VĂR, VÁRĂ,veri, vere, s. m. și f. 1. Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sunt frați sau surori; persoană care se află cu alta într-o asemenea relație de rudenie, considerată în raport cu aceasta. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera. (Sursa: DEX '98 )
văr s. m., voc. vére; pl. veri (Sursa: DOOM 2 )
VĂR s. verișor, (pop. și fam.) veric, verișcan, (Maram.) verincel. (Sunt veri primari.) (Sursa: Sinonime )
văr (véri), s. m. – Grad de rudenie între copiii persoanelor care sînt frați și surori. – Mr., megl. ver, istr. veru „adevărat”. Lat. (consobrinus) vērus (Cipariu, Gram., 27, 11; Pușcariu 1856; REW 9262), cf. it., v. sp., port. vero, prov., cat. ver, v. fr. voir. Pentru evoluția semantică, cf. sp. primo. Uz general (ALR, I, 173). Sensul etimologic s-a păstrat în istr. și poate și în vare, conj. (atunci, căci), care pare să reprezinte lat. vere, formă azi înv. și complet înlocuită de oare. – Der. vară, s. f. (corespondentul feminin al lui văr); verișor, s. m. (văr); verișoară, s. f. (vară); vărui, vb. (a se numi văr), formație glumeață, folosită rar, de ex. de Alecsandri; verie, s. f. (calitatea de văr). După REW 9180, vare provin din lat. velle, soluție improbabilă. (Sursa: DER )
văr s. m., voc. vére; pl. veri (Sursa: Ortografic )
VĂR verim. Persoană de s*x masculin considerată în raport cu fiica sau fiul unchiului ori a mătușii. /<lat. verus, ~a (Sursa: NODEX )
