A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut să spună, a-și da fără voie gândurile pe față
A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie
A avea (sau a fi) nevoie de cineva (sau de ceva) = a(-i) fi necesar, trebuincios, util cineva (sau ceva)
A avea pe cineva la cheremul său = a dispune de cineva după voie
A da (ceva) cu mâneci largi = a da bucuros, cu voie bună; a fi darnic
A da (cuiva sau la ceva) frâu liber (sau slobod) = a lăsa în voie
A da (cuiva) frâu slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, să facă ce dorește
A ieși (sau a scăpa) din nevoie sau a scăpa (ori a se ridica) deasupra nevoii = a scăpa de griji, de necazuri, de sărăcie
A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) când e la mare nevoie
A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate
A o face lată (rău sau de tot) = a) a petrece strașnic, a face un mare chef; b) a face (fără voie) o poznă, o gafă, o prostie
A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie
A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli, spre a obține avantaje)
A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține
A umple un gol = a completa o lipsă, a satisface o nevoie reală
A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător, a avea mare nevoie de ceva
A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i scăpăra, a-i arde cuiva) buza (de sau după ceva) = a avea mare nevoie (de ceva)
A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva
A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac
A-i intra cuiva în voie = a-i face cuiva (toate) gusturile, a-i face pe plac
A-l căra (pe cineva) păcatul = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie
A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună
A-și da în petic = a-și da pe față, a-și arăta, fără voie, anumite cusururi
Cu (de-a) sila ori în (sau de, cu) silă = fără voie, în mod forțat
Cu (sau fără) știință = (ne)știind; (in)conștient; cu (sau fără) voie
Cu vai-nevoie = cu mare greutate
Cu voie sau cu voia (cuiva) = intenționat, din proprie inițiativă, dinadins
Fără (de) voie sau fără voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintenționat
Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva
La (o) adică sau la dică = a) la drept vorbind; ca să spun adevărul; b) în momentul hotărâtor, la nevoie
La (vreme de) nevoie = în împrejurări grele; la necaz
Nevoie mare = (exprimând ideea de superlativ) strașnic, grozav
Te miri cum = nu se știe cum, fără voie
Târâș-grăpiș = cu mare greutate, anevoie
Voie bună (sau rea) = stare sufletească bună (sau rea)
Voie vegheată = bunăvoință; protecție, favoare
Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești
Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări
Zor-nevoie = cu orice preț, neapărat
a face un rău serviciu cuiva = a face cuiva (fără voie) o neplăcere
a fi de (sau a avea) neapărată nevoie (sau trebuință) = a fi de (sau a avea) absolută nevoie
de pre proizvolenie = de bunăvoie, neconstrâns de nimeni
de prois = din proprie inițiativă, de bunăvoie, neconstrâns de nimeni
În (sau, rar la) voie sau în toată voia = în largul lui, nestingherit
În nevoie (de ceva) = lipsit (de ceva); în lipsă, în suferință
VÓIE, (rar) voi, s. f. 1. Voință, vrere, intenție. ◊ Loc. adv. Cu voie sau cu voia (cuiva) = intenționat, din proprie inițiativă, dinadins. Fără (de) voie sau fără voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintenționat. Peste voia... = împotriva voinței cuiva. De voie, de nevoie sau cu voie, fără voie = vrând-nevrând. ♦ (Înv., în sintagma) Voie vegheată = bunăvoință; p. ext. protecție, favoare. 2. Dorință, plăcere, înclinație spre...; libertate (de a alege, de a opta), alegere. ◊ Loc. adv. În (sau, rar la) voie sau în toată voia = în largul lui, nestingherit. (Pop.) În voia cea bună = fără nici o grijă, fără teama de a greși. ◊ Expr. Voia la dumneata ca la banul Ghica = ești liber să faci ce vrei. A-i fi (cuiva) voia(să...) = a dori, a-i plăcea (să...). A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie = a satisface dorința, plăcerea cuiva. A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia (sau voile) cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge, a fi purtat) în voia cuiva sau a ceva = a umbla, a se lăsa după dorința, după placul cuiva. A fi la voia cuiva = a fi la discreția cuiva. 3. Poftă, dorință, chef. ◊ Expr. A-i strica cuiva voia = a indispune pe cineva. ♦ Voie bună (sau rea) = stare sufletească bună (sau rea). 4. Permisiune, încuviințare, învoire; dispoziție. ◊ Loc. adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva). Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva. [Pr.: vo-ie] – Din sl. volja. (Sursa: DEX '98 )
VÓIEf. 1) Capacitate de a-și concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voință. ◊ Fără (de) ~ inconștient; fără intenție. Peste voia cuiva fără vrerea cuiva. De ~, de nevoie (saucu ~, fără ~) vrând-nevrând. 2) Senzație de satisfacere a gustului; voință; plăcere; plac; poftă; chef. ◊ După ~ la dorință. În (saula) ~ (sauîn toată voia) fără a fi stingherit de ceva sau de cineva. A-i face cuiva pe ~ (saua face pe voia cuiva) a face așa cum vrea cineva. A-i fi cuiva pe ~ (saua fi pe voia cuiva) a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia (sauvoile) cuiva a îndeplini dorința cuiva. A se lăsa (saua umbla, a merge) în voia cuiva (saua ceva) a face după placul cuiva. A fi la voia cuiva a fi la dispoziția cuiva. A-și face (saua face cuiva) ~ bună a se înveseli sau a înveseli pe cineva. 2) Aprobare de a realiza ceva; permisiune; încuviințare. A cere ~. A da ~. ◊ Cu voia cuiva cu consimțământul cuiva. [G.-D. voii] /<sl. volja (Sursa: NODEX )
VÓIE s. 1. v. încuviințare. 2. autorizație, îngăduință, permisiune. (~ dată cuiva de a face ceva.)3. v. putere. 4. v. dispoziție. 5. dispoziție, toane (pl.), (reg.) duși (pl.). (~ bună sau rea a cuiva.) (Sursa: Sinonime )
vóie (-i), s. f. – 1. Vrere, voință. – 2. Liber-arbitru, bun plac. – 3. (Înv.) Favoare, trecere. – 4. Dispoziție, umor, chef. – 5. Licență, permis, autorizație. – 6. Libertate. Sl. (sb., slov., pol., rus.) volja (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 461; Conev 101; Tiktin), cf. v(r)oi, vrea și voios. – Der. învoi, vb. (a permite, a da autorizație; a acorda, a concede; a consimți, a admite, a accepta; a cădea de acord, a se înțelege; a da satisfacție; refl., a se obliga, a se angaja; refl., a se potrivi, a se asorta, a se simți bine); învoială, s. f. (acord, pact, compromis, contract; concordie, armonie); învoitor, s. m. (lucrător în acord); volnic, adj. (liber, independent, autonom), înv.; volnici, vb. (a elibera, a da drumul, a lăsa liber; a dezrobi), cf. pol. wolnić „a dezrobi”; volnicie, s. f. (libertate, dezrobire; licență, autorizație, permis), înv.; nevolnic, adj. (mizerabil, nenorocit). Cf. nevoie. (Sursa: DER )
vóie s. f., art. vóia, g.-d. art. vóii, pl. voi (Sursa: Ortografic )