași | judecaseși | ||
a III-a (el, ea) | judecă | (să) judece | judeca | judecă | judecase | ||
plural | I (noi) | judecăm | (să) judecăm | judecam | judecarăm | judecaserăm, judecasem* | |
a II-a (voi) | judecați | (să) judecați | judecați | judecarăți | judecaserăți, judecaseți* | ||
a III-a (ei, ele) | judecă | (să) judece | judecau | judecară | judecaseră |
judecat adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | judecat | judecatul | judecată | judecata |
plural | judecați | judecații | judecate | judecatele | |
genitiv-dativ | singular | judecat | judecatului | judecate | judecatei |
plural | judecați | judecaților | judecate | judecatelor | |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |