TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] – Tămădui + suf. -tor. (Sursa: DEX '98 )
TĂMĂDUITÓR adj. v. vindecător. (Sursa: Sinonime )
TĂMĂDUITÓR adj. v. curativ. (Sursa: Sinonime )
tămăduitór adj. m., pl. tămăduitóri; f. sg. și pl. tămăduitoáre (Sursa: Ortografic )
TĂMĂDUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care tămăduiește; cu proprietăți de vindecare; lecuitor; vindecător. [Sil. -du-i-] /a tămădui + suf. ~tor (Sursa: NODEX )
| tămăduitor adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | tămăduitor | tămăduitorul | tămăduitoare | tămăduitoarea |
| plural | tămăduitori | tămăduitorii | tămăduitoare | tămăduitoarele |
| genitiv-dativ | singular | tămăduitor | tămăduitorului | tămăduitoare | tămăduitoarei |
| plural | tămăduitori | tămăduitorilor | tămăduitoare | tămăduitoarelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
