ȘINÓR, șinoare, s. n. (Reg.) Șnur, șiret; găitan. – Din magh. zsinór. (Sursa: DEX '98 )
ȘINÓR s. v. brandenburg, găitan, șiret, șnur. (Sursa: Sinonime )
șinór s. n., pl. șinoáre (Sursa: Ortografic )
| șinor substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | șinor | șinorul |
| plural | șinoare | șinoarele |
| genitiv-dativ | singular | șinor | șinorului |
| plural | șinoare | șinoarelor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
