ÎNȚELEPCIÚNE s. f. Capacitate superioară de înțelegere și de judecare a lucrurilor. ♦ Cumpătare, prudență, moderație determinată de experiență; spirit de prevedere. – Lat. intellectio, onis. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

ÎNȚELEPCIÚNE s. 1. (latinism rar) sapiență, (înv.) înțelepție, mândrie, mândroste, preamândrie. (~ lui era vestită.) 2. filozofie. (Din ~ poporului român.) 3. chibzuială. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

înțelepciúne s. f., g.-d. art. înțelepciúnii (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

ÎNȚELEPCIÚNE ~i f. 1) Facultatea de a înțelege și de a judeca adânc lucrurile. 2) Judecată cumpănită; chibzuială. ◊ Cu ~ cumpătat. [G.-D. înțelepciunii] /<lat. intellectio, ~onis (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard