ȘOÁPTĂ,șoapte, s. f. 1. Vorbire cu voce înceată, șoptire; p. ext. vorbă sau comunicare rostită pe șoptite. ◊ Loc. adj. și adv. În șoaptă = încet, în taină, abia auzit. ♦ Murmur de glasuri care șoptesc; fig. susur, freamăt, șopot. 2. (La pl.) Calomnii, bârfeli, clevetiri. – Din șopti (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
ȘOÁPTĂ s. 1. șușoteală, șușotit, (pop.) șopăcăială, șopăială, șopăit, (reg.) șoporoială, șoșoneală, șoșot, (prin Olt. și Munt.) pupuială, pupuit, (prin Olt.) pupuitură, (Transilv. și Mold.) șopot. (Se aude o ~ nedeslușită de glasuri.)2. v. calomniere. 3. v. foșnet. 4. v. clipocit. (Sursa: Sinonime )
Șoaptă ≠ strigăt, țipăt (Sursa: Antonime )
șoáptă s. f., g.-d. art. șoáptei; pl. șoápte (Sursa: Ortografic )
ȘOÁPTĂ ~ef. 1) Vorbire rostită cu voce înceată. 2) fig. Zgomot continuu, ușor și monoton, produs de unele fenomene ale naturii (frunze, izvoare etc.); freamăt; murmur. ~a pădurii. 3) la pl. Vorbe răuvoitoare; bârfeli. /v. a șopti (Sursa: NODEX )
