A (nu) fi câștigat la belciuge = a (nu) fi considerat o persoană căreia i se poate cere orice fel de serviciu
A da (cuiva) pașaportul = a alunga, a expedia (pe cineva); a da (pe cineva) afară din serviciu
A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe drum (sau pe drumuri) = a da (pe cineva) afară din casă sau din serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului; a sărăci (pe cineva)
A scoate (sau a da afară) din pâine = a da pe cineva afară din serviciu
A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu
A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva)
Copil de casă = fiu de boier care făcea serviciul de paj la familia domnitoare sau la boierii mari
Fată în casă = fată (tânără) angajată ca femeie de serviciu într-o gospodărie
Să crești mare! formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori și mici și mari = toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni
a face un rău serviciu cuiva = a face cuiva (fără voie) o neplăcere
În deplasare = în călătorie pentru interes de serviciu
VÍCIU,vicii, s. n. 1. defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.). ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víțiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium. (Sursa: DEX '98 )
VÍCIUs.n.1. Cusur, defect; lipsă. ◊ Viciu de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) viciu de formă = greșeală în redactarea unui act, care face actul anulabil. 2. Deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. [Pron. -ciu. / < fr. vice, it. vizio, lat. vitium]. (Sursa: DN )
VÍCIUs. n. 1. defect, imperfecțiune; lipsă. ♦ ~ de conformație = dispoziție anormală a unor părți sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) ~ de formă = greșeală în redactarea unui act, care îl face anulabil. 2. deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. (< fr. vice, lat. vitium) (Sursa: MDN )
VÍCIU s. 1. v. defect. 2. v. patimă. 3. nărav, pasiune, patimă, (fam.) boală. (A dat în ~l jocului de cărți.)4. v. corupție. (Sursa: Sinonime )
Viciu ≠ virtute (Sursa: Antonime )
víciu (-ii), s. n. – Defect, cusur. – Var. vițiu. Fr. vice, lat. vitium. – Der. (din fr.) vicia, vb.; vicios, adj. (Sursa: DER )
víciu s. n. [-ciu pron.-ciu], art. víciul; pl. vícii, art. víciile (sil. -ci-i-) (Sursa: Ortografic )
VÍCIU ~in. 1) Imperfecțiune gravă care face ca un lucru să nu corespundă modelului său ideal sau destinației sale. ◊ ~ de formă neglijare a unor cerințe și formalități obliga-torii la întocmirea unui act juridic. 2) Obiș-nuință anormală nedirijată de voință și de rațiune; patimă. ~ul fumatului. [Sil. vi-ciu] /<fr. vice, lat. vitium, it. vizio (Sursa: NODEX )
