VIÉRME,viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguieț, de obicei cu o piele lucioasă, care trăiesc în sol, în apă sau ca parazite pe plante și pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de mătase = larvă a unor fluturi care produc gogoșile de mătase și care se hrănesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inimă = a fi chinuit de griji. A trăi ca viermele în hrean (sau în rădăcina hreanului) = a duce (și a se deprinde cu) o viață grea. A avea viermi (neadormiți) = a fi fi neastâmpărat, a nu-și găsi locul. A-l mânca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte leneș și murdar. – Lat. vermis. (Sursa: DEX '98 )
VIÉRME ~im. Animal nevertebrat, fără picioare, cu corpul moale și alungit, care trăiește în sol, în apă sau parazitează pe plante și animale. ◊ ~ de mătase larva unor specii de fluturi care produce gogoșile de mătase. /<lat. vermis, ~is (Sursa: NODEX )
BURUIANA-VIÉRMELUI s. v. punguliță. (Sursa: Sinonime )
MUSCĂ-DE-VIÉRMI s. v. viermănar. (Sursa: Sinonime )
VIÉRME s. (ENTOM.) vierme-alb = (Bucov.) babă, ciormag, (Maram.) ciorman, ciormă. (Larva cărăbușului se numește ~); vierme de făină = molete, (pop.) sfoiag, (Olt. și Ban.) surdomaș. (~ este larva morarului); vierme-de-mătase = fluture-de-mătase, (pop.) gândac-de-mătase. (Sursa: Sinonime )
viérme (-mi), s. m. – Animal nevertebrat lipsit de picoare. – Mr. vermu, megl. varmi, istr. l’erm. Lat. vĕrmis (Pușcariu 1881; REW 9231), cf. it., sp., port. verme, prov., cat. verm, fr. ver. – Der. viermănar, s. m. (insectă, Sarcophaga carnaria); viermănos, adj. (cu viermi, mîncat de viermi); viermănoșa, vb. refl. (a se umple de viermi); viermar, s. n. (pensă de scos paraziții de pe oi); viermăt (var. viermărit), s. n. (mulțime de viermi, forfotă); viermărie, s. f. (viermărit; forfoteală); viermui, vb. (a mișuna, a forfoti). (Sursa: DER )
