VÂNĂTORÍ,vânătoresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vâna. – Din vânător. (Sursa: DLRM )
VÂNĂTORÍ vb. v. prinde, vâna. (Sursa: Sinonime )
VÂNĂTOÁRE,vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat(1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria. (Sursa: DEX '98 )
VÂNĂTÓR,vânători, s. m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină. 2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime). 3. (În sintagma) Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și inzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. – Lat. venatorem. (Sursa: DEX '98 )
VâNĂTOÁRE ~órif. 1) Urmărire a unui animal pentru a-l vâna. 2) fig. rar Urmărire a unui om pentru a-l prinde. [G.-D. vânătorii] /<lat. venatoria (Sursa: NODEX )
VÂNĂTÓR ~im. Persoană care vânează; om care practică vânătoarea. 2) fig. Persoană care vânează posturi, avantaje nemeritate; om care caută să parvină cu orice preț. 3) înv. Soldat dintr-o unitate militară constituită din pedestrași și călărași. ◊ ~ de munte infanterist instruit pentru a duce lupta în condiții de munte. /<lat. venatoren (Sursa: NODEX )
vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri (Sursa: DOOM 2 )
vânătór s. m. pl. vânătóri (Sursa: DOOM 2 )
VÂNĂTOÁRE s. vânat, (rar) vânare, (înv.) vânătorie, vânăție. (A plecat la ~.) (Sursa: Sinonime )
VÂNĂTÓR s. (astăzi rar) prinzător, (rar) pușcaș, (prin Transilv. și Bucov.) pușcător. (~ de vulpi.) (Sursa: Sinonime )
vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri (Sursa: Ortografic )
vânătór s. m., pl. vânătóri (Sursa: Ortografic )
CÎINII DE VÎNĂTOARE (Canes Venatici), constelație din emisfera boreală, situată la S de constelația Ursa Mare. Conține o galaxie în spirală și cîteva stele puțin strălucitoare. (Sursa: DE )
