ȘUCÁR, -Ă,șucari, -e, adj., subst. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (În forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (În forma șucăr) Hoț. [Var.: șúcăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar. – Pentru sensul 3., cf. și germ. Schacher. (Sursa: DEX '98 )
șucár (-ră), adj. – (Arg.) Drăguț, prețios, frumușel. Țig. šukar (Graur 188; Juilland 174-6; cf. Wlislocki 121), cf. sp. juncal (Claveria 224 și Bol. R. Acad. Esp., XXXIII, 92). Legătura cu șugar (Cihac, II, 528) este improbabilă. Cf. șucări. (Sursa: DER )
șucár adj. m., pl. șucári; f. sg. șucáră, pl. șucáre (Sursa: Ortografic )
