ÎNSURĂTOÁRE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat; însurat1, însurăciune, însurare. – Însura + suf. -ătoare. (Sursa: DEX '98 )
ÎNSURĂTOÁRE s. căsătorie, însurat, (rar) însurare, (înv.) însurăciune. (~ unui bărbat.) (Sursa: Sinonime )
însurătoáre s. f., g.-d. art. însurătórii; pl. însurătóri (Sursa: Ortografic )
ÎNSURĂTOÁRE ~óri f. Căsătorie a unui bărbat. /a însura + suf. ~ătoare (Sursa: NODEX )
însurătoare substantiv feminin | nearticulat | articulat |
nominativ-acuzativ | singular | însurătoare | însurătoarea |
plural | însurători | însurătorile |
genitiv-dativ | singular | însurători | însurătorii |
plural | însurători | însurătorilor |
vocativ | singular | însurătoare, însurătoareo |
plural | însurătorilor |