VAGABONDÁ,vagabondez, vb. I. Intranz. A trăi ca un vagabond, a umbla fără țintă, fără rost, dintr-un loc în altul. – Din fr. vagabonder. (Sursa: DEX '98 )
VAGABONDÁvb. I. intr. A rătăci fără țintă ca (un) vagabond; a trăi ca (un) vagabond. [< fr. vagabonder]. (Sursa: DN )
VAGABONDÁvb. intr. 1. a rătăci fără țintă, a trăi ca (un) vagabond. 2. (fig.; despre gânduri, imaginație) a trece, fără încetare, de la un lucru la altul. (< fr. vagabonder) (Sursa: MDN )
VAGABONDÁ vb. 1. v. hoinări. 2. a hoinări, a pribegi, a rătăci, (prin Mold.) a bădădăi, a horhăi. (~ din loc în loc.)3. a colinda, a cutreiera, a hoinări, a peregrina, a rătăci, a umbla, (livr.) a flana. (Pe unde n-a ~?) (Sursa: Sinonime )
vagabondá vb., ind. prez. 1 sg. vagabondéz, 3 sg. și pl. vagabondeáză (Sursa: Ortografic )
VAGABÓND, -Ă,vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo. (Sursa: DEX '98 )
VAGABÓND, -Ăadj., s.m. și f. (Cel) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de așezare, meserie precisă, existență stabilă. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rătăci]. (Sursa: DN )
VAGABÓND, -Ăadj., s. m. f. (om, animal) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupație, existență stabilă. ◊ (fig.) nestatornic. inconstant. ◊ (om) de nimic, fără căpătâi. (< fr. vagabond, lat. vagabundus) (Sursa: MDN )
vagabónd adj. m., s. m., pl. vagabónzi; adj. f., s. f. vagaboándă, pl. vagaboánde (Sursa: DOOM 2 )
VAGABÓND adj., s. 1. adj., s. hoinar. 2. s. v. derbedeu. (Sursa: Sinonime )
vagabónd adj. m., s. m., pl. vagabónzi; f. sg. vagabóndă, pl. vagabónde (Sursa: Ortografic )
