ȚĂRÚȘ, țăruși, s. m. Par scurt, ascuțit la un capăt, care se înfige în pământ și care servește pentru a fixa sau a lega ceva de el sau pentru a stabili un hotar, o linie de demarcație etc. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

ȚĂRÚȘ s. pripon, (înv. și pop.) pociumb, (reg.) poteraș, stănog, (Ban.) pălimar, (Maram., Transilv., Ban. și Olt.) șteamp. (~ul se înfige în pământ.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

țărúș (-și), s. m. – Par, prăjină, băț. Origine necunoscută. Apropierea de sl. cerŭ, cf. cer (Cihac, II, 432; Conev 49), sau de la lat. terrĕus (Giuglea, Dacor., II, 327; REW 8673a) nu reprezintă interes. Apare din sec. XVII. Ar putea fi un der. de la tarac, taraș „par”, dar fonetismul este dificil. (Sursa: DER ) Copy to clipboard

țărúș s. m., pl. țărúși (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

ȚĂRÚȘ ~i m. Par scurt și subțire, care se bate în pământ și servește pentru a lega ceva de el sau ca semn de demarcație. ~ de pichetaj. /Cuv autoht. (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard