URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A funda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri). (Sursa: DEX '98 )
A SE URZÍ se ~éște intranz. reg. A lua ființă; a lua naștere; a apărea. /<lat. ordire (Sursa: NODEX )
A URZÍ ~ésctranz. 1) (fire textile) A așeza în stative sau în războiul de țesut, trecând prin spată și înfășurând pe suluri. 2) fig. (planuri, idei, gânduri) A-și reprezenta în minte; a-și schița în gând; a plăsmui; a plămădi. 3) fig. (acțiuni dușmănoase, fapte reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a țese; a unelti. 4) reg. A face să se urzească. /<lat. ordire (Sursa: NODEX )
urzí (-zésc, -ít), vb. – 1. A așeza urzeala. – 2. A unelti, a complota. – 3. A crea, a face, a stabili. – Mr. urdzăscu, urdzîre, megl. urdzós. Lat. ordῑri (Densusianu, Hlr., 147; Pușcariu 1839; REW 6093), cf. it. ordire, prov., cat. ordir, fr. ourdir, sp., port. urdir. – Der. urzeală, s. f. (ansamblul firelor paralele prin care se trece bătătura; alcătuire, structură); urzit, s. n. (acțiunea de a urzi); urzitor, s. m. (persoană care urzește; s. m., înv., fondator, creator); urzitor (var. urzoi), s. n. (mașină de urzit); urzitoare, s. f. (femeie care urzește; mașină de urzit); urzitură, s. f. (urzit, creație, întemeiere). (Sursa: DER )
urzí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. urzeáscă (Sursa: Ortografic )
