VALÉNȚĂ,valențe, s. f. 1. (Chim.) Mărime care indică capacitatea de combinare a elementelor și a radicalilor și care reprezintă numărul atomilor de hidrogen (sau de echivalenți ai acestuia) cu care se poate combina atomul elementului sau radicalul respectiv. ◊ Liniuță de valență (și eliptic) = semn grafic care marchează în formulele chimice legătura dintre atomii moleculelor. ♦ Forță de legătură între doi atomi ai unei molecule. 2. Fig. Însușire, posibilitate (de dezvoltare). – Din fr. valence. (Sursa: DEX '98 )
VALÉNT, -Ăadj. (Liv.) Curajos, viteaz; puternic, brav. [Cf. it. valente, lat. valens]. (Sursa: DN )
VALÉNȚĂs.f.1. Forța de legătură dintre doi atomi ai unei molecule. ♦ Semn grafic care marchează această legătură în formulele chimice. 2. (Fig.) Valoare, semnificație; posibilitate (de dezvoltare). [Cf. fr. valence, it. valenza]. (Sursa: DN )
VALÉNȚĂs. f. 1. mărime care arată numărul de atomi de hidrogen (sau echivalenți ai acestuia) cu care se poate combina un atom al unui anumit element sau un radical. 2. (fig.) valoare, semnificație; posibilitate (de dezvoltare). 3. capacitate de combinare a unui cuvânt cu alte cuvinte, în funcție de conținutul noțional și semantic al acestuia. (< fr. valence) (Sursa: MDN )
valénță s. f., g.-d. art. valénței; pl. valénțe (Sursa: DOOM 2 )
valént adj. m., pl. valénți; f. sg. valéntă, pl. valénte (Sursa: Ortografic )
valénță s. f., g.-d. art. valénței; pl. valénțe (Sursa: Ortografic )
APUD BONUM IUDICEM ARGUMENTA PLUS QUAM TESTES VALENT (lat.) în fața unui judecător bun, argumentele valorează mai mult decât martorii – Cicero, „De republica”, I, 38, 59. (Sursa: DE )
