ÎNLOCUÍRE s. f. Acțiunea de a înlocui și rezultatul ei. – V. înlocui. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

ÎNLOCUÍRE s. 1. schimb, schimbare, (înv.) mutare. (~ unei piese uzate.) 2. substituire, substituție. (Proba ~ unor termeni prin alții.) 3. schimbare. (~ cuiva din funcție.) 4. v. suplinire. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

înlocuíre s. f., g.-d. art. înlocuírii (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

A ÎNLOCUÍ ~iésc tranz. (obiecte sau persoane) 1) A schimba ca necorespunzător, punând în loc altceva sau pe altcineva; a substitui. ~ ușa. ~ un jucător. 2) A schimba (într-o calitate), ținând (temporar) locul. ~ pe președinte. Materialele plastice ~iesc lemnul. /în + loc + suf. ~ui (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

ÎNLOCUÍ vb. 1. a schimba. (A ~ o piesă uzată.) 2. v. substitui. 3. a schimba, (înv. și pop.) a muta, (franțuzism înv.) a ramplasa. (L-a ~ cu un inginer mai bun.) 4. v. suplini. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

înlocuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá, conj. prez. 3 sg. și pl. înlocuiáscă (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard