VOLITÍV, -Ă, volitivi, -e, adj. Volițional. – Din fr. volitif. (Sursa: DEX '98 )
VOLITÍV, -Ă adj. Volițional. [< fr. volitif]. (Sursa: DN )
VOLITÍV, -Ă adj. volițional. (< fr. volitif) (Sursa: MDN )
VOLITÍV adj. (PSIH.) volițional. (Manifestare ~.) (Sursa: Sinonime )
volitív adj. m., pl. volitívi; f. sg. volitívă, pl. volitíve (Sursa: Ortografic )
VOLITÍV ~ă (~i, ~e) Care ține de voință; determinat de voință; propriu voinței; volițional. /<fr. volitif (Sursa: NODEX )
| volitiv adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | volitiv | volitivul | volitivă | volitiva |
| plural | volitivi | volitivii | volitive | volitivele |
| genitiv-dativ | singular | volitiv | volitivului | volitive | volitivei |
| plural | volitivi | volitivilor | volitive | volitivelor |
| vocativ | singular | volitivule | volitivo |
| plural | volitivilor | volitivelor |
