A ajunge (sau a cădea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrâneții)
A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli
A face (sau a fi în) divergență = (despre o parte a unui complet de judecată) a-și exprima sau a avea păreri deosebite de ale majorității asupra unei pricini judecate
A scoate pe cineva din minți = a) a face pe cineva să-și piardă judecata sănătoasă, a-l zăpăci; b) a enerva la culme, a mânia
A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească
A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai cu judecată
A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face
A-și pierde busola = a se zăpăci, a-și pierde dreapta judecată, simțul măsurii
Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic
Cu noimă = logic, cu judecată; înțelept, cuminte
Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte
Vremea de apoi = viața viitoare; judecata din urmă
Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu
Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecată normală, sănătoasă
JUDECÁTĂ,judecăți, s. f. 1. Facultatea (1) de a gândi logic; rațiune, inteligență, gândire. ◊ Loc. adj. și adv. Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic. ♦ Părere, idee, socoteală. 2. Formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3. Acțiunea de a judeca (4); dezbatere judiciară; proces, județ (I, 3); soluție dată într-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecată = a judeca. ◊ Expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în fața justiției. (În unele religii) Judecata de apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veșnică). – Lat. judicata (pl. lui judicatum). (Sursa: DEX '98 )
JUDECÁTĂ ~ățif. 1) Facultate a omului de a gândi logic și de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; intelect, minte; rațiune. ◊ Cu ~ a) cu bun-simț; cu chibzuială; b) temeinic. 2) Formă fundamentală a gândirii, exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3) Gând exteriorizat în care se afirmă sau se neagă ceva; raționament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, părere, considerent; cuvânt. 5) jur. Întrunire a unei instanțe judecătorești pentru soluționarea unor chestiuni de natură penală sau civilă; acțiune judiciară; proces. ◊ A da (saua chema, a trimite) în ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecății (pe cineva), ~ata de apoi judecată divină care se crede că va avea loc la sfârșitul lumii. /<lat. judicata (Sursa: NODEX )
JUDECÁTĂ s. 1. v. inteligență. 2. v. minte. 3. gândire, intelect, înțelegere, minte, raționament, rațiune, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.)4. minte, rațiune, (rar) cunoștință, (pop. și fam.) glagore, (înv.) rezon. (O ~ normală.)5. minte, raționament, rațiune, (înv.) socoată, socoteală, socotință. (O ~ sănătoasă.)6. v. concepție. 7. v. părere. 8. v. chibzuială. 9. v. apreciere. 10. proces. (Sursa: Sinonime )
JUDECÁTĂ s. v. condamnare, jurisdicție, osândă, pedeapsă. (Sursa: Sinonime )
Judecat ≠ nejudecat (Sursa: Antonime )
judecátă s. f., g.-d. art. judecății; pl. judecăți (Sursa: Ortografic )