UCENICÍ,ucenicesc, vb. IV. Intranz. A învăța o meserie lucrând, activând pe lângă un meșter sau, p. gener., pe lângă o persoană pricepută; a lucra, a învața ca ucenic. – Din ucenic. (Sursa: DEX '98 )
ucenicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucenicésc, imperf. 3 sg. uceniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. uceniceáscă (Sursa: Ortografic )
UCENÍC, -Ă,ucenici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană (tânără) care învață o meserie lucrând în producție sub îndrumarea unui meșter sau urmând o școală profesională. 2. Adept și continuator al unui savant, al unui filozof, al unui artist; p. ext. începător într-o activitate; discipol, elev. – Din sl. učenikŭ. (Sursa: DEX '98 )
A UCENICÍ ~éscintranz. A face ucenicie; a fi ucenic. /Din ucenic (Sursa: NODEX )
UCENÍC ~cim. 1) Persoană care învață o meserie sub conducerea unei alte persoane calificate. 2) Adept și continuator al cuiva într-un anumit domeniu de activitate; discipol. /<sl. uțeniku (Sursa: NODEX )
UCENÍC s. 1. (Ban.) șăgârt. (O calfă și un ~.)2. v. dis-cipol. 3. v. apostol. (Sursa: Sinonime )
UCENÍC s. v. elev, școlar. (Sursa: Sinonime )
uceníc (-ci), s. m. – 1. Discipol, elev. – 2. Tînăr care învață o meserie. – Var. Munt. ocinic. Sl. učenikŭ, de la učiti „a învăța” (Miklosich, Slaw. Elem., 60; Cihac, II, 437). – Der. ucenici (var. înv. uceni), vb. (a studia); ucenicie, s. f. (studiu; învățare); ucenică (var. uceniță), s. f. (elevă; tînără care învață o meserie); ocenie, s. f. (instrucție militară), din rus. ucenie, sec. XIX, înv. (Sursa: DER )
