DOJENÍ,dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon. (Sursa: DEX '98 )
DOJENÍ vb. v. certa. (Sursa: Sinonime )
dojení (-nésc, -ít), vb. – A mustra, a certa. Sl. dognati, doženǫ „a lua”, de la gnati, goniti „a urmări” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 99), cf. goni, și ceh. doženiti „a urmări”. – Der. dojană, s. f. (ceartă, mustrare), deverbal; dojenitor, adj. (care dojenește). (Sursa: DER )
dojení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. dojeneáscă (Sursa: Ortografic )
DOJÁNĂ,dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
A DOJENÍ ~ésctranz. A trata cu dojeni; a mustra. /<sl. dognati, doženon (Sursa: NODEX )
A SE DOJENÍ mă ~éscintranz. A se trata cu dojeni (unul cu altul). /<sl. dognati, doženon (Sursa: NODEX )
DOJÁNĂ dojénif. Dezaprobare verbală adresată cuiva în semn de nemulțumire; reproș; bănuială; imputare; mustrare. /v. a dojeni (Sursa: NODEX )
DOJÁNĂ s. v. ceartă. (Sursa: Sinonime )
Dojană ≠ laudă (Sursa: Antonime )
dojánă s. f., g.-d. art. dojénii; pl. dojéni (Sursa: Ortografic )
