VIERÍT s. n. (Rar) Ocupația vierului1; viticultură. [Pr.: vi-e-] – Vier1 + suf. -it. (Sursa: DEX '98 )
VIERÍT n. Ocupația de vier. /vier + suf. ~it (Sursa: NODEX )
vierít s. n. (sil. vi-e-) (Sursa: Ortografic )
| vierit substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | vierit | vieritul |
| plural | — | — |
| genitiv-dativ | singular | vierit | vieritului |
| plural | — | — |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
