ULTIMATÍV, -Ă, ultimativi, -e, adj. Cu caracter de ultimatum, care conține un ultimatum. – Din fr. ultimatif. (Sursa: DEX '98 )
ULTIMATÍV, -Ă adj. Cu caracter de ultimatum. [Cf. fr. ultimativ]. (Sursa: DN )
ULTIMATÍV, -Ă adj. cu caracter de ultimatum, care conține un ultimatum. (< fr. ultimatif) (Sursa: MDN )
ultimatív adj. m., pl. ultimatívi; f. sg. ultimatívă, pl. ultimatíve (Sursa: Ortografic )
ULTIMATÍV ~ă (~i, ~e) Care are caracter de ultimatum; care conține un ultimatum. /<fr. ultimatif (Sursa: NODEX )
| ultimativ adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | ultimativ | ultimativul | ultimativă | ultimativa |
| plural | ultimativi | ultimativii | ultimative | ultimativele |
| genitiv-dativ | singular | ultimativ | ultimativului | ultimative | ultimativei |
| plural | ultimativi | ultimativilor | ultimative | ultimativelor |
| vocativ | singular | ultimativule | ultimativo |
| plural | ultimativilor | ultimativelor |
