DEZNĂDĂJDUÍRE s. f. Faptul de a deznădăjdui; p. ext. deznădejde. ◊ Loc. vb. (Înv.) A aduce (pe cineva) la (sau în ) deznădăjduire = a deznădăjdui; a exaspera. – V. deznădăjdui. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard
DEZNĂDĂJDUÍRE s. v. desperare, deznădejde. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard
Deznădăjduire ≠ nădăjduire (Sursa: Antonime ) Copy to clipboard
deznădăjduíre s. f., g.-d. art. deznădăjduírii (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard
deznădăjdui verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a (a) deznădăjdui deznădăjdui re deznădăjdui t deznădăjdui nd singular plural deznădăjduie ște deznădăjdui ți numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect singular I (eu) deznădăjduie sc (să) deznădăjduie sc deznădăjduia m deznădăjdui i deznădăjdui sem a II-a (tu) deznădăjduie ști (să) deznădăjduie ști deznădăjduia i deznădăjdui și deznădăjdui seși a III-a (el, ea) deznădăjduie ște (să) deznădăjduia scă deznădăjduia deznădăjdui deznădăjdui se plural I (noi) deznădăjdui m (să) deznădăjdui m deznădăjduia m deznădăjdui răm deznădăjdui serăm, deznădăjdui sem* a II-a (voi) deznădăjdui ți (să) deznădăjdui ți deznădăjduia ți deznădăjdui răți deznădăjdui serăți, deznădăjdui seți* a III-a (ei, ele) deznădăjduie sc (să) deznădăjduia scă deznădăjduia u deznădăjdui ră deznădăjdui seră
* Formă nerecomandată
deznădăjduire substantiv feminin nearticulat articulat nominativ-acuzativ singular deznădăjdui re deznădăjdui rea plural deznădăjdui ri deznădăjdui rile genitiv-dativ singular deznădăjdui ri deznădăjdui rii plural deznădăjdui ri deznădăjdui rilor vocativ singular deznădăjdui re, deznădăjdui reo plural deznădăjdui rilor
