VITUPERÁRE s.f. Acțiunea de a vitupera; vituperație. [< vitupera]. (Sursa: DN )
vituperáre s. f., g. -d. art. vituperării (Sursa: Ortografic )
VITUPERÁ, vituperez, vb. I. Tranz. (Livr.) A blama, a defăima, a denigra. – Din fr. vitupérer, lat. vituperare. (Sursa: DEX '98 )
VITUPERÁ vb. I. tr. (Liv.) A defăima, a blama, a denigra. [< fr. vitupérer, cf. lat. vituperare]. (Sursa: DN )
VITUPERÁ vb. tr. a defăima, a blama, a denigra. (< fr. vitupérer, lat. vituperare) (Sursa: MDN )
VITUPERÁ vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri. (Sursa: Sinonime )
vituperá vb., ind. prez. 1 sg. vituperéz, 3 sg. și pl. vitupereáză (Sursa: Ortografic )
| vitupera verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) vitupera | vituperare | vituperat | vituperând | singular | plural |
| vituperează | vituperați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | vituperez | (să) vituperez | vituperam | vituperai | vituperasem |
| a II-a (tu) | vituperezi | (să) vituperezi | vituperai | vituperași | vituperaseși |
| a III-a (el, ea) | vituperează | (să) vitupereze | vitupera | vituperă | vituperase |
| plural | I (noi) | vituperăm | (să) vituperăm | vituperam | vituperarăm | vituperaserăm, vituperasem* |
| a II-a (voi) | vituperați | (să) vituperați | vituperați | vituperarăți | vituperaserăți, vituperaseți* |
| a III-a (ei, ele) | vituperează | (să) vitupereze | vituperau | vituperară | vituperaseră |
* Formă nerecomandată
| vituperare substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | vituperare | vituperarea |
| plural | vituperări | vituperările |
| genitiv-dativ | singular | vituperări | vituperării |
| plural | vituperări | vituperărilor |
| vocativ | singular | vituperare, vituperareo |
| plural | vituperărilor |
