VINDICATÍV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif. (Sursa: DEX '98 )
VINDICATÍV, -Ă adj. Înclinat, pornit către răzbunare; răzbunător. [< fr. vindicatif, cf. lat. vindicare – a răzbuna]. (Sursa: DN )
VINDICATÍV, -Ă adj. răzbunător. (< fr. vindicatif) (Sursa: MDN )
VINDICATÍV adj. v. dușmănos, ranchiunos, răzbunător (Sursa: Sinonime )
Vindicativ ≠ nerăzbunător (Sursa: Antonime )
vindicatív adj. m., pl. vindicatívi; f. sg. vindicatívă, pl. vindicatíve (Sursa: Ortografic )
VINDICATÍV ~ă (~i, ~e) livr. Care caută să se răzbune; care nutrește dorința de răzbunare; răzbunător. /<fr. vindicatif (Sursa: NODEX )
| vindicativ adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | vindicativ | vindicativul | vindicativă | vindicativa |
| plural | vindicativi | vindicativii | vindicative | vindicativele |
| genitiv-dativ | singular | vindicativ | vindicativului | vindicative | vindicativei |
| plural | vindicativi | vindicativilor | vindicative | vindicativelor |
| vocativ | singular | vindicativule | vindicativo |
| plural | vindicativilor | vindicativelor |
