ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] - Îndărăt + suf. -nic. (Sursa: DEX '98 )
ÎNDĂRĂTNIC adj. 1. v. încăpățânat. 2. ambițios, încăpățânat, îndârjit, perseverent, stăruitor. (Se dovedește extrem de ~ în atingerea scopului.) (Sursa: Sinonime )
ÎNDĂRĂTNIC adj. v. restanțier. (Sursa: Sinonime )
îndărătnic adj. m., pl. îndărătnici; f. sg. îndărătnică, pl. îndărătnice (Sursa: Ortografic )
ÎNDĂRẮTNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care manifestă lipsă de supunere; încăpățânat; recalcitrant; nătâng. 2) Care vădește stăruință în acțiuni; perseverent; tenace. /îndărăt + suf. ~nic (Sursa: NODEX )
| îndărătnic adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | îndărătnic | îndărătnicul | îndărătnică | îndărătnica |
| plural | îndărătnici | îndărătnicii | îndărătnice | îndărătnicele |
| genitiv-dativ | singular | îndărătnic | îndărătnicului | îndărătnice | îndărătnicei |
| plural | îndărătnici | îndărătnicilor | îndărătnice | îndărătnicelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
