ȚINTERÍM s. n. v. țintirim. (Sursa: DEX '98 )
| ținterim (pl. -e) substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | ținterim | ținterimul |
| plural | ținterime | ținterimele |
| genitiv-dativ | singular | ținterim | ținterimului |
| plural | ținterime | ținterimelor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
| ținterim (pl. -uri) substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | ținterim | ținterimul |
| plural | ținterimuri | ținterimurile |
| genitiv-dativ | singular | ținterim | ținterimului |
| plural | ținterimuri | ținterimurilor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
