A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut
A pune (cuiva ceva) în vedere = a face cunoscut, a comunica cuiva o hotărâre; a avertiza
A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine
A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva
A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva
A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări
ÚNIC, -Ă,unici, -ce, adj. 1. Care este unul singur, numai unul în genul, de felul său. 2. Care nu poate fi asemănat cu nimic (datorită însușirilor sale excepționale); excepțional, incomparabil. [Acc. și: uníc] – Din lat. unicus, fr. unique. (Sursa: DEX '98 )
ÚNIC, -Ăadj.1. Singur, într-un singur exemplar; numai unul. 2. Excepțional, fără seamăn, incomparabil. [Cf. lat. unicus, fr. unique]. (Sursa: DN )
ÚNIC, -Ăadj. 1. singur, într-un exemplar; numai unul. 2. excepțional, fără seamăn, incomparabil. (< fr. unique, lat. unicus) (Sursa: MDN )
ÚNIC adj. 1. v. singur. 2. v. solitar. 3. incomparabil, inconfundabil, inegalabil, inimitabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, neîntrecut, (rar) neajuns, (înv.) neurmat. (O voce ~; însușiri ~e.)4. v. extraordinar. (Sursa: Sinonime )
Unic ≠ general, multiplu (Sursa: Antonime )
únic adj. m., pl. únici; f. sg. únică, pl. únice (Sursa: Ortografic )
ÚNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care este numai unul; singur de felul său. ~cul exemplar. 2) Care se impune prin calități neobișnuite; caracterizat prin originalitate deosebită; excepțional. Soartă ~că. 3) Care este același pentru mai multe situații. Principiu ~. Soluție ~că. 4) Care formează o unitate indisolubilă. Mișcare ~că. Front ~. /<lat. unicus, fr. unique (Sursa: NODEX )
