Dex zdrențui, zdrentui, definiţie zdrențui, dex.ro Mobile

ZDRENȚUÍ, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâșia; a se preface în zdrențe. ◊ Tranz. I-a zdrențuit haina. [Var.: trențuí vb. IV] – Zdreanță + suf. -ui. (Sursa: DEX '98 )

A SE ZDRENȚUÍ pers. 3 se ~iéște intranz. (despre haine, cărți etc.) A se preface în zdrențe; a se rupe în bucăți (prin uzare); a se ferfeniți. /zdreanță + suf. ~ui (Sursa: NODEX )

ZDRENȚUÍ, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâșia; a se preface în zdrențe. [Var.: trențuí vb. IV] – Din zdreanță. (Sursa: DLRM )

ZDRENȚUÍ vb. 1. v. sfâșia. 2. a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) sfâșia, a (se) uza, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina s-a ~ de tot.) 3. a se jerpeli. (Ți s-au cam ~ pantalonii.) 4. a (se) ferfeniți, a (se) hărtăni, a (se) rupe, a (se) sfâșia, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!) (Sursa: Sinonime )

zdrențui verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) zdrențui	zdrențuire	zdrențuit	zdrențuind	singular	plural
		(a) zdrențui	zdrențuire	zdrențuit	zdrențuind	zdrențuiește	zdrențuiți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	zdrențuiesc	(să) zdrențuiesc	zdrențuiam	zdrențuii	zdrențuisem
	a II-a (tu)	zdrențuiești	(să) zdrențuiești	zdrențuiai	zdrențuiși	zdrențuiseși
	a III-a (el, ea)	zdrențuiește	(să) zdrențuiască	zdrențuia	zdrențui	zdrențuise
plural	I (noi)	zdrențuim	(să) zdrențuim	zdrențuiam	zdrențuirăm	zdrențuiserăm, zdrențuisem*
	a II-a (voi)	zdrențuiți	(să) zdrențuiți	zdrențuiați	zdrențuirăți	zdrențuiserăți, zdrențuiseți*
	a III-a (ei, ele)	zdrențuiesc	(să) zdrențuiască	zdrențuiau	zdrențuiră	zdrențuiseră

* Formă nerecomandată