ÎNVĂȚĂCÉL, învățăcei, s. m. (Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. – Învățat + suf. -el. (Sursa: DEX '98 )
ÎNVĂȚĂCÉL s. v. discipol. (Sursa: Sinonime )
învățăcél s. m., pl. învățăcéi, art. învățăcéii (Sursa: Ortografic )
ÎNVĂȚĂCÉL ~i m. fam. 1) Tânăr care învață într-o școală; elev; școlar. 2) Persoană care urmează un maestru; discipol. 3) Tânăr care învață o meserie; ucenic. /învățat + suf. ~el (Sursa: NODEX )
| învățăcel substantiv masculin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | învățăcel | învățăcelul |
| plural | învățăcei | învățăceii |
| genitiv-dativ | singular | învățăcel | învățăcelului |
| plural | învățăcei | învățăceilor |
| vocativ | singular | învățăcelule |
| plural | învățăceilor |
