Fără (de) voie sau fără voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintenționat
Fără (de) vrere = involuntar
Scăpare din (sau de) vedere = omitere involuntară
În neștire = a) fără să-și dea seama, fără a ști cum sau de ce; la întâmplare; absent, distrat; involuntar; b) fără rost, fără sens, în mod inutil; c) fără măsură, fără socoteală; la nesfârșit
VOLUNTÁR, -Ă,voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care intră în armată din proprie dorință spre a face serviciul militar (înainte de a fi împlinit vârstă cerută); p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintír, volontír s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir. (Sursa: DEX '98 )
VOLUNTÁR, -Ăadj.1. Făcut de bunăvoie, nesilit de nimeni; liber consimțit. 2. Care caută să-și impună mereu voința; cu voință (fermă); încăpațânat, îndărătnic. // s.m. Militar care participă la o campanie sau se înrolează în armată din propria dorință, de bunăvoie, neobligat (înainte de a fi împlinit vârsta necesară). [< lat. voluntarius, cf. fr. volontaire, it. volontario]. (Sursa: DN )
VOLUNTÁR, -Ă I. adj. 1. făcut de bunăvoie; liber consimțit. 2. care exprimă, denotă voință. ◊ care își impune voința; autoritar; încăpățânat, îndărătnic. II. s. m. 1. militar care participă la o campanie, la o acțiune de luptă sau se înrolează în armată din proprie dorință. 2. cel care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. (< lat. voluntarius, fr. volontaire) (Sursa: MDN )
VOLUNTÁR adj. 1. v. benevol. 2. v. autoritar. (Sursa: Sinonime )
voluntár adj. m., s. m., pl. voluntári; f. sg. voluntáră, pl. voluntáre (Sursa: Ortografic )
VOLUNTÁR1 ~ă (~i, ~e) 1)(despre persoane) Care acționează de bună voie, din proprie inițiativă. 2) Care își impune voința; autoritar. 3) (despre acțiuni) Care se face fără constrângere. /<lat. voluntarius, fr. volontiare, it. volontarie (Sursa: NODEX )
VOLUNTÁR2 ~im. 1) Persoană care cere singură să facă serviciul militar, fără a avea această obligație. 2) Persoană care se oferă să facă ceva dezinteresat. /<lat. voluntarius, fr. volontiare, it. volontaire (Sursa: NODEX )
