ÚRĂ1, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic, nestăpânit, de dușmănie față de cineva sau de ceva. – Din urî (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
ÚRĂ2,uri, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse într-un spic la vârful tulpinii (Gymnadenia conopea). – Et. nec. Cf. u r ă1. (Sursa: DEX '98 )
-ÚRĂ1suf. „sare a unui hidracid”. (< fr. -ure) (Sursa: MDN )
úră (dușmănie) s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri (Sursa: Ortografic )
úră (plantă) s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri (Sursa: Ortografic )
URÁ2,urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. – Lat. orare. (Sursa: DEX '98 )
A URÁ uréz 1. tranz. 1) (sănătate, noroc, fericire etc.) A dori cu o deosebită afecțiune (cu prilejul unei aniversări, al celebrării căsătoriei etc.). 2) A felicita prin recitarea plugușorului (în seara de Anul Nou); a hăi. 2. intranz. A umbla de la casă la casă, în seara de Anul Nou, cu plugușorul; a hăi. /<lat. orare (Sursa: NODEX )
ÚRĂ urif. 1) Sentiment puternic de antipatie profundă (față de cineva sau de ceva). ◊ ~ de moarte aversiune foarte mare. 2) Atitudine dușmănoasă; ostilitate; vrajbă. [G.-D. urii] /v. a (se) urî (Sursa: NODEX )
URÁ2vb. tr. a exprima o dorință de bine la adresa cuiva; a felicita; a colinda, recitând versuri populare. (< lat. orare) (Sursa: MDN )
URÁ vb. 1. a da. (I-a ~ „bună seara”.)2. a dori, a pofti, (înv.) a prii. (Îți ~ mult bine.) (Sursa: Sinonime )
URÁ vb. v. binecuvânta, blagoslovi. (Sursa: Sinonime )
urá (-réz, át), vb. – 1. A cuvînta, a vorbi în public pentru a emoționa, pentru a convinge sau pentru a binecuvînta. – 2. A face urări de fericire, a binecuvînta, a felicita. – 3. A cînta sau a recita versuri cu ocazia Anului Nou. – Mr. or, ura. Lat. ōrāre (Cipariu, Gram., 44; Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Șeineanu, Semasiol., 86; Pușcariu 1830; Densusianu, GS, II, 20; REW 6081), cf. it. orare, prov., cat., sp., port. orar, v. fr. orer, alb. ureum, uron (Philippide, I, 649). – Der. urăciune, s. f. (urare; felicitare; cîntec de sărbătoare), cf. orație; urat, s. n. (felicitare); urător, s. m. (persoană care umblă cu uratul); urătură, s. f. (formulă de felicitare cîntată); urări, s. f. pl. (panglici multicolore cu care se împodobește căciulița tinerilor morți) în Munt. (Sursa: DER )
urá vb., ind. prez. 1 sg. uréz, 3 sg. și pl. ureáză (Sursa: Ortografic )
