ȚIPIRÍG1 s. m. (Bot.; regional) Pipirig. – Cf. pipirig. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

ȚIPIRÍG2 s. n. Clorură de amoniu (folosită la cositorirea aramei, în soluția unor pile electrice și în diferite reacții chimice). – Cf. scr. caparika. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

ȚIPIRÍG s. (BOT.) 1. (Scirpus silvaticus) pipirig. 2. (Scirpus holoschoenus) (reg.) rogoz. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

ȚIPIRÍG s. v. clorură de amoniu, rugină, salmiac. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

țipiríg s. n. – Amoniac. – Var. țiperig, tăperig. Sb. caparika (Candrea); sau, mai probabil, din țeapă cu suf. expresiv -ig(ă) pentru mirosul său înțepător; fonetismul ca și semantismul coincid cu tipirig (var. tiperig, tăperig), var. a lui pipirig, v. aici mai sus. (Sursa: DER ) Copy to clipboard

țipiríg (bot.) s. m. (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

țipiríg (chim.) s. n. (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

ȚIPIRÍG1 n. pop. Substanță albă, cristalizată, solubilă în apă, întrebuințată, mai ales, la lipirea metalelor; clorură de amoniu. /Orig. nec. (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

SPIRT DE ȚIPIRÍG s. v. amoniac. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard