Dex.Ro Mobile
« Back
AMĂNUNȚÍ, amănunțésc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt. (Sursa: DEX '98 )

A AMĂNUNȚÍ ~ésc tranz. rar 1) A preface în bucăți mărunte; a mărunți. 2) A expune cu lux de amănunte; a detalia. /Din amănunt (Sursa: NODEX )

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt1. (Sursa: DLRM )

AMĂNUNȚÍ vb. v. fărâmița, mărunți, sfărâma. (Sursa: Sinonime )

amănunțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amănunțeáscă (Sursa: Ortografic )

amănunțésc și amăr- v. tr. (d. amănunt). Mărunțesc, sfărîm: a amănunți bulgăriĭ. Povestesc pînă în părțile cele mici, detaliez. (Sursa: Scriban )

Declinări/Conjugări
amănunt   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amănunt amănuntul amănuntă amănunta
plural amănunți amănunții amănunte amănuntele
genitiv-dativ singular amănunt amănuntului amănunte amănuntei
plural amănunți amănunților amănunte amănuntelor
vocativ singular
plural

amănunți   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) amănunți amănunțire amănunțit amănunțind singular plural
amănunțește amănunțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) amănunțesc (să) amănunțesc amănunțeam amănunții amănunțisem
a II-a (tu) amănunțești (să) amănunțești amănunțeai amănunțiși amănunțiseși
a III-a (el, ea) amănunțește (să) amănunțească amănunțea amănunți amănunțise
plural I (noi) amănunțim (să) amănunțim amănunțeam amănunțirăm amănunțiserăm, amănunțisem*
a II-a (voi) amănunțiți (să) amănunțiți amănunțeați amănunțirăți amănunțiserăți, amănunțiseți*
a III-a (ei, ele) amănunțesc (să) amănunțească amănunțeau amănunți amănunțiseră
* Formă nerecomandată