DEZNĂDĂJDUÍ,deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Dez- + nădăjdui. (Sursa: DEX '98 )
DEZNĂDĂJDUÍRE s. f. Faptul de a deznădăjdui; p. ext. deznădejde. ◊ Loc. vb. (Înv.) A aduce (pe cineva) la (sau în) deznădăjduire = a deznădăjdui; a exaspera. – V. deznădăjdui. (Sursa: DEX '98 )
A DEZNĂDĂJDUÍ ~iésc 1.intranz. A ajunge în stare de deznădejde; a-și pierde speranța; a despera. 2. tranz. A aduce în stare de deznădejde; a face să-și piardă speranța; a despera. /dez- + a nădăjdui (Sursa: NODEX )
DEZNĂDĂJDUÍ vb. a despera, (înv.) a apelpisi. (A ~ să mai aștepte.) (Sursa: Sinonime )
DEZNĂDĂJDUÍRE s. v. desperare, deznădejde. (Sursa: Sinonime )
A deznădăjdui ≠ a spera (Sursa: Antonime )
Deznădăjduire ≠ nădăjduire (Sursa: Antonime )
deznădăjduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. deznădăjduiáscă (Sursa: Ortografic )
deznădăjduíre s. f., g.-d. art. deznădăjduírii (Sursa: Ortografic )